Festivalul de film face o aluzie indirectă la unul dintre filmele de referință ale cinematografiei europene, Europa 51 de Roberto Rossellini, cât și la aniversarea UE.
Toate știrile
Continuăm publicarea „Fişelor matricole” ale deţinuţilor politici executaţi de regimul comunist în urma unor procese politice pentru că s-au opus orînduirii socialiste instaurate în România cu ajutorul bolşevicilor.
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că, în ceea ce privește reprezentarea în Parlamentul European, esențial este modul în care un partid își susține punctul de vedere și „nu neapărat apartenența la un grup politic”.
Pentru prima data în istoria Festivalului, ceremonia de deschidere, animată de Édouard Baer, a fost transmisă şi în 600 de săli de cinema.
Într-o conferinţă care a marcat şi deschiderea oficială a celei de a 58-a ediţii a Bienalei, preşedintele Paolo Baratta si Ralph Rugoff au dezvăluit Premiile Bienalei.
Joi, 16 și vineri, 17 mai 2019, în Sala mare a Ateneului Român, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, va avea un program special.
Fiul disidentei anticomuniste Doina Cornea, Leontin Horaţiu Iuhas îndeamnă la boicotarea ceremoniei anunțate de Klaus Iohannis pentru 20 mai
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, miercuri, că Partidul Popular European (PPE) și Partidul Socialiștilor Europeni (PES)…
Confruntat cu acțiunea veninoasă, iar nu doar incorectă, declanșată de Gabriel Liiceanu, m-am decis să prezint public un tablou al unora dintre faptele sale. Este un tablou al necinstei.
„Ministrul Daniel Breaz riscă să devină primul ministru al Culturii care, prin faptele sale, protejează o filieră mafiotă care încearcă să distrugă o companie de interes naţional ca CNI Coresi“- Mircia Giurgiu
Încă o zi de zarvă privind planurile lui Gigi Becali pentru noul antrenor al FCSB. Becali a anunţat marți cine va fi, „95%”…
Asta însă nu înseamnă că Rusia nu va lăsa din mână regimul Maduro, Siria sau Iranul. Înseamnă doar că o va face pentru prețul corect
Generalul britanic Christopher Ghika contrazice linia aripii dure de la Washington, iar presa britanică îl apără susținând ca SUA pot folosi informații fabricate, ca în cazul Irakului, în 2003
Instituția anunță că în cursul zilei de marți câștigătorul s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române.”In cursul zilei de ieri, 14 mai 2019, s-a prezentat la sediul central al Loteriei
Recons SA, companie deținută de Primăria Arad, condusă de Gheroghe Falcă, cel care se află pe locul 8 pe listele PNL la alegerile europarlamentare, a cumpărat…
Anterior, autoritățile din Buzău au intrat în alertă după ce un localnic din Nehoiu a sunat la 112 și a anunțat că într-o zonă greu accesibilă a găsit bucăți
Acesta a spus că social-democrații nu au dorit blocarea traficului și că fiecare județ urmează să aibă câte două mari întâlniri pe zone….
Instalația dezvoltă într-o manieră temporară un lanț uman de transmitere a semnalelor luminoase Morse prin centrul orașului Cluj-Napoca.
Antreprenorul, care a inaugurat recent, simbolic, unicul metru de autostradă din Moldova, a remarcat sarcastic că de la mişcarea #şîeu, numărul…
Netejoru a obţinut un mandat de încă trei ani la conducerea secţiei, după ce a susţinut interviul în faţa şefei CSM, Lia Savonea, care a…
Un sforar de primă mînă, un fel de Dinu Paturică de vreme nouă, ajuns la ziar, apoi la televiziune şi, în cele din urmă, la partidul Brătienilor, gata-gata să pună mîna și pe el. Cine-i Klaus Iohannis?
Discuțiile din plenul CSM de miercuri au fost tensionate pe marginea validării rezultatelor concursului pentru ocuparea funcției de șef al Inspecției Judiciare
„Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
Conform INS, creșterea economică înregistrată pe primul trimestru din acest an este de 5% (față de același interval din 2018), în consens cu prognoza Guvernului.
Conform datelor prezentate de INS, în primul trimestru din acest an, PIB a crescut cu 5%, ca serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Reacția social-democraților vine după ce Klaus Iohannis a acuzat, miercuri, PSD, într-o conferință de presă, că lucrează de doi ani și jumătate pentru ca liderul partidului…