Partajul după divorț. Ce bunuri rămân fiecărui soț și cum se împart datoriile

Regimul matrimonial, punctul de pornire

Prin convenție matrimonială, soții din România pot opta pentru separația de bunuri sau pentru comunitatea convențională. Dacă nu încheie un asemenea act, intră automat sub regimul comunității legale, iar regimul în care se află decide regulile împărțirii.

Potrivit ProTv, un apartament moștenit, banii strânși dinaintea căsătoriei sau despăgubirile încasate după un accident pot aparține exclusiv unui singur partener. Dimpotrivă, locuința achiziționată pe durata căsniciei și economiile adunate din salarii pot fi incluse printre bunurile comune.

Moșteniri, donații și obiecte personale

Bunurile proprii ale fiecărui soț sunt enumerate la articolul 340 din Codul civil. Ele îi aparțin doar celui care le-a obținut și sunt lăsate deoparte atunci când se face partajul averii comune.
Pe primul loc se află ce primește un soț prin moștenire sau donație, fie că e vorba de un apartament, de un teren ori de o sumă de bani venită de la părinți.

Bunul își păstrează caracterul propriu chiar dacă a fost primit în timpul căsniciei, cu excepția situației în care autorul moștenirii sau donatorul a precizat explicit că dorește ca acesta să fie comun.

Tot în această categorie intră obiectele pe care unul dintre soți le folosește personal, dar și uneltele și echipamentele de care are nevoie în meseria sa, cu condiția ca acestea să nu facă parte dintr-un fond de comerț inclus în comunitatea de bunuri.

Legea îi lasă fiecărui soț și drepturile patrimoniale asupra propriilor creații, precum și asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat.

Despăgubiri, premii și bunuri care țin locul altora

Aceeași regulă acoperă premiile și recompensele, manuscrisele, științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții, dar și alte bunuri de acest fel. Proprii rămân și sumele încasate de un soț ca despăgubire sau ca indemnizație de asigurare, pentru un prejudiciu material ori moral pe care l-a suferit.

Un bun cumpărat în locul unui bun propriu poate prelua același statut. Cine vinde, de pildă, un apartament moștenit și investește banii într-o altă locuință poate păstra noua proprietate ca bun propriu, dacă reușește să dovedească de unde provin fondurile.

Mecanismul poartă numele de subrogație reală. Nu în ultimul rând, veniturile produse de bunurile proprii, adică fructele acestora, au și ele caracter propriu, în condițiile stabilite de Codul civil.

Ce aparținea fiecăruia înainte de nuntă

Ce deținea un soț înainte să se căsătorească rămâne tot al său. Pentru bunurile mobile obținute atunci, Codul civil cere un inventar, iar dacă acesta lipsește, se presupune că bunurile sunt comune, până când se dovedește contrariul.

În relația dintre soți, oricare dintre mijloacele de probă permise de lege poate fi folosit pentru a arăta că un bun este propriu.

Regula generală: tot ce se cumpără în căsnicie devine comun

Articolul 339 din Codul civil fixează principiul de bază, potrivit căruia tot ce dobândește oricare dintre soți pe durata comunității legale devine bun comun în devălmășie.

Un apartament înscris în documente exclusiv pe numele celui care a semnat actul de cumpărare nu devine, numai din acest motiv, bun propriu, pentru că decisive sunt momentul achiziției și regimul matrimonial al soților.

Același tratament îl primesc casele, terenurile, mașinile sau alte bunuri achiziționate cât timp durează comunitatea legală, chiar dacă actele au fost întocmite pentru un singur soț. Singurele excepții sunt bunurile proprii prevăzute de lege.

Momentul în care se închide comunitatea

În cazul divorțului, comunitatea de bunuri ia sfârșit la data la care este depusă cererea de divorț. Soții pot totuși să solicite instanței, în condițiile prevăzute de lege, să considere drept moment al încetării data la care s-au despărțit în fapt.

Casa moștenită și banii comuni investiți în ea

O locuință primită de un soț de la părinți, prin donație sau ca moștenire, în timpul căsătoriei, îi aparține în continuare doar lui. Faptul că partenerul a locuit acolo mulți ani nu îi aduce acestuia, de la sine, o parte din imobil.

Lucrurile se schimbă când în casă se investesc bani comuni. Dacă, de exemplu, cei doi renovează imobilul moștenit de unul dintre ei, casa rămâne bun propriu, dar creșterea de valoare obținută prin lucrări contează la partaj și poate justifica un drept de creanță, arată sursa citată.

Cuantumul unei asemenea creanțe depinde de tipul lucrărilor, de originea banilor și de cât a crescut valoarea casei. Ca dovezi pentru investiții și pentru efectul lor asupra valorii, pot fi folosite facturi, transferuri bancare, contracte încheiate cu firme de construcții și expertize.

Cum se calculează partea fiecărui soț

La partaj, fiecare soț poate primi o parte din valoarea bunurilor comune. Pentru stabilirea ei, articolul 357 din Codul civil cere să se țină seama de aportul fiecăruia la achiziția bunurilor și la plata obligațiilor comune.

Un soț care dovedește că a contribuit mai mult la cumpărarea bunurilor sau la achitarea obligațiilor comune poate obține o cotă diferită. Evaluarea ia în calcul și munca din gospodărie și creșterea copiilor, pe care articolul 326 din Codul civil o consideră parte din contribuția la cheltuielile căsniciei.

Prin urmare, părintele care a stat acasă ca să aibă grijă de copii și să se ocupe de gospodărie poate avea o contribuție recunoscută la achiziția bunurilor familiei, chiar dacă în acea perioadă nu a avut salariu.

Banii din cont, între titular și proveniență

Cine apare drept titular al unui cont nu decide, prin simpla mențiune a numelui, cui îi aparțin sumele. Esențiale sunt originea banilor și momentul în care dreptul de a-i încasa a ajuns la scadență.

Potrivit articolului 341 din Codul civil, veniturile din muncă, pensiile cuvenite din asigurările sociale și veniturile asimilate, precum și câștigurile din drepturi de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, dacă dreptul de a le încasa devine scadent pe durata comunității legale.

De aceea, economiile strânse din astfel de venituri pot fi împărțite la partaj, chiar dacă stau într-un cont deținut de un singur soț.

Sumele puse deoparte dinaintea căsătoriei, cele venite prin moștenire sau donație și banii încasați din vânzarea unui bun propriu pot rămâne, în schimb, exclusiv ai soțului care îi are.

Cine a depus, de pildă, într-un cont banii obținuți din vânzarea unui apartament moștenit trebuie să fie în stare să arate drumul acestor sume, iar pentru asta poate folosi contractul de vânzare, extrasele de cont și actele de moștenire.

Principiul e valabil și pentru depozitele bancare sau pentru alte forme de economisire. Contul unui singur soț poate cuprinde, așadar, atât bani comuni, cât și sume care sunt doar ale lui.

Datoriile, după cine le-a făcut și la ce au folosit

Creditul luat de ambii soți pentru locuința familiei este un exemplu de datorie comună, iar datoriile făcute pentru nevoile curente ale gospodăriei pot fi privite la fel. Faptul că un soț a luat un împrumut personal pe durata căsniciei nu îl transformă însă, de la sine, într-o datorie comună. Decisiv este la ce au servit banii și dacă obligația intră într-una dintre categoriile stabilite de lege.

Separat de felul în care foștii soți își împart datoriile, rămâne relația cu banca. Un contract de credit semnat de amândoi nu se modifică automat prin divorț sau partaj, iar creditorul îi poate trata pe ambii drept responsabili, conform contractului.

Pentru ca unul dintre debitori să iasă din credit, e nevoie de acordul băncii și de modificarea contractului. Atunci când bunurile comune nu ajung pentru acoperirea datoriilor comune, soții pot fi obligați să le plătească solidar și din bunurile proprii, în condițiile articolului 352 din Codul civil.

Împărțirea, prin înțelegere sau în instanță

Bunurile se pot împărți fie prin acordul foștilor soți, fie pe cale judecătorească. Pentru că partajul este o procedură separată de divorț, cei doi pot divorța mai întâi și pot decide abia ulterior cum își împart averea.

Când se pun de acord asupra bunurilor și a cotelor, foștii soți pot semna la notar un act de partaj, care, pentru imobile, trebuie să aibă formă autentică. Un apartament poate fi atribuit, de pildă, unuia dintre ei, care îi achită celuilalt o sultă, adică echivalentul în bani al cotei care i se cuvine.

Dacă înțelegerea nu este posibilă, oricare dintre foștii soți se poate adresa instanței, care va stabili ce bunuri sunt comune, cât a contribuit fiecare și cum se face împărțirea. Procesul poate necesita acte bancare, documente de proprietate, contracte și expertize de evaluare a imobilelor ori a altor bunuri.

Citește și: Divorțurile după 20 de ani de căsnicie au depășit criza celui de-al șaptelea an. Schimbarea care rescrie statisticile din Anglia și Țara Galilor