Patria şampaniei, un imn închinat fericirii, între Reims şi Epernay

Champagne, nume de localitate, care a devenit un simbol universal pentru bucurie şi sărbătoare. Sate vesele se aliniază de-a lungul lui “Route du vin” (Drumului vinului), care şerpuieşte la nord de Reims. Spre deosebire de Reims, cu numeroasele sale comori, Epernay, aflat pe malul sudic al râului Marne, pare să trăiască numai pentru şampanie.

Regiunea Champagne doreşte să fie înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO sub stindardul “Bun cultural”. Latura istorică a existenţei ei poate constitui un atu.

Un dosar de 800 de pagini a fost depus la Comitetul Naţional al Bunurilor Franceze, o primă etapă a unei curse ce se va sfârşi în 2014. Atunci se va afla dacă regiunea este considerată demnă de a se alătura celor 936 de situri deja clasate de UNESCO în toată lumea.

Atuul principal consă în faptul că aici s-a născut, s-a elaborat şi s-a difuzat vinul excepţional, fără egal în lume.

Pentru a-şi demonstra tradiţia culturală şi pe cea a creării, de mai multe secole, a unui bun material universal recunoscut, locuitorii zonei au ales colinele istorice care domină valea Marnei între Cumières şi Mareuil-sur-Aÿ. Aici, în mijlocul celor mai vechi podgorii ale regiunii s-a dezvoltat lent producerea şampaniei, mai ales în două sate emblematice: Hautvillers şi Aÿ. Următoarele două argumente sunt alte două situri care pun în valoare ansamblurile arhitectonice create pentru elaborarea şi comercializarea incomparabilului nectar: colina Saint-Nicaise şi pantele ei cretoase, ce poartă culorile Reims-ului.

Casetă Dom Perignon, creaţia regizorului David Lynch, 2012

Cele mai mule crame de şampanie sunt grupate în două cartiere. Edificii industriale şi locuinţe patriciene se întind una lângă alta, într-un cartier care este şi fieful extracţiei de cretă: aproape 400 de puţuri din cele 1.000 pe care le numără oraşul, legate între ele de 25 de kilometri de pivniţe. O lume subterană fără de care şampania nu ar fi ceea ce este.

Pentru a apăra culorile orşului Epernay se înalţă, pe aproape un kilometru, celebrul “Bulevard al şampaniei”, altădată cartierul La Folie. 12 mărci, printre cele mai vechi, având în frunte “Moët&Chandon”, au câte o reprezentanţă aici. O arteră sub care se înşiruie peste 100 de kilometri de pivniţe în care dorm cam 200 de milioane de sticle. Cele trei situri emblematice, selecţionate de Asociaţia “Peisajele din Champagne”, fondată în 2007 şi condusă de Pierre Chevalot, reprezintă o valoare universală de prim ordin.

Pentru sănătatea dumneavoastră!

O vilă Belle Epoque Perrier-Jouet

Numai iniţiaţii ştiu că, înainte de a fi un vin de sărbătoare, şampania era considerată oficial un vin terapeutic, remediu pentru digestie, pentru nervi şi pentru prevenirea îmbătrânirii.

În Evul Mediu, vinurile de Epernay şi de Mailly, atunci neefervescente, pentru că şampania aşa cum o ştim astăzi încă nu exista, erau recomandate de Hincmar, arhiepiscop de Reims, prietenului său Pardalus, episcop de Laon, ca un medicament natural. Este adevărat că, în acea vreme, vinurile păreau o băutură mai sănătoasă decât apa impură din puţuri şi cisterne.

Din Musee de Second Empire de la Compiegne

Abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, acest nectar elaborat de călugărul Pierre Perignon a început să devină spumos, să capete un titlu de nobleţe şi să fie considerat binefăcător pentru sănătate. Se spune că Dom Perignon ar fi exclamat: “Frate, vino repede, beau stele”.

“Regele vinurilor şi vinul regilor” a fost creditat atunci cu mii de virtuţi: auxiliar al digestiei, remediu împotriva reumatismului, de neegalat în combaterea tristeţii şi ipohondriei şi în prevenirea îmbătrânirii. Singurul vin, după părerea Doamnei de Pompadour, “care păstrează frumuseţea unei femei după ce a fost băut”.

Şampanie Diamant în viziunea lui Nathalie şi Paul Francois Vranken

Calităţile lui au fost celebrate înr-o asemenea măsură încât ţinutul Burguignon s-a văzut umbrit şi a început un război de peste 100 de ani care a opus medicii partizani ai vinurilor din Beaune adepţilor vinurilor din Champagne. O concurenţă comercială de avangardă pe fondul virtuţilor medicale.

Şampania avea lăudătorii ei. Saint-Simon scrie în memoriile sale că medicul Duchesnes, care a murit la 91 de ani, adevărată performanţă pentru acele vremuri, “şi-a păstrat până la capăt o sănătate perfectă şi mintea întreagă, supând în fiecare seară cu o salată şi bând numai şampanie”.

Cineastul american David Lynch a creat o serie limitată de sticle de şampanie

Jean Godinot, canonic din Reims, în tratatul său despre vinurile din Champagne, din 1718, afirmă că nu există altul mai bun pentru sănătate. El este susţinut şi de facultatea de medicină din Reims, dar şi de savanţi străini, pentru că şampania depăşise deja graniţele Franţei. Mult mai târziu, în 1935, doctorul Guenard din Epernay explica într-o conferinţă la Lausanne că administra după operaţii, adulţilor, în seara şi în noaptea de după intervenţie, o lingură de şampanie foarte proaspătă, îndoită cu apă, din jumătate în jumătate de oră. Aceasta evita, după părerea lui, stările de vomă şi durerile de cap şi aducea pacientului un confort fizic şi speranţa vindecării.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, vinul “cu bule de aur” îşi avea un loc bine stabilit în farmacopea populară, fiind numit şi “Esenţa tinereţii”, “Şampanie igienică” sau “Ceaiul convalescenţilor”.

Arta de a trăi à la française

Gustul şampaniei după David Lynch

Edificii orgolioase sau elegante, simboluri ale reuşitei depline, ele susţin renumele unei mărci. Reşedinţe somptuoase sau castele în mijlocul grădinilor, ele sunt sediile fondatorilor noilor dinastii din Champagne. Fiecare mare familie are o asemenea reşedinţă. Restaurate, amenajate şi întreţinute cu mare cheltuială, ele sunt vitrinele şi ambasadele mărcilor, servesc de case pentru oaspeţi, pentru clienţii prestigioşi. Şi sunt, de asemenea, o mărturie a vestitei “arte de a trăi à la française”.

Sticla pentru Demoiselle Vranken, o şampanie feminină fluidă cu note de pian, este din dantelă mov

“Chateau de Compiegne”, construit în secolul al XVIII-lea, a fost restaurat de Napoleon I şi a fost favoritul nepotului său, Napoleon al III-lea. Apartamentele sale oficiale au fost refăcute, folosind modelele originale pentru draperii şi tapiserie, iar fiecare cameră este împodobită cu mătăsuri în culori deschise şi damasc. Mare parte din mobila de lemn de mahon licăreşte de bronz aurit, iar scaunele sclipesc fiind poleite cu aur. Aici se află şi “Musée du Second Empire”, o colecţie de obiecte de artă decorativă de pe vremea lui Napoleon al III-lea, ce include lucrări ale lui Honoré Daumier. Faceţi-vă timp şi pentru “Musée de la Voiture”, cu o incredibilă expoziţie de trăsuri şi automobile vechi, în care se află şi primul automobil care a atins viteza de 100 de kilometri pe oră, numit “Jamais content” (niciodată mulţumit).

Într-un restaurant în care se pot degusta specialităţi culinare

“Marquetterie”, care aparţine lui Pierre-Emmanuel Taittinger, a fost cartierul general al lui Joffre în 1915. Viile care o înconjoară şi în care alternează soiurile pinot noir şi chardonay seamănă la vremea culesului cu o tablă de şah sau o operă de marchetărie. De aici şi numele. Acest conac în stilul Vechiului Regim a fost construit în 1734 de o familie de producători şi negustori de stofe. Situat în Pierry, un cartier al oraşului Epernay, era lipit de o colină abruptă, atât de greu de lucrat încât fusese numită “Les Folies” (nebuniile). Călugării fondatori din secolul al XIV-lea, plini de o credinţă ce putea muta munţii din loc, n-au dat înapoi din faţa dificultăţii de a urca această colină, puternic scăldată de razele soarelui. Jacque Cazotte, scriitor din Secolul Luminilor, autor al scrierii “Diavolul îndrăgostit”, a cumpărat-o şi a atras acolo câţiva prieteni: Voltaire, Marivaux şi un tânăr poet la vremea respectivă, André Chenier, ce avea să devină subiect de operă. Cazotte ţinea un salon literar, se jucau comedii şi se bea “La Folie”, vinul unic pe care familia Taittinger, devenită proprietara locului din 1932, îl produce şi astăzi. Loc faimos din Champagne, “Marquetterie” a intrat în istoria Franţei, adăpostind cartierul generalului Joffre în 1915.

Makato Azuma, un adevărat creator pentru flori şi şampanie

La Pommery se ridică majestuoasă “Villa Demoiselle”. A fost odată, în inima Reims-ului, o mică minune căreia turnuleţe numeroase cu acoperiş ascuţit îi dădeau un aer de castel fermecat. Operă a arhitectului Louis Sorel, balansând între Art Nouveau şi Art Deco, ea servea drept locuinţă moştenitorilor lui Louise Pommery, figură carismatică a ţinutului Champagne.

Cocepţia arhitectului, revoluţionară pentru epocă (1907), cu şarpantă metalică şi structură din beton, a permis clădirii să supravieţuiască celor două războaie, mai ales Primului Război Mondial, rezistând vibraţiilor obuzelor ce au căzut asupra oraşului şi au lovit catedrala aflată în apropiere. Apoi a fost părăsită. Dar dacă timpul nu alterează tenul prinţeselor din poveşti, el sapă riduri vechilor pietre provocând uneori daune considerabile. Construcţia a scăpat demolării, fiind salvată în ultimul moment de un arhitect de la “Clădirile Franţei” care a refuzat s-o dărâme. În 1999, oraşul Reims o ia sub protecţia lui, aşteptând un salvator. După cinci ani, Paul şi Nathalie Vranken, noii propietari, deschid pentru prima dată porţile, rămânând consternaţi. Frumoasa vilă, complet goală, fusese jefuită şi masacrată. Pereţii erau zmângăliţi, podelele smulse şi arse, şemineurile ruinate… După patru ani de lucrări, marea lustră centrală, înaltă de 10,35 de metri, trona din nou în centrul casei scării monumentale, restaurate, lambriurile, vitraliile, saloanele, marea sufragerie de marmură… totul a fost reconstituit fidel, pe baza fotografiilor şi arhivelor. Bătrâna “Domnişoră”, care are acum 106 ani, sediul Casei “Pommery Vranken”, a regăsit strălucirea din tinereţe.

Veuve Clicquot

Art Nouveau domină toate etajele de la Vila Perrier Jouet

În 1822, Doamna Veuve Clicquot a cumpărat o “oază de verdeaţă” în inima Reims-ului. Constrânsă din 1805 să preia conducerea întreprinderii la moartea soţului ei, se dovedise o femeie de afaceri fără egal, prima care şi-a impus şampania pe piaţa rusească, în pofida blocadei din 1811. Ea a oferit acest cadru natural colaboratorului său apropiat, Edouard Werlé, care îl va transforma în centrul geografic şi familial al întreprinderii, construindu-şi acolo reşedinţa particulară. Această construcţie majestuoasă, în stilul clasic al “Grand Siècle” (secolul al XVII-lea), terminată în 1846, devine vitrina strălucitoare a imaginii Clicquot, primind toate notabilităţile zonei şi clienţii importanţi veniţi din lumea întreagă. Doamna Veuve Clicquot a prezidat numeroasele recepţii ale casei până la moartea sa, la vârsta de 89 de ani, în 1867, legitimând astfel acţiunea succesorului său. În 1907, locuinţa particulară este achiziţionată de Casa “Veuve Clicquot”, care îi va păstra rolul de martor al artei şi stilului de viaţă francez. Restaurarea ei, terminată în 2011, a păstrat urmele istoriei pe ziduri, ca şi imaginea unui Reims atât de încercat în Primul Război Mondial.

Arta se întoarce către vis

La Orangerie Moet-Chandon a poposit şi Richard Wagner

Pe “Avenue Champagne” din Epernay, este înălţat un adevărat imn lui Emile Gallé şi stilului Art Nouveau. În 1902, celebrul meşter sticlar Emile Gallé a desenat o sticlă de şampanie cu o anemonă înfăşurată în jurul ei, floare-liană, plină de arabescuri şi senzualitate. Pusă în mod inexplicabil într-un dulap, n-a mai ieşit de acolo decât după 60 de ani, pentru marca “Belle Epoque 64”, când s-a constatat că era cea mai frumoasă sticlă ce s-ar fi putut imagina. Astfel a devenit Emile Gallé personajul central al reşedinţei “Belle Epoque”.

Transformată în casă pentru oaspeţi în 1980 , după restaurare ea a devenit un muzeu ce prezintă 220 de opere majore, care au fost adunate cu răbdare timp de 15 ani de către doi experţi pentru a compune un ansamblu omogen, într-un cadrul ideal de viaţă, format din camere, culoare şi saloane.

O şampanie la rece

O sculptură de Rodin, “Eterna Primăvară”, tronează pe şemineu, fotoliile şi mobilele marelui salon sunt semnate Louis Majorelle. Liniile rotunjite şi înlănţuirile florale, tipice pentru Art Nouveau, au invadat toate încăperile. Vizitatorul se plimbă printre creaţii de Lalique şi Vicor Guimard, autorul somptuoaselor porticuri de intrare ale metroului parizian, dar şi de Mucha, pictor şi autor celebru de afişe.

În faţa industriei galopante a timpurilor moderne, arta se întoarce către vis, aducând un grăunte de poezie obiectelor vieţii cotidiene. Casa “Perrier-Jouët”, care dispune de un bucătar şi un “maître d’hotel”, de o guvernantă şi doi ghizi, primeşte acum în jur de 2.500 de invitaţi pe an.

Moët: Orangerie, pe urmele lui Napoleon şi ale Josephinei

Madame Veuve Clicquot

Napoleon şi Joséphine au stat aici de mai multe ori. Iubeau acest loc în care plutea încă parfumul Imperiului. Orangerie este locul încântător al Trianonului construit la Epernay de Jean-Remy Moët la începutul secolului al XIX-lea, pentru copiii săi, Victor şi Adelaide. O bijuterie ce se oglindeşte în apă. Bazinul, lung de 50 de metri, ocupă locul central al unei grădini în stil franţuzesc, trasate de Jea-Baptite Isabey, pictor al împărătesei şi decorator al teatrelor Curţii. Jefuită de mai multe ori, ea a fost reconstituită fidel. 18.000 de plante şi flori înfrumuseţează grădina, adăpostite de 600 de metri lineari de tufişuri. Trandafiri Tobago, lavandă, geranium, begonii, azalee japoneze, rododendroni, margarete de India, pansele, miozotis… O minunăţie. Richard Wagner s-a oprit aici în 2 februarie 1858 pentru a se întâlni cu prietenul său, pictorul Kietz, portretist oficial al familiei Chandon. În timpul acestui sejur la Trianon, şi-ar fi găsit, se spune, inspiraţia pentru opera “Tristan şi Isolda”, în timp ce cânta la orgă în salonul de muzică. La fel s-a întâmplat şi în zilele noastre cu grupul britanic “Queen”, care se referă într-unul din hiturile sale, “Killer Queen”, la Trianon. Edificiul, rezervat familiei până în 1967, este deschis de atunci invitaţilor grupului “Moët&Chandon” pentru recepţii private.

Casa Veuve Clicquot, o clădire majestuoasă Grand Siecle

Louvois, un castel în stilul Grand Siècle pentru un om la fel de important. Eleganţa reşedinţei pare făcută special pentru el. Bernard de Nonancourt, ultimul senior al locului, iubea puritatea liniilor, cele două etaje desfăşurate pe şapte travei, prelungirea către grădinile franţuzeşti, micul pod, avanpostul central cu fronton. Şi apoi, istoria Franţei care începea aici cu François Le Tellier, marchiz de Louvois, care a transformat acest loc fortificat medieval într-un castel în stilul lui Mansard, în mijlocul unui parc amintind de Le Nôtre. Marchizul era la vremea aceea şi intendentul Castelului Versailles. Nepotul lui avea să vândă castelul fiicelor lui Ludovic al XV-lea, Adelaidei şi Sophiei de Franţa. Maria Antoneta a locuit şi ea aici, împreună cu Madame Elisabeth, sora viitorului Ludovic al XVIII-lea. Apoi, Revoluţia l-a dărâmat. Au rămas numai fundaţiile pe care, o sută de ani mai târziu, a fost ridicat castelul actual.

Cramele Pommery

O istorie la fel de impresionantă ca şi cea pe care a trăit-o Bernard de Nonancourt însuşi. După ce fusese în Rezistenţă în timpul ocupaţiei, acesta s-a angajat în armata franceză a lui Leclerc, a participt la luptele de eliberare a Franţei, până în Germania, unde, în fruntea companiei sale, a cucerit “cuibul de vultur” al lui Hitler la Berchtesgaden… Plin de entuziasm, el a achiziţionat în 1989 Louvois pentru a stabili aici domeniul mărcii “Laurent-Perrier”.

Cramele Moet&Chandon la Epernay

Villa Demoiselle, în stil Art Nouveau

Sub Avenue Champagne, pe care se ridică Casa “Moët&Chandon”, se află 28 de kilometri de pivniţe, pe trei niveluri. Galerii, labirinturi, la 30 de metri sub pământ.

Vechi negustor de vinuri, Claude Moët avea 60 de ani când s-a instalat, în 1743, în cartierul La Folie, astăzi Avenue Champagne, şi a decis să-şi sape o pivniţă sub proprietatea sa. Din 1748 a devenit furnizor al Curţii lui Ludovic al XV-lea. Fiul lui, Claude Louis Nicolas Moët, a dezvoltat exportul în ţările vecine. Dar cel mai important este nepotul fondatorului, Jean-Remy Moët, care a asigurat renumele internaţional al Casei în 1793. Antreprenor dotat, vizionar, primar al Epernay-ului, el a inventat neîncetat pentru a face să strălucească numele Moët şi cel al oraşului, în pofida unui context economic dificil.

În faţa edificiului Marquetterie

Toate personalităţile Franţei se opreau la Epernay pentru a vizita crama. În 1813, ea se întindea pe doi kilometri. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Casa a cumpărat pivniţele particulare alăturate pentru a lărgi complexul. Trebuia săpat în adâncul pământului, la lumina lumânărilor, torţelor, lămpilor cu petrol pentru a construi galerii noi perpendiculare, comunicând între ele, în care vinul să fie lăsat să se odihnească.

În 1880, pivniţele se întindeau pe 11,5 kilometri. Nouă ani mai târziu, casa era una dintre primele beneficiare ale unei instalaţii electrice care uşura considerabil lucrările titanice ce s-au terminat către 1902. Un document din 1895 dovedeşte că în epocă vizitatorii aveau deja posibilitatea de a coborî în pivniţele pe două niveluri graţie unei platforme electrice. Până la începutul secolului al XXI-lea, au fost cumpărate mai multe pivniţe pentru a se ajunge la cei 28 de kilometri şi la labirintul actual ce reprezintă cea mai mare reţea de pivniţe de vinuri din Champagne.

Napoleon conferă Legiunea de Onoare prietenului său Jean-Remy Moet în 1807

Astăzi, circuitul autorizat pentru public durează aproximativ o oră pentru a parcurge aproape un kilometru.

Ridicând capul, în funcţie de galerie, traversezi epocile graţie elementelor naturale, materialelor arhitecturii. Într-un loc, un plafon de cretă, brut, neregulat, tăiat în rocă, purtând încă urmele uneltelor care l-au fasonat. Într-altul, cărămidă care consolidează contururile friabile şi permeabile. Ramificaţiile par interminabile, galeriile labirintice se întâlnesc şi se despart… Crezi că recunoşti drumul, dar te înşeli. Galeriile îşi urmează una alteia fără să se asemene. Unele sunt strâmte, foarte joase, străpunse de guri de aerisire, puţuri care urcă la suprafaţă pe o înălţime de 30 de metri. Altele sunt largi, de două ori mai înalte decât normal. Într-una este plasată o statuie a Fecioarei cu Pruncul… Toate sunt slab luminate pentru a nu deranja loturile de sticle de şampanie care aşteaptă liniştite numărul de ani necesar atingerii apogeului.

Orangerie şi grădina sa în stil francez, pregătită pentru recepţii

Pe fiecare lot de sticle din pivniţe se află mici plăcuţe de lemn, numite “planchots”, cu inscripţii ce dau câteva indicaţii: amplasarea în pivniţă, numărul desemnând anul, caracteristicile vinului. Singurul care le poate descifra este şeful depozitului.

Este obligatorie trecerea prin Galeria Imperială, care îşi datorează numele prieteniei dintre Jean-Remy Moët şi Napoleon. Pereţii de cretă alternează cu rastelurile pe care sunt puse la maturat sticlele şi cu nişele unde sunt plasate lanternele pentru a lumina lucrările. O placă de marmură gravată ilustrează prima vizită a lui Napoleon în 1807, după semnarea Tratatului de la Tilsit. El a revenit în 1810 cu un imens butoi de stejar plin cu 1.000 de litri de porto. Butoiul este expus la una dintre exremităţile galeriei Imperiale, cu o placă comemorativă.

Client din 1801, Napoleon Bonaparte l-a vizitat pe Jean-Remy Moët de patru ori. A făcut Casei nouă comenzi, de câte 300 de sticle fiecare, ce sunt repertoriate în cărţile de comenzi ale casei care deţin originalele.

Sticle în ţinută de gală

Sticle de şampanie, adevărate opere Art Nouveau

Sobre sau şic, în formă de geantă sau de servietă, realizate de artişti aparţinând tuturor stilurilor, casetele formeză o istorie în sine.

Apostol al straniului şi fantasmagoricului, familiar al Oscarurilor şi al tuturor Premiilor, distins la Cannes, la Mostra de la Veneţia… David Lynch, inventatorul lui “Elephant Man”, “Blue Velvet”, “Twin Peaks”, “Mulholand Drive”, “Sailor and Lulla”, “Dune” sau “Lost Highway”, şi-a dezvăluit comoara: sticle de şampanie în ţinută de gală, impecabile, gătite ca dansatoarele pentru tabloul final al unei comedii muzicale.

Ca şi maeştrii Renaşterii, Lynch ştie să picteze, să deseneze, să sculpteze, este muzician, fotograf. S-a produs deci o întâlnire între acest artist şi bunul călugăr Dom Perignon, chelarul Abaţiei din Hautvillers. O întâlnire profitabilă. Imaginea şi ambalajul sunt cele două preocupări principale ale marilor mărci. David Lynch nu-şi mai aminteşte de prima sa cupă de şampanie, dar a jurat că face parte din turma credincioşilor lui Dom Perignon şi a bisericii sale. Are adesea prilejul de a merge în Franţa şi a proclamat: “Parisul este cel mai frumos oraş din lume”.

Din Muzeul Maşinilor de la Compiegne

Inspiraţia trebuie curtată. Ce se află acum pe cale de a se naşte în creierul lui David Lynch? “Dom Perignon” este mai întâi o sticlă, sau cum o numeşte el un flacon, cu pântecele rotund, pe care este etalat celebrul ecuson de bronz. În al doilea rând, şampania este un univers de bule. De aici figurarea unui gheizer ce se mişcă în interiorul unui acvariu. În al treilea rând, strălucirile unei casete cu comori. Raze laser albastre, verzi, albe, roşii fac să strălucească rubinele, perlele, diamantele, safirele şi smaraldele în reflexe preţioase. Rezultatul: o şampanie “Turnul Eiffel” care se volatilizează în noapte? O ploaie de aur ce cade peste Danae în închisoarea ei ca în tabloul lui Klimt? Oricum, un imn închinat vieţii, fericirii… “Şampania este o materie magnifică, magnetică, spune el. Străluceşte, scapără. Este foc, fum, are variaţii, electricitate”.

În buticurile Perrier-Jouet

Pentru “Charles Heidsieck”, ilustratoarea de modă olandeză Judith Van Den Hoeck s-a inspirat din dandysmul fondatorului Casei, Charles-Camille Hiedsieck.

Din hârtie cu bule, Pascale Mussard, directorul artistic al “Petit h”, o colecţie a Casei “Hèrmes”, a imaginat caseta pentru trei sticle de şampanie “Boizel Brut Réserve”, în timp ce creatorul floral Makoto Azuma a reinterpretat sticla de “Perrier-Jouët, decorând-o cu flori şi frunze aurite pentru marca “Belle Epoque 2004”. Şi exemplele pot continua.

Oricum, o vizită la Reims şi Epernay nu poate fi ratată. Amintiţi-vă să cereţi mereu “une coupe” de şampanie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.