A mai apărut un „vinovat” în scandalul măștilor destinate persoanelor defavorizate. Premierul Ludovic Orban a susținut că licitaţia de la Ministerul Sănătăţii care viza achiziţionarea de măşti pentru persoanele defavorizate a fost contestată şi apoi atacată la Curtea de Apel de către o firmă „abonată a Primăriei Capitalei”, iar modul în care a depus aceste contestaţii indică faptul că „încearcă să împiedice finalizarea contractului”.
„Am alocat din fondul de rezervă al Guvernului, peste bugetul Ministerului Sănătăţii, suma necesară pentru a putea achiziţiona aceste măşti. S-a derulat o procedură de achiziţie, s-a declarat câştigătoare o firmă care a venit cu măşti cu 0,68 de lei, cu termen de livrare stabilit. A existat o firmă, căreia am să îi dau numele, Best Achiziţii SRL, un abonat al reţelei Primăriei Capitalei, care a contestat. Felul în care contestă mie îmi arată că, de fapt, încearcă să împiedice finalizarea contractului, astfel încât să nu se distribuie măştile. Nu poţi să îmi ataci în ultima zi a termenului legal în care se stabileşte câştigătorul contractului. După aceea, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dă soluţie, respinge contestaţia şi mai aşteaptă până la capătul celor 10 zile, parcă sunt, termenul limită în care urma să se încheie contractul şi îmi atacă în instanţă, la Curtea de Apel”, a spus Orban, duminică, la B1 Tv, întrebat dacă licitaţia pentru măştile pentru persoanele defavorizate s-a încheiat.
Acesta a mai zis că este convins că la Curtea de Apel se va judeca cu celeritate şi se va lua o decizie imediat.
„E vorba de 2.300.000 de români care au venituri mici şi care au nevoie de această formă de sprijin din partea Guvernului, pe care noi am hotărât-o în urmă cu două luni. Mie mi se pare o atitudine de boicotare a acestei licitaţii felul în care s-au formulat contestaţiile. Mai sunt alte licitaţii, pot să se ducă firmele dacă au oferte bune, pot să se ducă oriunde se organizează licitaţii, licitaţia asta care vizează persoanele vulnerabile, care vizează protejarea acestor persoane, acest fel de a trata, îmi arată o lipsă totală de înţelegere a situaţiei”, a afirmat Ludovic Orban.
Replica Gabrielei Firea pe Facebook
În replică, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susține că premierul „insistă să acopere incompetenţa Guvernului” privind achiziţia măştilor de protecţie promise populaţiei, „aruncând pisica în curtea altora”.
„Rusinos! Premierul insista sa acopere incompetenta guvernului in mai multe privinte dar si in cea a achizitiei mastilor de protectie promise populatiei, aruncand pisica in curtea altora! Este a doua oara cand afirma la televizor ca firma care a contestat licitatia pentru masti este “abonata la contracte cu Primaria Capitalei”.
Prima oara am tacut, crezand ca e dezinformat! Dar vad ca persista in eroare!
Da, este abonata aceasta firma la Primaria Capitalei, dar nu la contracte, ci la contestatii!
Si noua ne-au blocat nenumarate licitatii pentru achizitia unor produse si/sau servicii extrem de importante pentru bucuresteni.
Am spus de nenumarate ori public despre pericolul contestatarilor de profesie, care vor doar sa obtina un profit din actiunea de contestare! Nu ii intereseaza licitatia in sine! Ei nu produc nimic!
Ei sunt baieti si fete destepte si dau “consultanta”.
Dar nu a interestat pe nimeni! Acum i se intampla guvernului!
Daca vrea, premierul poate pune capat actiunii acestor firme infiintate doar pentru a castiga bani din sicane! Daca vrea! Are si informatiile si uneltele necesare!
Dar este clar ca nu se vrea!
Mai bine arunca vina catre altcineva!
Daca premierul insista cu aceste insinuari murdare la adresa mea, si a colegilor mei de la Primarie, o sa-l ajut public sa rezolve problema spinoasa, indicandu-i public persoana din anturajul sau care ar putea contacta direct si amical actionarii acestei firme, transmitandu-le ca nu este corect si moral ce fac!
Da, da, cineva din primul inel de prieteni ai premierului!
Hotii striga hotii!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Orban, replică la replica lui Firea
Luni, Ludovic Orban a catalogat drept „o minciună gononată” afirmația Gabrielei Firea potrivit căreia o persoană din anturajul premierului este apropiată de firma care a contestat licitaţia privind măştile pentru persoanele defavorizate.
„O minciună gogonată. Uitaţi-vă ce portofoliu de contracte a avut firma respectivă şi veţi vedea unde s-au câştigat contracte. Se poate vedea din portofiu de contracte şi din atitudinea pe care o au: nu poţi să aştepţi 10 zile, ca să ataci în ultima zi, ca să dureze cât mai mult licitaţia până la adjudecare”, a spus Ludovic Orban, întrebat despre afirmaţia Gabrielei Firea referitoare la faptul că o persoană din anturajul său ar fi apropiată de firma care a contestat licitaţia privind măştile pentru peroanele defavorizate
Chestionat în legătură cu faptul că măștile încă nu au ajuns la persoanele defavorizate, el a spus: „Din păcate, ne-am confruntat cu contestaţii din partea unei firme care parcă a planificat să tergiverseze cât mai mult luarea unei decizii”.
Orban a cerut judecarea cu celeritate a acestei contestaţii şi în termen de o săptămână să fie distribuite măştile.
troliii pesedisti,latrati.
O scoate pe coor. Că tot are el o minte primitivă de babuin obișnuit să se scarpine în anus. Sică Mandolină Lucovid, cel mai bun prim sinistru al României.
Parca guvernul Orban a contestat la CCR legea pt acordarea de măști gratuite!? Acum pe șest așteaptă verdictul, iar între timp împrăștie minciuni. Hai, și tir mincinoșilor!
Sa ne distram putin da? Acea initiala „L” tradusa pe intelesul tuturor: un par vertical(trantorul de lux), si linia orizontala(presul sau scandura la dispozitia ta trantorule)! Alta litera „O” care este un cerc, ma invart in cerc precum cainele in jurul cozii pentru ca habar nu am, sunt gol de continut, total aerian, nu prezint seriozitate sau garantie, sunt executantul si sustinatorul oricarei prostii si adeptul manipularilor!, identic cu hArafa si 85% trantorul! Mai vreti ceva? Daca ne votati, viata va va deveni o gaura sau un calvar, orice caine are un lant, orice casa are un gard, fiecare se misca cat ii permit eu daca vrieu!
Să vă fie rușine !!!.. două rebuturi umane …cum dracu’ se întâlnesc la noi numai jigodii d-astea..,? ..de fapt nu mă mir că am ajuns rușinea Europei…
Un mincinos devenit sef de executiv pus cu furca si ciomagul ,desfasoara ,nu de putine ori mantii intregi de minciuni gaunoase.
In urma cu 2 luni, el si ai lui de-o seama „această formă de sprijin din partea Guvernului, pe care noi am hotărât-o în urmă cu două luni”,a ajuns la „sensibilitatea”Lucovidului si „s-a gandit”la 2.300.000 de romani care au venituri mici,adica sunt saraci ,sa-i gratifice ca pe detinutii din lagare.In marinimia lor,el si ai lui de-o seama „s-au gandit”ca detinutii merita si ei pomeni ,acesti „zdrentuiti” care ,iata,au fost luati in consideratie -acum 2 luni-de fiul lui taica pazitor de penitenciare,hranit regeste cu pensie „speciala”de catre „zdrentuitii”ce si-au exprimat „acordul”candva-sa le dea pensiile hranitoare.Asadar,in acest avant milos,marinimosul este impiedicat de cine,daca nu de contestatia clientului Prim.Buc.,si acum rage precum magarul despre „boicotantul”lui Firea.Lamurind lucrurile ca boicotantul de serviciu se afla chiar pe inelul d e logodna al mincinsoului,logodna intre el si grupuri de interese apropiat pripasiti sau adusi de la inceput sa faca „bine”celor in „nevoie”.Pt.eliminarea boicotantului d eserviciu ,Firea isi ofera sprijinul,dar taica cu maimutica fie nu are banii,fie i-a papat Catu-catu si este f.bine ca „logodnica” Best Achiziţii SRL amana lucrurile,pana scot lucovid si catu-catu ,banii pt.masti.Tu si ai tai pe masura nu dati nimic romanilor,decat luati,mintiti,furati,corupeti,invartiti inselaciunile.Nu ne puteti face voi „pomeni”,saracilor cu duhul-,lacomi, cu mainile la jaf!
Alegerile din 27 Sept. pregatesc o mare victorie a PPE in Romania prin neparticiparea populatiei la vot.
Pe asta mizeaza Jonnahis si slugile lui. Dupa aceea urmeaza . . . potopul.
Despre Orban, Jonnahis si guvernul sau este inutil sa vorbim caci ei nu exista.
De 9 luni de zile, singura activitate a „premierului” e sa gaseasca vinovati pentru impotenta guvernului.
In ce luna a vrut Firea sa testeze ca in Viena si a fost oprita, iar Streinu-Cercel debarcat? In ce luna au fost achizitionate in sectorul I 3 aparate de diagnosticare si de abia dupa 80 zile unul a primit avizul de functionare de la Guvern/MS? Stiti la ce folosete un astfel de aparat? Ca sa se vada daca au fost afectati plamanii adica forma de Covid cu probleme…
Guvernul este pt cetatenii romani sau impotriva Romaniei ca sa terorizeze? Ce tot vorbeste de MASCA…Ce a facut din martie cand s-a decretat Stare de Urgenta si NU ERA OBLIGATORIE, ACUM la 5 luni VORBESTE ca NU SE DESCURCA sa ACHIZITIONEZE ceva pt care a dat HOTARARE ca se sanctioneaza daca nu se foloseste?
Nu intai trebuia sa DEA MASTI si APOI sa impuna sanctiuni?
Dupa ultimele intamplari care este ADEVARUL: test pozitiv sau fals pozitiv?
Cat din situatia actuala are o baza stiintifica si cat se bazeaza pe simptomele specifice GRIPEI SEZONIERE?
NU NEAGA NIMENI COVID-ul, dar nu orice fruct din familia rozacee este mar mai este si maceasa sau cireasa…
UN BETIV….si INCOMPETENT PROFESIONAL=O MARIONETA CARE A FRECAT BUHA TOATA VIATA PE BANII ALTORA!
De ce acceptati botnita?