Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor cu Serbia

Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană pentru atât timp cât Belgradul refuză să se alăture sancţiunilor blocului comunitar contra Rusiei, relatează joi euractiv.com.

Serbia a început negocierile de aderare la UE în ianuarie 2014, dar a înregistrat puţine progrese până acum. Ea a deschis 18 dintre cele 35 de capitole de negociere şi a închis provizoriu doar două dintre ele. Ţara este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina.

Un raport, publicat iniţial în luna iunie, subliniază nevoia de a ”prioritiza alinierea ţărilor candidate cu politica externă şi de securitate comună a UE şi de a continua negocierile de aderare cu Serbia numai dacă ţara se aliniază cu sancţiunile UE împotriva Rusiei”.

Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din PE a confirmat acest lucru, scriind în această săptămână pe Twitter că ‘Uniunea Europeană nu poate continua negocierile de aderare cu Serbia dacă ea nu se aliniază cu sancţiunile contra Rusiei”.

‘Iată ce vom spune în viitorul raport al Parlamentului privitor la extindere”, a adăugat grupul europarlamentar S&D.

Referitor la cea mai recentă dovadă a apropierii Serbiei de Rusia – semnarea săptămâna trecută la New York a unui acord privind coordonarea politicilor externe ale celor două ţări – raportorul PE privind extinderea, eurodeputatul social-democrat croat Tonino Picula, a spus că este ‘foarte dezamăgitor că acest lucru vine de la o ţară ce aspiră să se alăture Uniunii Europene”.

Kremlinul sprijină Belgradul în opoziţia sa continuă faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă sudică populată în principal de etnici albanezi. Moscova a vândut de asemenea arme Serbiei în trecut. Dar Belgradul a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă din Ucraina la ONU şi afirmă că respectă pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

24 de Comentarii

  1. Cinstit ar fi fost sa spuna ca intrerup negocierile cu Serbia pana se vor hotara si sarbii sa fie BOLSEVICI, cum sunt leghebistii conducatori ai UE.

  2. Suspendam … nimic!
    Serbiei i se cere sa recunoasca independenta Kosovo (ala separat cu bombe nato si fara niciun „simulacru” de referendum) inainte de aderare. Deci niciodata.
    Croatia a spus ca blocheaza aderarea Serbiei pana ce aceasta nu renunta la a le aminti de crimele lor din razboiul civil (de actualitate este acum procesul pilotilor croati care au bombardat coloane de refugiati civili sarbi). Deci niciodata.
    Deci, ce blocam?

  3. Unde dai și unde crapă! In loc să-i strângă de momite pe maghiari și macoronari, Ursula se răzbună pe sârbi! Succesuri guys!

  4. Serbia e tinuta in sah de 8 ani, cu „bla,bla”-urile ieuropiene ale #lumii#libere si Ucraina e dorita/primita instantaneu in „ieuropa” fiind in continuare cea mai corupta tara europeana si neindeplinind niciun criteriu de aderare (de fapt, pana anul asta nici nu a cerut aderarea la (editat)ue !… dar Serbia nu a fost cumparata de americani, asa cum a fost cumparata Ucraina…
    Slava Z !

  5. Pe cine mai interesează acum ”parlamentul european”.. Evident UE este doar o batjocură a ceeea ce a fost. In multe state mebre se petrec și se vor petrece schimbări de guverne, care vor modifica și componența și funcționarea UE.. Azi ființe fără inteligență ci doar cu instincte primare se joacă de-a puterea și de-a războiu..cu sancțiunile.

  6. Serbia, cu cele mai mari zăcăminte de litiu din lume, a dat flit energic companiei Rio Tinto (RAT’sChild).
    Restul e pălăvrăgeala obișnuită a EPOLEȚILOR. ?

  7. Ce mi-e Croatia, ce mi-e Serbia ! Prima a fost primita sa aiba unde merge cu buletinul la plaja si la baute nemtii. Serbia nu ofera despagubiri civile.

  8. Dupa ce le-au facut europenii, sarbii ar trebui sa fie nebuni sa intre in colhozul bruxelez.

  9. Am aflat pe surse ca jumatate din populatia Serbei sau aruncat in Dunare de necaz ca nu o sa fie primiti in UE.Stati dracului pe curul vostru,ce vreti sa deveniti sclavi la Ursula.

  10. Sa nu spuneti la nimeni, ramine intre noi … va dau un secret : si Romania (mi se pare ca si Spania, parca si alte citeva tari fara importanta geopolitica) a refuzat sa recunoasca Kosovo ! Sssttt ! Sa nu ne bombardeze astia, ca pustiul de bine de a ne da afara din UE oricum nu ni-l fac !

  11. Inca o dovada ca Uniunea Europeana folosesc metode de constringere si amenintare pt. toate tarile care nu vor sa danseze dupa cum le cinta ei.Regulile de aderarare sint amestecate cu restrictiile date de americani in colaborare cu EU pt. Rusia.

  12. Serbia va scapa de dictaura blestematei si maleficei Ursula on der Leyen. Au mare noroc sarbii.

  13. scapa de frig, intuneric si infometare la care UE apeleaza pt a-si desavarsi opera de transformare a oamenilor in animale de grota insectivore care nu trebuie sa se mai spele sa nu mai gandeasca doar sa se inchine la Ursula si neamul ei…Singurii salvati sunt cei care prin religie mananca berbecuti, pe ei UE nu-i poate obliga sa-si piarda religia si traditia…

  14. Serbia il pupa-n dos pe Putina si vor in UE?!
    Daca-l iubesc atat de mult pe putinantrop, de ce nu cer intrarea in CSI, cum au cerut cei din Donetk si Lugansk?
    Sarbii ar avea acum rara okazie sa-si arate recunostinta ptr Rusia, inrolandu-se in armata putinantropului……[Rumburak]

  15. @ Rumburak,. Nu va trece mult timp și toată europa, de la est la west, vor pupa dosul rusului…și vor sta la rând pentru asta..Din simplul motiv că europa nu are nici un fel de resurse.. Complectările pe care crede că le-a realizat azi, intr-o juma de ani sunt gata,.de nu ai altele,..și nu ai, căci nu ai cum,.apoi cu siguranță iți pui cenușe in cap și te duci la Putin,.Altă soluție pe termen scurt nu există..

  16. Deci Serbia nu e respinsa pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce NU FACE. Foarte interesant mod de a judeca.
    Maine-poimaine bancomatul la care vei solicita salariul va afisa urmatorul mesaj: Ne pare rau dar intrucat nu v-ati vaccinat contra epidemiei de Imaginita-19, nu va putem elibera niciun ban. E aceeasi logica!
    Si mai mult ca sigur intr-acolo se si merge, cu fraierii care au semnat intrarea in colhoz.
    Sancta simplicitas!

  17. Salut aceasta suspendare a aderarii inculpatilor sarbi.
    Ucraina este singura tara sovietica care merita sa intre in UE si Schengen inca de saptamana viitoare.
    Slava Eu si Sotia!

  18. Rumborat….Nu stim ca in UE au voie doar cei care ling clanta de yankeu. Scrie asta in actul constitutiv al UE? Sau asa ati hotarat voi „democratii”, dar fara sa fi votat ca de-obicei. Parca mai sunt 27 inca. Si vezi ca narcomanul Jele are nevoie de voi daca tot vrei sa demonstrezi ca esti partizan.

  19. UE și m..e. e suficient. Dacă dorește o abordare pe dimensiuni, sa se adreseze laturi Blmiste a corectitudinii politice.
    PS. Us-sula e femeie bărbat? Nu de alta, dar am convingerea ca după modul în care se comporta in preajma femeilor da dovada de potenta nemărginită, nemărginire susținută de un licurici care e convins ca numai el e unica sursa de lumina pe tera.

  20. Europa Unita este din ce in ce mai puternica. Iesirea Marii Britanii, care tot ne incurca cu exceptiile pe care le pretindea, refuzul permanent al Sultanatului Turciei, viitoarea pedepsire a Ungariei celui mai corupt sefulet, acceptarea deciziei RO, GR, SK, CY, ES de a nu recunoaste Kosovo, alinierea la pedepsirea acestui cancer al Omenirii pe nume Rusia, rezolvarea in scurt timp a renuntarii totale la sursele rusesti de energie, gasirea rapida a altor surse, sprijinul militar si energetic al SUA iar acum refuzul Serbiei, sunt factori pozitivi. Nici macar alegerile italienilor nu ne vor incurca, caci italienii sunt cei mai schimbatori oameni din Europa, la care guvernele rareori au rezistat mai mult de un an. Coada rusilor care vor la noi e mult mai mare decat a europenilor care vor in CSI sau sa fuga din UE, chestie valabila si la tarile care doresc sa ni se ralieze la un comportament interstatal civilizat, intr-„O lume nebuna, nebuna de legat”…Rusiei i s-a dat prea mult nas de la un presedinte american pe moarte si un prim-ministru britanic ce si-a ales o cauza gresita, de a salva un imperiu pe moarte, vanzand Europa de Est unor tirani imperialisti insa necivilizati, pe care i-au sprijinit aiurea, ca sa ajunga la Königsberg cu rachete atomice furate de la germani si americani si sa ne ameninte existenta. Impotriva Rusiei, Cancerul Omenirii, trebuie luptat cu orice pret iar cei care sprijina acest cancer trebuie pedepsiti! Ungaria lui Viktor Orban trebuie data afara iar Serbia nu trebuie acceptata pana nu se raliaza complet cauzei UE, care e corecta.

  21. E incurajator faptul ca mai exista oameni de stat care au coloana vertebrala si carora le pasa de poporul lor.
    Felicitari Serbia!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.