Primăria Municipiului București a anunțat că Pasajul Basarab, una dintre cele mai importante artere rutiere din capitală, va intra în curând într-un amplu proces de reabilitare. Totul după aproape 15 ani în care nu a putut fi întreținut legal din cauza unor probleme administrative și tehnice, scrie Profit.ro.
Pasajul a fost inaugurat în 2011‑2012, dar fără să fie recepționat oficial. Acest lucru a împiedicat primăria să efectueze întreținere sau reparații în mod legal. În lipsa mentenanței, elemente precum sistemul de drenaj, scările și rampele, lifturile și trotuarele rulante s‑au degradat semnificativ.
Ce urmează
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, s‑a întâlnit cu constructorii pentru a stabili un calendar al lucrărilor și repartizarea responsabilităților. După finalizarea proiectării, se vor obține avizele și autorizația de construire (estimate pentru luna mai). Lucrările ar putea începe în iunie 2026. Scopul este ca reparațiile să fie finalizate până la sfârșitul anului 2026.
Responsabilitatea lucrărilor va fi împărțită între constructorul inițial (care trebuie să remedieze deviațiile de execuție) și Primăria Capitalei. Primăria va interveni acolo unde degradarea a fost provocată de lipsa întreținerii. Obiectivul oficial este de a pune în siguranță pasajul și de a rezolva „o problemă administrativă istorică” care a blocat intervențiile pe această infrastructură rutieră importantă.