Papa Francisc şi-a cerut scuze pentru că ”şi-a pierdut cumpătul” faţă de o credincioasă

„De atâtea ori ne pierdem cumpătul. Şi mie mi se întâmplă. Îmi pare rău pentru exemplul greşit pe care l-am dat”, a declarat papa

De (R.C.)
Papa Francisc şi-a cerut scuze pentru că ”şi-a pierdut cumpătul” faţă de o credincioasă

„De atâtea ori ne pierdem cumpătul. Şi mie mi se întâmplă. Îmi pare rău pentru exemplul greşit pe care l-am dat”, a declarat papa

Papa Francisc, care, marţi, a lovit cu palma de două ori mâna unei femei ce îi înșfăcase un braț și nu îi mai dădea drumul, şi-a cerut scuze pentru gestul său, spunând că „şi-a pierdut cumpătul”, potrivit Le Figaro, preluat de Mediafax.

„De atâtea ori ne pierdem cumpătul. Şi mie mi se întâmplă. Îmi pare rău pentru exemplul greşit pe care l-am dat”, a declarat papa, miercuri, de la o fereastră a Palatului apostolic din Piaţa Sf. Petru de la Vatican.

Papa Francisc a părut vizibil iritat în timp ce încerca să îşi elibereze braţul din mâinile credincioasei prea zeloase.

O înregistrare a momentului, publicată pe platforma de micro-blogging Twitter, o arată pe femeie făcându-şi semnul crucii în timp ce suveranul pontif se apropia de aceasta, care făcea parte dintr-un grup de pelerini veniţi la Vatican.

După ce a dat mâna cu mai mulţi credincioşi, papa a început să se îndepărteze de grup, când femeia l-a tras de un braţ înapoi, în mod violent.

Papa a părut că suferă de durere şi, în mod cu totul neobişnuit, a admonestat-o pe femeie şi i-a lovit cu palma mâna de două ori pentru a se elibera.

Ulterior, papa a mers să vadă o scenă de Crăciun aflată în piaţa Sf. Petru de la Vatican. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu femeia.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. @credinciosul
    „Vrei sa te apropii de Dumnezeu prin mijlocitorul lui Dumnezeu, asculta-i cuvantul si nu-l strange in brate!” spuneti D-voastra, si eu as vrea sa va urmez sfatul. Dar ce ma sfatuiti sa fac cu un Papa orb si mut, fara minte si suflet? Si va dau numai doua exemple :
    1 Cind PAPA nu spune „Doamne iarta-l si-l odihneste in pace” pe Parintele Hamel la care islamistii i-au taiat gitul in fata altarului in Sfinta Biserica.
    2 Anul acesta de Craciun au fost executati 11 crestini copti in ideea de a arata lumii cum islamul sarbatoreste Craciunul crestin. PAPA nu sufla o vorba despre ei!!!!!! Dimpotriva face apologia islamului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.