Declarațiile de reformă sunt puse în paranteze de lipsa revizuirilor legislative, unica speranță fiind în zgomotul unor acțiuni de stradă sau individuale, în fapt lipsite de orice finalitate. Mai mult, campaniile de presupusă reformă au fost și rămân constant contrariul acestora.
Acest mecanism abisal constituie însăși supraviețuirea și legalizarea corupției. Partidul-stat, fragmentat și continuu refăcut printr-un comandament al interesului, domină întreaga clasă politică. Dificultatea ieșirii din comunism a rămas însuși impasul actual, în fapt sub aceleași aspecte.
Antireforma, instalată imediat ce a fost declarată căderea regimului comunist, s-a fixat în datele constitutive ale statului român, perturbând dramatic restabilirea legalității prin democrație și Constituție.
Oricâte declarații de bună intenție ar face responsabilii principali aflați temporar la vârful statului, aceștia dovedesc prin activitatea lor integrală o apartenență la practicile manipulatorii.
Nu că ar fi imposibilă recalibrarea statului și a instituțiilor în sensul funcționării legale, în limitele prevăzute, însă presiunea clasei constituită prin abuz, delapidare, “recunoștință” frauduloasă a ajuns mai puternică decât statul însuși.
Stabilirea unei economii libere, a egalității șanselor și a responsabilităților prin sancțiuni, care să permită statului însuși să se autoreglementeze, poate crea calea ieșirii din actuala buclă a unui coșmar social național.
