Pe principiul se poate și mai rău. Natalia Intotero își apără ministerul

Natalia Intotero își apără scaunul după ce liberalii au cerut desființarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de șanse. Cătălin Drulă îi ceruse premierului Marcel Ciolacu să desființeze  acest minister afirmând că a fost creat special pentru Gabriela Firea, care a demisionat, după cum se știe, din guvern, ca urmare a scandalul azilelor groazei.

Natalia Intotero a oferit în loc de răspuns un  exemplu. Este vorba de Ministerul  Românilor de Pretutindeni, despre care, spune Intotero, avea 64 de angajați și a fost desființat după ieșirea PSD de la guvernare,  în 2019. Ulterior însă,  în locul acestuia au fost create două departamente cu câte 100 de locuri.

 „(…)vreau să vă spun că în 1989 poporul român s-a luptat pentru a trăi în libertate, în democrație, pentru a putea să ne exprimăm liber. Este dreptul fiecărui cetățean să se exprime cum crede dânsul de cuviință. În altă ordine de idei, vreau să vă spun că în cadrul coaliției, nivel guvernamental, lucrurile funcționează, deci mă refer strict la colegii de guvern, lucrurile funcționează foarte bine. Nu există atacuri, nu există jigniri”, a spus ministrul, la un post Tv.

Ministerul Familiei a fost înființat în noiembrie 2021, odată cu învestirea Guvernului PNL-PSD-UDMR condus de Nicolae Ciucă.

Au existat critici la momentul respectiv, care însă mai persistă și astăzi  pe motiv că Ministerul Familiei a fost o construcție artificială, care doar a consumat bani pentru PR, chirii și un aparat stufos și complet inutil.

 
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. ” vreau să vă spun că în 1989 poporul român s-a luptat pentru avort! ”

    -am ajuns sa ne uitam in gura unei colhoznice….

  2. alta duamna parazita care a fost la alta agentie parazita, inutila, inventata doar pt a hrani niste paraziti

  3. …in 1989 s-a comis Lovitura de Stat sprijinita de Securitate, Armata, Spionii externi. Biet Poporul roman a fost de recuzita, chemat cu pacanelele pe strazi, pt acoperirea Loviturii – tinta suprema erau banii Tarii si resursele. Azi, suportam consecintele Loviturii de Stat 89′ si uciderii lu’ Ceausescu fara judecata dreapta. S-ar fi aflat public adevaruri compromitatoare pt. autorii Loviturii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.