Se confirmă plecarea unei mari companii energetice

La o săptămână după ce au apărat primele informații că CEZ din Republica Cehă vrea să părăsească țara noastră, oficialii companiei energetice au confirmat că intenționează să vândă activele în Bulgaria, România, Turcia și Polonia, ca parte a unei strategii care se concentrează mai mult pe piața internă. Informația a fost făcută publică de către directorul executiv Daniel Benes pentru cotidianul Hospodarske Noviny. „În cadrul acestei noi strategii, avem ambiția de a părăsi Bulgaria în următorii ani…”, a spus Benes. „Luăm în considerare un exit din România, din Turcia și ne gândim să plecăm din Polonia, unde avem două centrale electrice pe bază de cărbune, ca parte a reducerii emisiilor de CO2 din grup”, a mai declarat oficialul CEZ. Benes a adăugat că vânzarea de active pe aceste piețe ar putea aduce „multe zeci de miliarde de coroane”.

CEZ deține la Fântânele-Cogealac un parc eolian de 600 MW, ridicat în urma unei investiții de 1,1 miliarde de euro. Este cel mai mare parc din Europa continentală. De asemenea, cehii dețin compania de distribuție din Oltenia, compărată de la statul român în 2005 când a plătit 166 milioane de euro pe 51% din capitalul a ceea ce era atunci filiala Electrica Oltenia. Conform Profit, CEZ reprezentată în România prin nouă companii: Distribuție Energie Oltenia, CEZ Romania, CEZ Vânzare, CEZ Trade, CEZ ESCO Romania, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development și TMK Hydroenergy Power. Distribuție Energie Oltenia asigură alimentarea cu energie electrică a șapte județe: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar și furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienți casnici și industriali care depășește 1,4 milioane de clienți. În 2011, CEZ a achiziționat 4 microhidrocentrale în Caraș-Severin și amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Valiug și Secu.

Noua strategie a CEZ se va concentra asupra activelor sale nucleare și cărbune, modernizarea distribuției și dezvoltarea activității de servicii energetice pe piața cehă și în țările vecine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4530 Articole
Author

5 Comentarii

  1. In 1990 RENEL era in primele 10 companii energetice in Europa si CEZ practic nu exista,era dupa nr.50!Astazi RENEL nu mai exista si CEZ este in top ten!Pentru ca cehii au fost destepti si nu s-au aruncat in aer,ca romanii!Sic transit gloria mundi…

  2. @Magawatti : „lupta” asta „impotriva comunismului” din România a fost instrumentata de agenti straini, de la Coposu la Tismaneanu, geamanul lui Liicheanu si Lucia Hossu-Longin + Hurezeanu, Maior, Nastase Adrian, infractorul înca nepedepsit pentru ce-a facut („privatizarile” si „restituirilre”) si restul moflujilor … îmbogatiti de „razboi” cu posturi copioase si-adiacent, afaceri enorme. Ei au facut si desfacut asa-zisele „parlamente” si „alegeri prezidentiale” din tara. De-aia. Cehii l-au avut numai pe Havel, de care s-au si descotorosit urgent. Plus traditia Imperiului Romano-Germanic, a carui capitala Praga a si fost cândva …

  3. ps : îi uitasem pe miliardarul Catarama, Isarescu Mugur, Ponta Victor …, alti infractori nepedepsiti … indivizi fara scrupule dar cu pretentii, date fiind lobbying-urile (vezi Johannis …) din trena tuturor „revolutionarilor” care-au distrus tara.

  4. In toata Europa acest mod de a produce energie electrica este o mare pacaleala!
    Costisitor si scump!
    Dar acesti idioti au concesionat niste terenuri aricole pentru constructia de eolienne-iarasi o mare prostie!

  5. @Ileana Rollason: Coposu nu s-a imbogatit cu nimic. Intr-adevar, anticomunismul, legitim din perspectiva istorica dar total gaunos in evolutia postdecembrista, a dus la ruinarea tarii si transformarea ei in colonie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.