Abia ce s-au retras trupele americane din Afganistan, că talibanii au început să cucerească oraș după oraș. Liderii talibani au si spus ca aveau de mult timp capacitatea de a face asta, însă au așteptat o deschidere pentru negocieri a guvernului de la Kabul. În doar patru zile, talibanii au ocupat șase reședințe provinciale din țară. A fost ocupată capitala provinciei Nimruz, care este poarta Indiei spre Afganistan și Asia Centrală. Au ocupat orașul Kunduz, capitala provinciei cu același nume, un oraș important cu 370.000 de locuitori, nu departe de granița cu Tadjikistanul și o placă turnantă a comerțului cu heroină. De aici, talibanii pot înainta spre un oraș și mai important, Mazar-i-Sharif. Talibanii au ocupat și orașul Sheberghan, fieful vicepreședintelui Abdul Rashid Dostum, un lord al războiului mai degrabă decât politician.
Talibanii au capturat majoritatea punctelor de frontieră ale Afganistanului. Strategia talibanilor pare foarte bine pusă la punct, iar nu puțini analiști se întreabă dacă nu a fost trasată de serviciile secrete pakistaneze (ISI), care au sprijinit mereu insurgența din Afganistan. Inițial, talibanii ocupă zonele rurale – au făcut asta cu 85% din teritoriul țării. Apoi, talibanii ocupă zonele de trecere a frontierei – cu Turkmenistan, Tadjikistan, Iran, Pakistan. În cele din urmă, talibanii încercuiesc capitalele provinciale și le ocupă. Actul final pare să fie asediul Kabulului și răsturnarea regimului președintelui Ashraf Ghani. Când? Nu puțini comentatori vorbesc chiar despre 11 septembrie, la 20 de ani de la atentatele de la World Trade Center.
La Doha, în Qatar, au loc negocieri între talibani și guvernul de la Kabul, cu mediere americană, chineză, rusă și pakistaneză. Negocierile implică și țările vecine și sunt extrem de dificile. Oficialii indieni nu doresc să stea la aceeași masă cu talibanii, pe care îi vad drept o grupare teroristă sponsorizată de rivalii pakistanezi. Iranul nu dorește să stea la masă cu SUA – de altfel și negocierile pentru un nou acord nuclear ce au loc la Viena se poartă prin intermediari europeni. Pentru China, instabilitatea din Afganistan poate afecta planul de a crea un culoar al Noului Drum al Mătăsii către Iran, prin Tadjkistan și Afganistan. Însă planul principal al Chinei este coridorul economic China-Pakistan, în care se investește deja masiv, la care poate fi anexat și Afganistanul, indiferent de cine va controla guvernul de la Kabul. De altfel, China a însărcinat Pakistanul cu promovarea intereselor chineze în Afganistan. Desigur, Statele Unite nu pot accepta o redesenare a sferelor de influență în Asia Centrală de către Organizația de Cooperare Shanghai (Rusia, China, India, Pakistan, țările central-asiatice sunt membre, iar Afganistanul și Iranul sunt observatori) peste capul Washingtonului.
Oricum, discuțiile de la Doha par tardive. Guvernul afgan a primit o lovitură extrem de dură atunci când protectorii din Statele Unite au negociat un acord cu talibanii peste capul Kabulului (încheiat în februarie 2020). Acum, când guvernul poate negocia cu talibanii, președintele Ghani pare să mizeze pe cartea războiului civil mai degrabă decât pe diplomație. Ghani încearcă să-și asigure loialitatea mai multor lorzi ai războiului, să înarmeze populația (dependentă însă în bună măsură de administrația paralelă a talibanilor), în speranța că rezistența și victimele vor aduce susținere internaționala, nu numai din partea SUA, ci și a altor puteri.
Războiul civil este cea mai nedorită consecință a evoluțiilor actuale din Afganistan și ar fi și expresia cea mai limpede a eșecului NATO și SUA în aceasta țară. Cu un eșec usturător la activ în Afganistan în 1989, Moscova si-a mutat trupele din baza din Kîrgîzstan în Tadjikistan, pentru exerciții militare care să prevină extinderea instabilității în fosta republică sovietică. Clanurile tadjice din Afganistan s-au luptat constant cu cele paștune la ultimele alegeri pentru a obține puterea la Kabul. Actualul vicepreședinte Abdul Rashid Dostum este de etnie uzbekă, iar Rusia desfășoară exerciții militare și cu Uazbekistanul.
Preocupată de situația din Afganistan este și China. Prioritatea este împiedicarea incursiunilor jihadiste în provincia Xinjiang, majoritar musulmană. O analiză a unui think tank chinez arată că SUA nu vor renunța la operațiunile din Afganistan pentru mulți ani de acum încolo și nu vor accepta ca Afganistanul să intre în sfera de influență a unei alte puteri. Asta îi face pe liderii de la Beijing să fie prudenți și să-i sfătuiască pe talibani ca, în cazul în care vor să preia puterea, sa o facă dintr-o singură lovitură. Este exact opusul a ceea ce dorește președintele Ghani – un război civil care să atragă intervenție internațională.
Ca și în cazul războiului din Siria, din relatările despre Afganistan lipsește de regulă un element extrem de important – de unde vin banii? SUA au cheltuit peste o mie de miliarde de dolari în războiul din Afganistan început în 2001, însă talibanii au reușit să facă față. Ca și în cazul Siriei, explicația este contrabanda – petrol și chiar artefacte antice din Palmyra, în cazul jihadiștilor sirieni, și opiu în cazul talibanilor. Ce nu spune mai deloc presa internațională este pe unde și pe sub ochii cui se face acest trafic – ai Turciei, ai Irakului sau a Kurdistanului irakian, ai Iranului, Pakistanului, ai Statelor Unite? Este însă limpede că producția de heroină în Afganistan (cea mai mare parte din cantitatea traficată în întreaga lume) a început să crească odată operațiunea CIA de înarmare a mujahedinilor afgani împotriva URSS. CIA s-a felicitat pentru acest succes și s-a făcut că nu vede cum a explodat producția de opiu (100 de tone pe an în anii 1970 față de 2.000 de tone în 1991) și traficul la granița cu Pakistanul. Paradoxal, regimul taliban venit la putere în anii 1990 a restrâns cultivarea macului, iar molahul Mohammed Omar a interzis această îndeletnicire în anul 2000. Atunci, Afganistanul producea 180 de tone pe an. Intervenția americană a dus la o explozie și s-a ajuns la peste 9.000 de tone pe an în 2017. Intervențiile americane, acoperite sau nu, în Afganistan au coincis cu explozia producției de opiu. Acum că talibanii controlează mare parte din trecerile frontierelor afgane, apare întrebarea dacă liderii talibani vor relua sau nu politica molahului Omar – interzicerea cultivării macului, ca practica nemusulmană. Având în vedere că o consecință a acestei decizii a fost rapidă cădere a puterii talibane în 2001, actualii lideri talibani vor interzice cel mult comercializarea opiului în Afganistan.
@ „deeper”, 12 august 2021 la 11:32
Le-ai spus-o, în față, acum! …pentru încă 1400 de ani… Cred că-s distruși, moralmente… :)))))