Pandemia covid: să se schimbe totul, ca totul să rămână la fel

”Pandemia de covid-19 a obligat guvernele și instituțiile internaționale să recurgă la măsuri economice „radicale”, care ar fi fost considerate un tabu în urmă cu doar un an. UE și zona euro nu fac excepție.

La începutul anului 2020, UE a suspendat infamele reguli fiscal stricte, pentru a permite împrumuturile din perioada pandemiei. În același timp, Banca Centrală Europeană a lansat un program de cumpărare de obligațiuni în valoare de 1.000 de miliarde de euro, pentru a ajuta guvernele să-și finanțeze (și, în unele cazuri, să-și acopere în totalitate) deficitele care explodau. Vara trecută, UE a căzut de acord asupra unui mult lăudat ”plan de recuperare” paneuropean în valoare de 750 de miliarde de euro, numit Next Generation EU. Banii vor fi luați de pe piețele financiare direct de către Comisia Europeană.

Mulți comentatori cred că aceste măsuri extraordinare vor revoluționa pe termen lung arhitectura instituțională a zonei euro – ”un moment Hamilton”, comparabil cu acordul din 1790 dintre Alexander Hamilton și Thomas Jefferson privind împrumuturile publice, acord care a ajutat la transformarea SUA într-o federație. Din acest punct de vedere, UE s-ar îndrepta spre un federalism fiscal, iar, în același timp, guvernele ar fi eliberate de constrângerile bugetare din trecut. Unii au susținut chiar că aceste schimbări ale zonei euro ”au transformat statele membre ale zonei euro în emițători de monedă”, pentru că, se spune, statele membre ar putea să cheltuiască acum oricât de mult doresc”, scrie Thomas Fazi, jurnalist din Italia, pentru publicația britanică Spiked.

”Nu sunt deloc de acord cu asta. Membrii zonei euro nu și-au recăpătat suveranitatea monetară. Dacă moneda ta este emisă și controlată de o instituție din afara statului, așa cum e cazul statelor din zona euro, atunci tu, ca națiune, nu ești emițător de monedă și nu ești suveran din punct de vedere monetar, indiferent cum acționează instituția care emite monedă – în acest caz BCE.

Lucrul care definește suveranitatea monetara este relația ierarhică dintre guvern și banca centrală. În țările care emit propria monedă, banca centrală este dependentă de guvern sau de reprezentanții instituțiilor – chiar dacă banca centrală poate fi, în mod formal, ”independentă”, așa cum este în cele mai multe state. Așa cum a spus Ben Bernanke, fost guvernator al Federal Reserve, ”Fed va face orice ne va cere Congresul”. Spre deosebire, guvernele din zona euro sunt dependente de banca lor centrală. Așa cum spunea, în 1992, economistul englez Wynne Godley, ”puterea de a emite propria moneda, de a stabili sarcini pentru banca centrală este principalul lucru care definește independența. Dacă o țară renunță sau își pierde aceasta putere, atunci devine doar o autoritate locală sau o colonie”.

Experiența Euro a demonstrat că asemenea temeri sunt bine fundamentate. Am observat numeroase situații în care BCE s-a angajat în mod arbitrar și nelegitim să își folosească monopolul emiterii monedei cu scopul de a forța guvernele să se supună agendei economice și politice a UE și a actorilor dominanți din UE. Aceste situații includ: răspunsul întârziat al BCE la „criza datoriilor suverane”, din 2009 până în 2012; semnarea programului de împrumut pentru Irlanda cu troica formata din BCE, Comisia Europeană și FMI; înlăturarea premierului italian Silvio Berlusconi și înlocuirea lui cu „tehnocratul” Mario Monti, în 2011; închiderea sistemului bancar al Greciei, în 2015; turbulențele de pe piața obligațiunilor care au urmat după formarea guvernului Mișcarea de Cinci Stele împreuna cu Lega, în Italia, din 2018 și până în 2019.

Evenimentele din ultimul deceniu au arătat ce este cu adevărat BCE: o entitate pur politică care are puterea de a pune în genunchi statele membre. Statele europene au plătit deja un preț foarte mare pentru că au renunțat la suveranitatea monetară, mergând până la situația în care este legitim să ne întrebăm dacă statele din zona euro mai pot fi considerate democrații. Oare este cazul să credem că toate aceste probleme au dispărut ca prin minune doar pentru că instituțiile europene au decis să relaxeze temporar constrângerile impuse cheltuielilor bugetare ale statelor membre? Firește că nu.

Suspendarea temporară a regulilor fiscale din Pactul de Creștere și Sabilitate și sprijinul extins și necondiționat al BCE ar putea da impresia că guvernele zonei euro sunt libere să cheltuiască cât vor, chiar dacă numai pentru moment. Însă realitatea este că arhitectura euro, în mod intrinsec, continuă să restrângă capacitatea de cheltuieli bugetare a guvernelor. Asta pentru că guvernele naționale înțeleg prea bine că, la un moment dat, sprijinul băncii centrale va dispărea, iar regulile fiscale vor fi reinstaurate. Iar, odată ce se întâmpla asta, guvernele nu își doresc să fie puse la colț și să aibă o datorie excesivă denominată într-o monedă care este de facto străină (o consecință a faptului că aceste guverne nu au control asupra monedei lor și astfel nu pot să stabilească nici rata dobânzii și nici să își acopere datoriile pornind tiparnița).

Asta ne ajută să înțelegem de ce răspunsul fiscal al țărilor din zona euro la criza pandemiei a fost mult mai timid decât în multe alte țări dezvoltate, țări care au însă suveranitate monetară. SUA, Canada, Marea Britanie, Australia, Japonia și Noua Zeelanda – chiar și economiile emergente – au avut răspunsuri fiscale între 10 și 20% din PIB. Spre deosebire, stimulul fiscal din zona euro – inclusiv în unele dintre statele cele mai lovite de pandemie, precum Spania și Italia – nu a fost mai mare de 5%. Germania este singura care iese în evidența, cu circa 10% din PIB.

Mai mult, chiar dacă pandemia este departe de a fi controlată în Europa și economia nu este pe calea spre recuperare, toate țările din zona euro (inclusiv Germania) și-au anunțat deja intenția de a reduce deficitele bugetare în anul ce vine. Guvernele nu sunt deloc convinse că politica actuală de păsuire din partea UE și BCE ar fi ceva de durată. Și au motive să nu creadă asta.

Nu este vorba doar despre un caz de încăpățânare ideologică a guvernelor.  Realitatea este una îngrijorătoare. Elitele europene sunt conștiente că este în joc întreaga logică a disciplinei și pedepsei pe care s-a construit zona euro. Dacă guvernelor le va fi permis să-și ”autofinanțeze” permanent deficitele, fără amenințarea creșterii ratei dobânzilor sau a procedurilor pentru deficit excesiv, atunci cetățenii ar putea să se gândească că se pot produce bani la nesfârșit și că guvernele nu vor rămâne niciodată în pană de bani.

Reuters a relatat recent că oficialii BCE erau îngrijorați că finanțarea monetară a deficitelor guvernelor din statele membre implică riscul ca liniile oficiale de creditare ale UE – precum Mecanismul European de Stabilitate sau Next Generation EU – să nu mai fie atât de atrăgătoare pentru guverne. Aceste două mecanisme de credit vin cu condiționalități dure, foarte asemănătoare cu cele ale troicii Comisia Europeana-BC-FMI, din timpul crizei financiare din urmă cu un deceniu.

Este limpede că insistența cu care se spune că țările trebuie să ia bani din aceste scheme, cu toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească, nu este motivată de ”solidaritatea europeană”. În ciuda laudelor aduse planului de refacere al UE, pachetul Next Generation EU și ”sumele uriașe de bani” despre care se spune ca le-ar putea mobiliza, adevărul este că toți acești bani sunt irelevanți din punct de vedere macroeconomic.

Oricât de mult ar părea 750 de miliarde de euro, asta înseamnă doar 5% din PIB-ul UE. Mai mult, acești bani vor fi oferiți pe parcursul a șase ani, ceea ce înseamnă o expansiune de doar 1% din PIB-ul UE, între 2021 si 2024, potrivit chiar estimărilor BCE. Iar aceste procente trebuie comparate cu pierderea de 15% din PIB-ul UE care s-a întâmplat doar în anul 2020.

Mai mult, cea mai mare parte din aceste fonduri vor fi oferite sub forma de împrumuturi către statele membre. Chiar și așa-numitele granturi pentru statele membre vor fi rambursate prin contribuțiile lor la bugetul UE. În cazul Italiei, asta înseamnă un transfer net de mai puțin de 4 miliarde de euro pe an. Nu este nici pe departe o sumă care să poată compensa din pierderile de 160 de miliarde de euro suferite de Italia doar în 2020.

În schimbul acestei sume derizorii, statele membre vor fi supuse unor criterii foarte stricte. Fondurile din programul Next Generation EU sunt condiționate de respectarea infamelor recomandări ale Comisiei Europene pentru fiecare țară în parte, recomandări care, în trecut, le cereau guvernelor să reducă cheltuielile publice – în special cheltuielile sociale (pensiile în primul rând), sănătatea și ajutoarele de șomaj . Până la urma, Next Generation EU nu vrea decât să sporească controlul Bruxellesului asupra politicilor bugetare ale statelor și să întărească regimul de control tehnocratic și autoritar al UE.

Prin urmare, eu spun să-l lăsăm pe Hamilton să se odihnească în pace. În lumina celor de mai sus, cred că putem presupune că intenția elitelor europene este să revină cât se poate de repede la o situație în care BCE redevine un creditor de ultimă instanță, cu condiția ca guvernele în nevoie să cedeze Bruxellesului controlul asupra politicilor lor economice, semnând pentru instrumente precum Mecanismul European de Stabilitate sau Next Genaration EU.

În acest fel, ne putem aștepta ca, la un moment dat, BCE să înceapă să reducă cumpărarea datoriilor guvernelor, spunând că faza de urgență a trecut, nelăsând țărilor care au deficite mari și sunt împovărate de datorii nicio altă variantă în afara de liniile de credit oficiale ale UE, ca o condiție obligatorie pentru a primi pe mai departe sprijinul BCE.

Așa cum spunea Giuseppe Tomasi di Lampedusa în „Ghepardul”, uneori „totul trebuie să se schimbe pentru ca toate să rămână la fel”. Asta exprimă perfect abilitatea de secole a elitelor de a rearanja constant ordinea socială existentă, pentru a se menține pe mai departe la putere. Nimic nu demonstrează mai bine acest lucru decât Uniunea Europeană.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.