Patriciu, hăituit de creditori

Numărul firmelor care au de recuperat bani de la omul de afaceri Dinu Patriciu creşte de la o zi la alta.

Patriciu închide din magazinele Mic.ro

cotidianul.ro - Autor
Patriciu, hăituit de creditori

Numărul firmelor care au de recuperat bani de la omul de afaceri Dinu Patriciu creşte de la o zi la alta.

Patriciu închide din magazinele Mic.ro

Numărul firmelor care au de recuperat bani de la omul de afaceri Dinu Patriciu creşte de la o zi la alta.

Firma Vector International, care activează de 14 ani pe piaţa de birotică şi papetărie, a depus vineri la Tribunalul Bucureşti două cereri de insolvenţă, una la adresa MIC.RO Retail SRL, iar cealaltă la adresa Bet Cafe Arena Srl, firme ce fac parte din grupul Mercadia, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu. Termenele de judecată au fost stabilite pentru data de 9 martie 2012, scrie money.ro.

În data de 14 noiembrie, producătorul de uşi Benati, din judetul Harghita, a depus o cerere de insolvenţă la adresa MIC.RO. O săptămână mai târziu, o altă companie, Flasher Business Group din Bucureşti, depunea la Tribunal o cerere similară.

Săptămâna trecută, Dinu Patriciu a declarat că cererile de insolvenţă la adresa companiei vor fi rezolvate, fără a specifica însă şi care este valoarea datoriilor. În plus, acesta a infirmat şi zvonurile din piaţă potrivit cărora MIC.RO ar fi de vânzare sau la un pas de insolvenţă.

Patriciu deţinea în luna septembrie, prin intermediul Mercadia Holland, 830 de magazine MIC.RO dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi MACRO şi miniMax.

Rezultatele pentru anul 2010 arată că SC MIC.RO RETAIL SRL a înregistrat o cifră de afaceri netă de 51,33 milioane lei, adică de 12,2 milioane de euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.De asemenea, compania a avut anul o pierdere netă de 50,29 milioane lei (11,9 milioane euro). La capitolul datorii totale, firma lui Patriciu figurează cu o sumă de 159 milioane lei, adică aproximativ 38 de milioane de euro.

Situaţia nu este mai roz nici în cazul trustului de presă deţinut de Dinu Patriciu. Mai multe firme au apelat în ultima perioadă la procedura insolvenţei pentru recuperarea datoriilor. Printre ele se numără şi SC Romservice Telecomunicaţii SRL pentru o datorie de 160.000 de lei (cerere depusă la Tribunal în data de 22 noeimbrie), Printco SRL (cerere depusă în data de 21 noeimbrie), Atlas Warehousing SRL (cerere depusă în data de 13 septembrie).

În plus, agenţia de publicitate Odyssey Communication a intrat în insolvenţă, arată datele publicate la Registrul Comerţului, iar întâlnirea creditorilor va avea loc pe 10 ianuarie. Odyssey are de plătit 2 milioane de euro la Pro TV, 200.000 de euro la Splendid Media şi 150.000 la Clir Media, pentru publicitatea la produsele Adevărul Holding, potrivit informaţiilor publicate pe paginademedia.ro.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.