Pasiuni, vicii, fantome şi internet

Vânătorii de oameni, mister şi aventură în Departamentul Q

Cu seria Departamentul Q, Jussi Adler Olsen a devenit cel mai cunoscut şi vândut autor danez de romane poliţiste. Ecranizarea primului volum al seriei, Camera groazei, într-o peliculă de mare succes, i-a consolidat poziţia de lider în clasamentul autorilor de gen.

Vânătorii de oameni este a doua carte în care cei doi poliţişti, Carl Morck şi Assad, trebuie să soluţioneze un dosar cu o vechime de douăzeci de ani, un caz de arhivă ale cărui iţe încurcate îl făcuseră semi-clasat. Cu bine învăţata lecţie a policier-ului nordic, scriitorul danez nu se mărgineşte doar la elaborarea unei minuţioase anchete, ci construieşte şi o inconfundabilă atmosferă de năravuri şi moravuri, strecurând şi câteva atacuri la adresa unui sistem social-politic înfloritor, dacă e privit doar din afară. Personajele, reprezentanţi ai protipendadei, moştenitori bogaţi şi oameni cu afaceri de succes, sunt prezentate şi la reşedinţele lor somptuoase: banchete, vânătoare, evenimente caritabile, dar şi intersectându-se cu lumea homeless-ilor în adăposturi imunde, printre infractori, alcoolici şi drogaţi. “Vânătorii de oameni” cred că, la adăpostul numelui şi al banilor lor, pot să-şi permită orice şi mai ales să sfideze legea satisfăcându-şi viciile. Mai ales acela de a fi criminali, de a ucide cu arme sofisticate sau de a curma vieţi aplicând bătăi sălbatice victimelor lor.

“Acest thriller negru îi va face pe cititori flămânzi pentru mai mult”, scria The Idependent.

Autorul ştie să îmbine părţile noir din poveste cu umorul danez, care seamănă destul de mult cu cel englezesc, umor, din păcate, puţin sau deloc exploatat în ecranizarea romanului Camera groazei. Jussi Adler Olsen se mişcă dezinvolt în lumea bancherilor, a industriaşilor, a filantropilor, dar şi pe străzile întunecate, în care infracţionalitatea dă în clocot, şi, foarte credibil, prin subsolurile secţiei de poliţie unde este găzduit Departamentul Q.

Pe lângă cei doi poliţişti, cu temperamente care se completează şi care au un rol important în elucidarea misterului, Kimmie este unul dintre cele mai răscolitoare personaje ale policier-ului nordic de azi. Psihoza ei majoră, potenţată şi de o obsesivă seste de răzbunare, este punctul care declanşează seria de crime a căror rezolvare va fi o nouă bilă albă pe tabla existenţei Departamentului Q.

Cu extraordinare deschideri spre abisurile de psihic tulburat, dar şi spre infernul marginalilor din Copenhaga, cu bine gradata senzaţie că nimic nu e ce pare a fi în lumea în care intră cei doi poliţişti şi cu un final exploziv neaşteptat, Vânătorii de oameni e un roman care se citeşte pe nerăsuflate.

„Era un amurg luminat de coloane de becuri albastre care clipeau intermitent peste intersecţia cu linii de tren şi de-a lungul drumului care se îndrepta spre moşie. Întregul peisaj era inundat de nuanţe de albastru, iar văzduhul răsuna de ţipătul sirenei maşinilor de pompieri şi de poliţie. Insignele de poliţie se vedeau peste tot, împreună cu ambulanţele, o mare de ziarişti şi cameramani şi localnici furioşi care stăteau pe margine în timp ce oamenii primeau sfaturi de criză… Carl era ameţit, dar rana de la umăr nu mai sângera; medicii se asiguraseră de asta. Însă el sângera în interior. Simţea încă un nod mare în gât. Rămăsese pe banca din lemn din gara provizorie din Duemose şi frunzărise caieţelul lui Kimmie. Însemnările ei scoteau la iveală faptele găştii – erau nemilos de sincere”.

Îmi amintesc de tine. Trecutul bântuie prezentul în Islanda

„Katrin urmărise cum valurile poartă barca peste fiord, legănând-o; stătea în susul plajei, nevăzută de nimeni. Se simţea puţin cam straniu, de parcă ar fi fost beată – nu foarte beată, doar un pic pilită – şi de parcă totul ar fi devenit, dintr-odată, extrem de simplu. Apa îi picura din hainele ude, direct pe pământul acoperit de zăpadă, lăsând după ea dâre, cât merse către casa doctorului, apoi peste pod şi spre casă, casa ei. Se auzea un sunet ca un şuşotit, iar vegetaţia uscată şi îngălbenită trosnea sub paşii ei, însă o ignoră. Nu mai conta nimic acum, în afară de furia ce-o arde pe dinăuntru. Asta era casa ei şi nimic n-avea s-o mai tulbure aici vreodată. Urma să aibă grijă de asta”.

Considerată regina romanului poliţist din Islanda, Irsa Sigurdardottir îşi surprinde numeroşii cititori cu cea mai nouă carte a sa Îmi amintesc de tine. O proză care, afirmă autoarea, este inspirată, parţial, de un caz adevărat. Ea renunţă acum la cuplul de investigatori care a consacrat-o, Tora şi Martin, şi trece de la noir la o foarte bine articulată poveste în spirit gothic, înfricoşătoare, palpitantă şi provocatoare. Un roman cu fantome care bântuie o casă dintr-un fiord islandez tocmai când trei prieteni au luat hotărârea să o renoveze şi să se mute în ea.

Aceasta este prima poveste care se întretaie şi, în final, se va suprapune cu altă poveste în care un psihiatru răvăşit de moartea fiului său vrea să înţeleagă motivele care au dus la sinuciderea unei femei în vârstă. Trecutul şi prezentul, care se vor lumina unul pe celălalt, sunt marcate de întâmplări macabre, de traume şi de dorinţă de răzbunare.

Irsa Sugurdardottir este o maestră în crearea de atmosferă tensionată şi de mistere care se nasc parcă din îndelungata iarnă nordică, în care personajele nu numai că au parte de întâmplări halucinante, dar au şi destine pe măsura acestora. Fantomele-copii, halucinaţiile psihiatrului, triunghiul amoros ale cărui secrete întunecate ies la iveală pe măsură ce ies la iveală şi secretele casei în curs de renovare încheagă o naraţiune densă, cu substrat de analiză psihologică foarte bine condusă.

Acţiunea circulară cu final imprevizibil, care nu închide, ci deschide posibilităţile repetării infernului, recomandă o prozatoare ajunsă la maturitate, de la care sunt de aşteptat încă multe surprize romaneşti. Carismatică, scriitoare profesionistă din categoria autorilor dispuşi să se documenteze minuţios pentru fiecare carte, dar şi să aibă încredere în virtuţile poveştii spuse noaptea la gura sobei în atmosfera inconfundabilă a iernilor islandeze, Irsa Sigurdardottir este, alături de Arnaldur Indridasson, scriitoarea care, de aproape două decenii, promovează Islanda în lume, prin romane devenite bestseller inclusiv în Statele Unite, mai bine decât ar putea să o facă orice program guvernamental.

Cititorii români au avut ocazia să-i admire şarmul şi discursul impecabil la două lansări de carte la care scriitoarea a fost invitată la Bucureşti.

„Îmi aminesc de tine demonstrează că Irsa Sigurdardottir este o artizană desăvârşită a fricii. Şi în mod clar îi place teribil să ne dea fiori”, afirmă The Indepedendent.

Pontonul negru, corupţie, tortură, miracole

Cu seria Rebecka Martinsson, recompensată cu cele mai importante premii ale literaturii de gen din ţările nordice, Asa Larsson a devenit unul dintre cei mai bine cotaţi autori de romane poliţiste din Suedia. Poveştile cu mare doză de miraculos, intrigile captivante şi cuplul de investigatoare Rebecka Martinsson şi Anna-Maria Mella, prima avocat specializat în drept fiscal (aşa cum a fost şi autoarea înainte să devină scriitor profesionist), a doua poliţistă, fac deliciul cititorilor din Europa şi din Statele Unite.

Pontonul negru poartă aceeaşi marcă inconfundabilă şi are ca loc de desfăşurare oraşul Kiruna din nordul Suediei, unde a copilărit Asa Larsson. Descoperirea unei femei moarte pe debarcaderul unei vile din amintita localitate îi face pe Anna-Maria Mella şi pe colegii ei poliţişti să intre în alertă. Când se dovedeşte că femeia asasinată era o persoană importantă în lumea afacerilor, simpatica poliţistă apelează la Rebecka Martinsson, aflată şi ea la Kiruna în convalescenţă, să-şi trateze rănile fizice, dar şi psihice după ce, într-un incident, un prieten al ei fusese ucis şi ea fusese grav rănită. Cele două vor conlucra în elucidarea cazului care le va conduce în lumea afacerilor oneroase şi a familiilor foarte înstărite, VIP-uri ale societăţii, care îşi ascund cu tenacitate secretele şi sunt dispuse chiar să ucidă pentru ca acestea să fie protejate.

Pe lângă ancheta ca atare, care presupune şi un du-te-vino Kiruna-Stockholm, Asa Larsson introduce în roman şi lumea miraculoasă Sami, complex de mituri şi legende ale unei străvechi civilizaţii, căreia îi aparţine prin adopţie, dar şi printr-un spectaculos transfer de personalitate pictoriţa Ester, sora vitregă a magnatului Mauri Kallis, pentru care lucra femeia asasinată. Între viaţa artistică trepidantă din capitală, cu şcoli de artă, expoziţii şi vernisaje simandicoase, povestea de iubire a Rebeckăi pentru şeful ei Mons şi secţia de poliţie din Kiruna cu ritualul zinic bine cunoscut şi din celelalte romane ale seriei, misterul cazului Pontonul negru atinge apogeul aunci când o reuniune a traficanţilor de arme se încheie într-o baie de sânge.

„Ninge. Ester înaintează cu greu prin zăpada adâncă. Simte că nu mai poate. Dar undeva în faţă se zăreşte ceva. Cineva vine spre ea prin viscol, se opreşte la mică depărtare de ea. Ester o strigă pe mama. Îşi dă drumul în zăpadă. Ninge pe ea, curând o acoperă un strat alb subţire. La un moment dat simte cum îi pufneşte cineva în faţă. Un ren. Un ren blând o atinge cu botul, îi suflă pe obraz. Acolo în faţă e mama. Şi încă o femeie. Ester nu le vede prin zăpada răscolită, dar ştie că o aşteaptă. Şi mai ştie că cealaltă femeie e bunica. Se ridică în picioare. Se caţără pe spinarea renului. Atârnă de-a curmezişul lui ca un sac. Acum se aude un lătrat familiar. E Musta, care se zbenguie în jurul celor două femei. Musta latră insistent, parcă ar vrea să o zorească. Ester vrea să pornească la drum. Îi e teamă că vor pleca fără ea. Că vor dispărea. Aleargă, îi spune renului. Şi îl prinde de blana deasă. Renul o ia din loc. Curând le va ajunge din urmă”.

Asa Larsson ştie foarte bine să-şi ţină cititorii în priză, să descopere şi să acopere pistele investigaţiei laborioase, ba chiar să şi prezinte cu umor familia numeroasă suedezo-sud-americană a poliţistei Anna-Maria Mella. Peste toate pluteşte şi un aer de paranormalitate care învăluie existenţa familiei de adopţie Sami a pictoriţei Ester. Un roman care are toate ingredientele de bestseller şi al cărui happy end nu deranjează, ba dimpotrivă îl face pe cititor să aştepte cu nerăbdare următoarele cărţi ale seriei.

„Pontonul negru abundă în teme violente. Un exemplu remarcabil de literatură noir scandinavă”, apreciază Sunday Telegraph.

Moartea vine on-line. Cine e cine, pe internet

„Era ceva nefiresc. Tânărul agent de la Poliţia Rutieră California, cu părul său blond şi aspru ascuns sub şapca ţeapănă, îşi miji privirea prin parbrizul maşinii de poliţie, cercetând Autostrada 1 din Monterey. La dreapta erau dune, iar în stânga, mici magazine. Ce putea fi?… Înfiptă în nisip, în spatele umărului său, se afla o cruce memorială. Avea cam patruzeci şi cinci de centimetri înălţime şi era realizată manual, fiind încropită din câteva crengi închise la culoare, legate cu fir de florărie. La baza crucii era împrăştiat un buchet de trandafiri vişinii. În centru era prins un disc de carton, pe care scria data accidentului cu cerneală albastră. Nu era niciun nume, nici pe faţă, nici pe spate.”

Din seria Kathryn Dance, numită aşa după experta în kinestezie şi detectiv de elită care este unul dintre personajele emblematice ale operei sale, Jefferey Deaver le oferă cititorilor săi pasionaţi un nou roman, Moartea vine on-line. Supratema cărţii este o mult discutată problemă a internetului pe care se confecţionează biografii, se postează fapte senzaţionale şi se ascund secrete năucitoare. Minuţios documentat, aşa cum obişnuieşte să facă autorul, despre care exegeţii spun că „Nu există scriitor de thrilleruri ca Jefferey Deaver”, noul roman imaginează şi un blog colector de zvonuri şi teorii ale conspiraţiei, numit The Chilton Report. Blogul acesta este chiar elementul de la care pleacă investigaţia lui Kathryn Dance atunci când, cu stupoare, locuitorii Peninsulei Monterey descoperă o serie de cruci pe care sunt ataşate buchete de trandafiri şi care anunţă, în avans, moartea unor persoane, anunţând de fapt o nouă crimă. Abisurile internetului, ale obsedaţilor de jocuri sângeroase, fiecare fabricându-şi o biografie cât mai surprinzătoare, sunt nisipurile mişcătoare pe care va evolua ancheta foarte dotatei doamne Dance, în paralel cu escaladarea violenţei în lumea reală, dar şi pe blogul de care titularul său e foarte mândru.

Cu un subiect original, cu răsturnări de situaţie care-l fac pe cititor să întrerupă cu greu lectura, cu un complot ale cărui ramificaţii au şi conotaţii ezoterice, Moartea vine on-line e una dintre cele mai reuşite cărţi ale lui Jefferey Deaver. Mai ales că suspectul numărul 1, adolescentul Travis, se va dovedi o pistă falsă, iar finalul neaşteptat va relansa în ultimele pagini ale romanului ancheta făcându-l pe cititor să reia cartea pentru o nouă lectură şi să constate că, aşa cum se întâmplă şi pe internet, e greu să descopere în paginile ei Cine e cine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.