Dezastrul din CFR a fost declanșat de ministeriatul aiuritor al lui Traian Băsescu. În cele din urmă, modernizarea Căilor Ferate din România s-a produs prin preluarea principalelor valori de către un clan al vînzătorilor de fier vechi.

Prim modificările pe care Guvernul le-a făcut legii plafoanelor bugetare, am asigurat şi creşterea alocaţiilor pentru copii de la 84 lei la 150 lei, iar în cazul copiilor cu dizabilităţi de la…

Liviu Dragnea a făcut recent o paralelă cu Bulgaria pentru a sublinia o decizie eronată a BNR în ceea ce privește cursul leu-euro. El a spus că…

Polițiștii au reușit să îl prindă imediat pe agresor, care este acum cercetat pentru omor calificat. Ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii din…

Secţia pentru procurori a CSM a admis recent cererea șefului interimar al DNA privind revocarea din funcţia de procuror a fostului şef al DNA Ploieşti

Cel mai scump porumbel din lume. Armando, un porumbel călător dresat în Belgia, a fost vândut pentru 1,25 de mil € la o licitație online.

Politicienii zilelor noastre se zbat, de ani buni, să intre în niște relații cât mai complexe cu China, țară care este pe cale de a deveni o putere mondială. Ba, mai mult decât atât, unii s-au și lăudat cu niște „victorii“ economico-diplomatice obținute în urma unor vizite oficiale în această țară exotică. Dar, oricum s-ar […]

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş este una dintre instituţiile aflate în centrul oraşului Timişoara care au rămas fără internet, după ce luni seara chiar primarul Nicolae Robu a urcat într-o nacelă şi a tăiat cablurile aeriene. ISJ nu are acces la internet în condiţiile în care se desfăşoară simularea Bacalaureatului şi înscrieri în clasa pregătitoare. […]