Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat că decizia ÎCCJ de condamnarea a lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare este „o execuție clară”, la fel cum a fost în cazul lui Adrian Năstase.

La ultimul termen al procesului, din 20 mai, un procuror de la DNA a cerut judecătorilor să-l condamne pe Dragnea şi pentru instigare la fals intelectual, pentru care a fost achitat la instanţa de fond. Completul care l-a judecat pe Dragnea este format din cinci judecătoare.

Aceasta este a doua jucătoare din top 10 WTA care părăseşte Roland Garros. Duminică, germanca Angelique Kerber (5 WTA) a fost învinsă de rusoaica Anastasia Potapova

Oricare ar fi pronunțarea în cazul liderului PSD, aceasta nu poate fi separată de calcule care dovedesc meschinăria celor aflați în administrarea cauzelor.

În oraşul Negreşti, cele mai multe voturi au fost obţinute de PNL, care a reuşit un scor de 39,11%, în timp ce PSD a fost votat de…

În Bucureşti s-a înregistrat  o prezenţă de 52.34%. Rezultatele provizorii arată că în Capitală, după  numărarea voturilor din 1.259  din cele 1.269 de secţii de votare…

Țările în care prezența la vot nu a trecut de pragul de 30% sunt: Slovacia (22,7%), Slovenia (28,2%), Cehia (28,7%) și Croația (29,6%). Cea mai ridicată prezență la vot a fost…