Patru dintr-o lovitură: Germania, Ungaria, Bulgaria şi Croaţia

Denunţarera unilaterală de către România a Mecanismului de Cooperare şi Verificare, la care a făcut referire ministrul român de Externe, nu este posibilă atât timp cât Romania a acceptat această formă de monitorizare în mometul aderării la UE, susţine un oficial european, citat de Euobserver. „Nu este înţelept să renunţi la MCV dacă doreşti altceva în acelaşi timp”, susţine oficialul UE.

Cât priveşte blocarea aderării Croatiei, aceasta ar creea României probleme în relaţia cu Germania, principala susţinătoare a Zagrebului în acest proces. De altfel, cancelarul Angela Merkel nu a transmis un mesaj tocmai călduros în cursul vizitei sale în România, la finalul lui 2010. Merkel a amintit atunci de datoriile pe care statul român le are faţă de companiile germane.

Posibila opoziţie faţă de candidatura Croaţiei poate dăuna şi relaţiilor cu Ungaria, care a făcut din aderarea ţării vecine o prioritate a preşedinţiei UE, deţinută acum de Budapesta. În acest context, merită notată poziţia din 2004 a comisarului europeana Chris Patten, care afirma, potrivit unei telegrame publicată de Wikileaks, că România şi Bulgaria sunt mai puţin pregătite decât Croaţia să adere la UE şi califica România drept un „stat sălbatic”.

De cealalată parte, strategia Bulgariei, care a considerat cererea de amânare a aderării la Schehgen drept „justificată”, dă roade mai bune. Premierul Olandei a trimis o scrisoare omologului său Boiko Borisov în care arată că recunoaşte „eforturile Bulgariei de a îndeplini reformele necesare pentru aderarea Bulgariei la Schengen”. „Vom continua să susţinem ţara dumneavoastră pe drumul său către acest obiectiv”, arată premierul olandez.

Olanda si Franta au propus, în noiembrie 2010, că aderarea României şi Bulgariei la Schengen să fie condiţionată de rapoartele MCV. În decemebrie, Franţa şi Germania au mers şi mai departe, cerând amânarea aderării celor două state.

Presa bulgară citează frecvent declaraţia ministrului Teodor Baconschi, potrivit căreia aderarea celor două ţări la Schenegen ar putea fi amânată din cauză că Bulgaria nu a reuşit să îndeplinească criteriile tehnice ale aderării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.