Justiție electorală

Un alt adio spus justiției este acela prin care ICCJ amână pronunțarea în dosarul privindu-l pe președintele PSD Liviu Dragnea. În aceeași situație inadmisibilă se află și CCR. Ideea că rezultatul acestor procese, pronunțări, ar fi putut perturba alegerile este una care arată faptul că instanțele, începând cu ICCJ, funcționează electoral, în regim suspect raportat la lege. După denunțarea protocoalelor și darea cu subsemnatul chiar de către președintele ICCJ, teama magistraților față de mediul politic are resorturile manifeste ale unor vinovății certe. Cei care cred că protocoalele nu mai există, ar trebui să le citească în cheia noilor evenimente.

Justiția făcută sub presiunea maselor de agitatori electorali , cu gărzi de corp care invadează grotesc clădirile instanțelor, poate genera exact ceea ce presupunem a fi fost depășit. Nimeni din România nu ar trebui să fie deasupra legii, începând evident cu magistrații. Când politicul guvernează printr-un aspect sau altul instanțele, ceea ce se poate constata cu ochiul liber, tot decizie politică este actul de justiție. Aceste amânări în discuție, pun în paranteze faptul că justiția a fost sau este dincolo de limite legale, adăugându-se altor aberații cu grave consecințe și fără posibilitatea unor sancțiuni reale. Încălcarea legii de către instanțe se regăsește și în deteriorarea atmosferei și siguranței publice, uneori promovate printr-un paradox în statuarea libertăților în favoarea chiar a celor care le-au uzurpat.

Exemplul pe care l-a dat ICCJ arată disprețul pentru un sistem al legii. Oricare ar fi pronunțarea în cazul liderului PSD, aceasta nu poate fi separată de calcule care dovedesc meschinăria celor aflați în administrarea cauzelor. Pronunțarea la termen ar fi arătat capacitatea instanței supreme de a-și îndeplini rolul fără alte considerente care viciază nu doar moralitatea, ci și situația de drept.

În România există nu doar o atmosferă publică sufocată de relațiile de cumetrie, ci și o justiție electorală asimilată deja abuzului în forma abuzului piramidal. Indiferent care va fi pronunțarea de luni, ea poate fi considerată a fi lovită de nulitate, amintind fățiș de procesele politice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.