Incendiile de vegetație nu ocolesc România. Doar în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost înregistrate 16 incendii de vegetație și fond forestier de amploare, care au afectat o suprafață totală estimată la peste 1.000 de hectare.
Dintre acestea, 14 incendii au fost lichidate, unul se află în curs de localizare (Chilia Veche, jud. Tulcea) și unul se află în stadiu de localizare (Grădinari, jud. Giurgiu).
Cele mai mari suprafețe afectate au fost raportate în:
La misiuni au participat forțe și mijloace din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, serviciilor voluntare, precum și sprijin aerian din partea Inspectoratului General de Aviație, care a alocat 2 resurse aeriene și a efectuat 29 de aruncări de apă în zonele afectate din județul Tulcea.
Incendiile au afectat preponderent vegetația uscată, însă, în unele cazuri, flăcările s-au extins la litieră de pădure (Izvorălu de Sus și Hinova din județul Mehedinți) sau au pus în pericol zone locuite (Cungrea și Milcovu din Vale din județul Olt).
La Grădinari (jud. Giurgiu), incendiul s-a propagat în curtea unei fabrici de reciclare mase plastice.
În România, arderea vegetației uscate este interzisă prin lege. Persoanele care încalcă această interdicție riscă amenzi semnificative – între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
Nimic nu arde neprovocat. In 2006 erau 50 C la sare, o vara foarte fierbinte si seceta, NU a ars nimic. Ca sa vezi!