La prima vedere, Stagiates pare unul dintre numeroasele sate pitorești ascunse pe versanții Muntelui Pelion, în centrul Greciei. Străduțe înguste, case de piatră și liniștea pe care doar comunitățile mici o mai păstrează. De câțiva ani, acest loc trăiește o poveste care depășește granițele Greciei, scrie Greekreporter.com.
Totul se învârte în jurul unui izvor numit Krya Vrysi, adică „Izvorul Rece”. Apa țâșnește de sub rădăcinile unui platan bătrân și alimentează comunitatea de mai bine de 300 de ani. Localnicii spun că izvorul nu este doar o sursă de apă. Este parte din identitatea satului.
Ziua în care satul și-a pierdut apa
În 2020, compania municipală de apă din zona orașului Volos a decis să deconecteze principala alimentare din izvorul istoric și să conecteze satul la o rețea care venea din localitatea vecină, Portaria. Pentru mulți oameni din afară, schimbarea părea una de logistică. Ar fi putut vorbi chiar despre o modernizare. Necesară, ar crede mulți. Nu și localnicii.
Oamenii au simțit că pierd ceva ce aparținuse comunității vreme de generații. În plus, decizia a venit pe fondul unor discuții mai vechi despre utilizarea comercială și îmbutelierea apei din zonă, ceea ce a alimentat temerile privind o posibilă privatizare a resursei.
„Apa nu este doar apă”
Ceea ce a urmat seamănă mai degrabă cu povestea unei comunități care refuză să dispară. Locuitorii au creat inițiativa Free Waters, au organizat adunări publice, au mers în instanță și au cerut reconectarea satului la vechiul izvor. Reuniunile au început în piața locală și au continuat în fosta școală a satului. Chiar și astăzi, comunitatea se întâlnește regulat pentru a discuta nu doar problema apei, ci și viitorul localității. La început, participau între 80 și 100 de oameni. Pemtru mulți, numărul pare mic, dar pentru un sat care potrivit recensământului din 2021, mai are doar 106 locuitori, e uluitor.
O lecție despre comunitate
Poate cel mai impresionant lucru nu este conflictul în sine, ci felul în care oamenii și-au apărat patrimoniul.
Localnicii verifică starea izvoarelor, curăță canalele de irigații, monitorizează eventualele surse de poluare și contribuie împreună la întreținerea infrastructurii. Cunoștințele despre apă și despre administrarea ei au fost transmise din generație în generație.
Într-o epocă în care multe sate europene se golesc de locuitori, iar comunitățile se destramă, Stagiates oferă o imagine rară: oameni care încă se mobilizează pentru un bine comun.
Povestea care vorbește despre viitorul Europei
Lupta pentru izvorul din Stagiates este, de fapt, mai mult decât o dispută locală. În multe sate românești încă există câte un izvor, o fântână sau un pârâu despre care bătrânii spun că „a ținut satul în viață”. Pentru oamenii din Stagiates, izvorul de sub platan are exact această semnificație. De aceea, conflictul nu este doar despre conducte și rețele de apă.
Guvernul britanic îi îndeamnă pe cetățeni să se pregătească pentru situații de urgență: apă, alimente pentru 72 de ore și numerar