Patrick Stewart a murit la 86 de ani. Cinci întâmplări emoționante din biografia sa, despre curaj, bunătate și puterea de a-ți schimba destinul

Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut publicului din România pentru rolurile din Star Trek și X-Men, a murit pe 28 octombrie 2026, la vârsta de 86 de ani, în locuința sa din Los Angeles. Dincolo de cariera sa extraordinară, Stewart lasă în urmă o poveste de viață despre depășirea sărăciei, a traumelor din copilărie și a prejudecăților. A povestit-o cu sinceritate și umor în autobiografia „Așa să fie”, publicată și în limba română.

Pentru milioane de spectatori, Patrick Stewart va rămâne căpitanul Jean-Luc Picard din Star Trek: The Next Generation, un lider care credea mai mult în inteligență, diplomație și respect decât în forță. Alții și-l vor aminti drept profesorul Charles Xavier, mentorul mutanților din seria X-Men, alături de Hugh Jackman și Ian McKellen. A interpretat personajul inclusiv în Logan (2017), unul dintre cele mai emoționante filme cu supereroi ale ultimelor decenii.

În cinema, Stewart a contribuit la schimbarea felului în care sunt reprezentați eroii. Personajele sale celebre nu dominau prin agresivitate, ci prin înțelepciune, empatie și capacitatea de a-i asculta pe ceilalți. A adus rigoarea teatrului shakespearian în filmele Star Trek Generations (1994), Star Trek: First Contact (1996) și în franciza X-Men.  A demonstrat că poveștile science-fiction și cele cu supereroi pot avea profunzime dramatică.

Înainte de Hollywood, însă, a fost un copil sărac din Yorkshire, care a crescut într-o familie marcată de violență domestică. A devenit actor de teatru, a lucrat cu Royal Shakespeare Company și a cunoscut celebritatea internațională abia aproape de 50 de ani.

Autobiografia sa, Așa să fie (Making It So), publicată în 2023, nu este doar povestea unei cariere impresionante. Este și mărturia unui om care a înțeles că trecutul nu trebuie să ne hotărască viitorul.

Iată cinci întâmplări din viața sa, relatate în carte, care merită cunoscute.

1. Copilul care citea în toaleta din curte ca să evadeze dintr-o casă în care îi era frică

Patrick Stewart a crescut într-o locuință modestă din Mirfield, Yorkshire, fără apă caldă curentă și fără toaletă în interior. Tatăl său, fost militar, devenea violent după ce consuma alcool și o agresa pe mama actorului. Uneori, Patrick și fratele său încercau să intervină pentru a o proteja. În acea copilărie dificilă, biblioteca locală i-a devenit refugiu. Împrumuta cărți, citea cu pasiune și descoperea lumi foarte diferite de cea în care trăia. Unul dintre detaliile impresionante ale autobiografiei este că, pentru a citi în liniște, se retrăgea uneori în toaleta din curte, unde stătea cu mănuși și căciulă ca să se protejeze de frig. Înainte să aibă curajul să viseze că va deveni actor, cărțile îi arătaseră deja că există și alte vieți posibile.

Uneori, salvarea începe cu o bibliotecă și cu cineva care descoperă, printre paginile unei cărți, că lumea este mai mare decât nefericirea din propria casă.

2. Profesorul care i-a schimbat viața punându-l să citească Shakespeare

La aproximativ 12 ani, Patrick a avut întâlnirea care i-a schimbat destinul. Profesorul său de engleză, Cecil Dormand, le-a împărțit elevilor rolurile din Neguțătorul din Veneția, de William Shakespeare, și le-a cerut să citească replicile cu voce tare. Patrick nu înțelegea toate cuvintele și nici nu știa să le pronunțe corect. Dar a descoperit că, atunci când rostea replicile unui personaj, se simțea pentru prima dată stăpân pe ceva. Profesorul i-a observat talentul și l-a încurajat să participe la spectacole. Ulterior, o altă profesoară, Ruth Wynn Owen, l-a ajutat să își dezvolte vocea și tehnica actoricească. Stewart nu a uitat niciodată ce le datora acestor oameni. Le-a dedicat autobiografia celor doi profesori care văzuseră în el un potențial pe care familia și mediul social nu îl puteau anticipa.

Este una dintre cele mai frumoase dovezi că un profesor bun poate schimba nu doar rezultatele școlare ale unui copil, ci întreaga lui viață.

3. Tatăl care l-a întrebat cine îi va plăti studiile și bursa care i-a deschis lumea

La 17 ani, Patrick Stewart a fost acceptat la prestigioasa Bristol Old Vic Theatre School. Pentru un adolescent provenit dintr-o familie fără economii, vestea era extraordinară, dar aproape imposibil de transformat în realitate. Când i-a spus tatălui său că fusese admis, acesta l-a întrebat cine avea să plătească pentru școală, răspunsul a venit printr-o bursă acordată de autoritățile locale din Yorkshire care i-a acoperit studiile, cazarea, mâncarea, cărțile și chiar hainele și încălțămintea necesare pregătirii teatrale. Ani mai târziu, Stewart avea să vorbească despre importanța acestei șanse, povestind că, fără sprijinul financiar primit, probabil nu ar fi avut niciodată cariera pe care a construit-o. A rămas un susținător al accesului la educație artistică, mai ales pentru copiii și tinerii din familii cu venituri mici.

Povestea lui amintește că talentul nu este întotdeauna suficient. Uneori, pentru ca un copil să își împlinească visul, este nevoie ca societatea să-i ofere o șansă reală.

4. Actorul care a început să chelească la 17 ani și a învățat să-și transforme complexul într-un avantaj

Patrick Stewart a început să își piardă părul la 17 ani, iar la 19 ani era deja aproape complet chel. Pentru un tânăr care visa să devină actor, schimbarea a fost dureroasă, se temea că aspectul fizic îi va limita posibilitățile profesionale și că va fi respins. A încercat tratamente și a purtat peruci. La unele audiții pentru companiile de teatru, apărea cu perucă, apoi o scotea în fața directorilor de casting, încercând să le demonstreze, cu umor, că puteau angaja doi actori diferiți la prețul unuia singur. Mult mai târziu, când a fost chemat să dea probe pentru Star Trek, i s-a cerut din nou să poarte o perucă. Una dintre perucile sale a fost trimisă special din Londra la Los Angeles. Ironia destinului este că tocmai imaginea lui naturală, cu capul complet ras, avea să devină una dintre cele mai recognoscibile din istoria televiziunii și a cinematografiei.

O trăsătură pe care o considerase un handicap a devenit parte din identitatea lui artistică. Uneori, ceea ce încercăm să ascundem este exact ceea ce ne face memorabili.

5. Actorul respins pentru că era prea bătrân și prea englez care a devenit celebru la 47 de ani

În 1987, Patrick Stewart avea 47 de ani și o carieră solidă în teatrul britanic, dar nu era un star de cinema. Când a ajuns la audițiile pentru noul serial Star Trek: The Next Generation, creatorul francizei, Gene Roddenberry, nu era deloc convins că un actor britanic, de vârstă mijlocie și fără păr, putea deveni căpitanul navei Enterprise. Prima întâlnire a fost un eșec. Roddenberry nu îl dorea în distribuție, iar Stewart avea impresia că pierduse șansa.

Alți producători au insistat însă ca el să primească rolul iar ceea ce a urmat a schimbat istoria televiziunii. Jean-Luc Picard a devenit un personaj emblematic, iar Stewart a transformat interpretarea unui căpitan de navă spațială într-un model de leadership bazat pe responsabilitate, luciditate și respect. Celebritatea internațională a venit la o vârstă la care mulți actori încep să creadă că oportunitățile importante au trecut. Ulterior, succesul său din X-Men i-a adus o nouă generație de admiratori, iar la aproape 80 de ani a revenit în rolul căpitanului în serialul Star Trek: Picard.

Povestea sa este o demonstrație că succesul nu are o vârstă prestabilită și că un refuz nu reprezintă întotdeauna un verdict asupra talentului.

Dincolo de succes, un om care a învățat să vorbească despre propriile răni

Cea mai emoționantă parte a autobiografiei nu este despre faimă, ci despre relația lui Patrick Stewart cu propriul trecut. Actorul a recunoscut că a avut nevoie de mulți ani de psihoterapie pentru a înțelege efectele violenței trăite în copilărie. A vorbit deschis despre greșelile sale, despre destrămarea căsniciilor și despre relațiile complicate cu cei apropiați. A devenit și un susținător public al victimelor violenței domestice, transformând o experiență personală dureroasă într-un motiv de a-i ajuta pe alții. În autobiografie nu se prezintă drept un om perfect. Dimpotrivă, vorbește despre propriile slăbiciuni cu sinceritate și, adesea, cu un umor surprinzător.

Patrick Stewart nu lasă în urmă doar roluri memorabile, ci și exemplul unui om care a continuat să învețe, să se schimbe și să își privească viața cu recunoștință, după o viață care semănă paradoxal cu a multor români (declinată desigur pe o altă meserie).

Aceasta este cea mai importantă lecție a poveștii sale: nu putem alege întotdeauna de unde plecăm în viață, dar putem încerca, până la sfârșit, să alegem cine devenim.

Cartea a apărut la Editura Nemira, în colecția Orion, în traducerea realizată de Anamaria Manolescu și Silvia Năstasie.