Parlamentul asteroizilor a fost dizolvat

În adâncimile vălurite ale universului vălurit, acest ocean enigmatic, s-a desfășurat o poveste stranie care are ca subiect democrația spațială. Pe scurt, într-o centură de asteroizi care se vălurea în preajma unei planete binare, Barkoraan, ființele multi-celulare au avut ideea de a-și crea un parlament al lor în care să-și rezolve toate problemele spațiale pe care le aveau. ființele erau de toate felurile, unele se hrăneau cu azot, altele cu heliu, altele cu carbon, altele cu oxigen, mă rog, câte probleme aveau ființele alea fiind atât de diferite. Desigur, au fost tot felul de controverse pe tema sediului. Asta a fost eroarea fatală a tuturor. Nu au ținut seama de câmpurile magnetice, de văluririle neașteptate ale oceanului universal, nu au ținut seama de faptul că timpul este doar o construcție a lor, o producție extrem de ciudată a psihicului lor.

Nimeni n-a înțeles că planeta binară Barkoraan se hrănea cu fluidul lor vital, indiferent ce structură și ce formă avea el. Neținând seama de toate aceste realități, ființele din centura de asteroizi au avut surpriza tragică de a-și vedea parlamentul spulberat la primul val produs de fenomenele greu de înțeles care se petrec în largul oceanului universal. Parlamentul a fost practic dizolvat poate chimic, poate fizic, poate biologic, poate metafizic. Nu a fost o lovitură intenționată dată democrației ci dovada indubitabilă a impredictibilității oceanice.

De fapt, toate oceanele din marele ocean universal sunt total impredictibile. Numai ființele care apar și viețuiesc halucinant și temporar în acest ocean, au greșita impresie și credință că pot prezice fiecare moment. De fapt nu există momente ci sunt doar procesualități imposibile și stranii. Dar individualitatea, creatoare de fantasmagorii egoiste, joacă feste incredibile acestor ființe. Multe dintre ele se dedulcesc inventând o săgeată a timpului, falsă din toate punctele de vedere fie științific, fie cultural, militar sau filozofic. Multe dintre ele creează mintal un viitor care de fapt nu există, totul petrecându-se aici și acum în măreția fermecătoarea și ciudată a oceanului universal.

De unde vine și unde se duce acest ocean, unde se duc și de unde vin valurile lui nu putem cuprinde cu nici o minte, fie ea din materie organică sau din siliciu. Nici un android și nici un robot nu poate ține piept valurilor. Singura noastră idee valabilă e să fim navigatori. Dar cât de greu e să devii navigator! Trebuie să renunți la multe idei eronate, să nu-ți clamezi unicitatea ca fiind acoperitoare într-un ocean universal în care timpul nu există și în care valurile se amestecă unele cu altele fără ca cineva anume să poată împiedica aceasta. Parlamentul asteroizilor n-a înțeles acest aspect tainic.

Parlamentul a crezut că doar ideea de democrație fiind încropită într-o structură ar putea învinge presiunea valurilor oceanice. Nu a învins presiunea, ba, mai mult, a fost dizolvat așa cum se dizolvă o bucată de zahăr într-un pahar cu apă. Uneori, printre constelații, trece câte un asteroid singuratec, asteroid ce poartă cu el dovezile civilizațiilor care l-au locuit. Poți găsi artefacte ciudate, specifice ființelor care se hrăneau cu azot, cu heliu, cu carbon sau siliciu, poate cu oxigen. Ele în sine, artefactele, nu înseamnă mare lucru. Se vor duce în valuri, valurile le vor lua cu ele așa cum se întâmplă cu absolut tot ceea ce ni se pare a fi o realitate indubitabilă. Câtă eroare, câtă zădărnicie!