Patriarhia reacţionează la restricţiile impuse pentru sărbătorile religioase

Măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea unor libertăți, arată

De (R.C.)
Patriarhia reacţionează la restricţiile impuse pentru sărbătorile religioase

Măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea unor libertăți, arată

Măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea unor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea societății românești, arată Patriarhia Română într-un comunicat.

„Înțelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităților sunt justificate exclusiv de creșterea alarmantă a numărului de pacienți cu Covid, de necesara prevenire și diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secțiilor ATI din spitale.

Din perspectiva prezervării unor libertăți intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești.

Măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi, precum și de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituții. Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România.
Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne implicată într-un mod fără precendent și fără termen de comparație inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar și multor spitale din România”, arată comunicatul Patriarhiei.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis că organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase va fi permisă numai cu participarea oamenilor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă.
Sărbătorile Iașului și manifestările legate de sărbătoarea Sfintei Parascheva trebuie gestionate „cu anumite rețineri”, declara recent ministrul Nelu Tătaru.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Si totusi, cam cum te cheama?… Daca tot ma recomanzi, preadășteptule! Hai, iesi si arata-ne cat esti dă instruit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.