PIETRELE (12)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.

Și mai era și un alt motiv pentru care Stein era mereu binevenit în societatea avocatului: pentru că, deși era un om esențialmente trist, asemenea multora din neamul său, obișnuia să poarte, spre desfătarea cunoscuților, hainele bufonului. I se întâmplase de nenumărate ori lui Stein să fie invitat de unul și de altul cu motivația explicită că prezența lui împrăștie norii grijilor și alină necazurile trecătoare. Câteodată, atunci când globul de amărăciune se spărgea pe undeva în trupul lui Stein și răbufnea la suprafață, prezența lui devenind gravă, oamenii își dădeau seama că se întâmplă un lucru serios, dar acesta îi obosea și preferau să-l aibă din nou în mijlocul lor pe măscăriciul cu care s-au obișnuit fără efort de atâta vreme.

—        Astăzi, spunea Stein, pe când plimbam prin fața casei dumneavoastră paltonul domnului Flavius Raica…

—        De ce nu poftești și dumneata înăuntru? îl întrebă pentru a o suta oară avocatul.

—        Pentru că mișcarea îmi face bine atât mie cât și paltonului asociatului meu. Pe urmă mai întâlnesc oameni și fiecare mă întreabă de ce dumnezeu car haina aceea în brațe și toți se minunează și mă țin minte. În timp ce ei stau uimiți, eu pot să obțin de la ei mai lesne un răspuns într-o afacere, pentru că dacă stai cu gura căscată n-ai cum să spui nu.

—        Dar nici „da“, remarcă Duma acru.

—        Dacă spune cineva „da“ înseamnă că a încheiat târgul, că totu-i gata și nu mai e nimic de făcut. Important e să nu zică „nu“.

—        Înseamnă că vă convine grozav că domnul deputat nu zice nici „da“ și nici „nu“ proiectului vostru.

—        Asta e cu totul altceva. Și pe urmă, proiectul nostru, dragă domnule, merge foarte bine. Foarte bine! Stein avea mereu impresia că dacă cineva va afla despre planul canalizării Begăi și a Timișului va avea concurenți noi de înfruntat și, deși tot târgul era la curent cu demersurile zilnice pe care le făcea Raica și cu el pe lingă Jager, nici unuia dintre ei nu-i convenea să discute despre aceasta în public. Afacerile, dragă domnule, nu se sfârșesc niciodată, continuă el. Important e să fie puse pe picioare și să pornească. Pe urmă-și au viața lor și, chiar dacă mor, lasă urmași și vestigii după ele. Așa că important este să nu se spună de la început NU. De altfel, schimbă Stein vorba adresându-se avocatului, legat de cu totul altceva voiam să vă rețin câteva clipe atenția.

Ploua din nou mai tare. Stăteau în fața unui restaurant, dar nici nu se gândeau să intre pentru că la prânz fiecare se cuvine să mănânce acasă; doar când se tratează afaceri care se află în faza în care pot fi de acum sărbătorite, te mai așezi și ziua într-un local. De aceea, în afară de cei câțiva abonați zilnici, până seara în restaurante nu se mai puteau întâlni decât foarte rar lugojeni. În grădini da, acelea ofereau un loc de trecere, acolo puteai să șezi o vreme, dar ziua înăuntru…

—        Domnul Duma poate să confirme cele ce vă voi spune. Lazar este mult prea șmecher pentru a putea fi învins prin luptă directă. Ne-am gândit mult, cu domnul Raica, la acest aspect. Trebuie să-l încolțim de pe margini.

—        Eu nu vă înțeleg, domnule dragă, i se adresă și Duma deputatului, de ce nu vreți să-l acuzați cu registrul cumnatului meu…

—        Care cumnat? Că amândoi îți sunt cumnați…

—        Rusan îl are la mână.

—        Rusan îl urăște.

—        Și eu îl urăsc.

—        Atunci sunteți chit.

(Numai că nu era așa: în vreme ce Duma conjura pronia justițiară să-l distrugă pe ticălos, Rusan, în lenea lui visătoare, își imagina mereu cum „va fi pe urmă“, ce foloase va avea el.)

—        Dacă ați vrea să mă ascultați, insistă zadarnic Stein.

—        Și mai știi ceva, dragule, i se adresă avocatul tot lui Duma, mă crezi că Rusan n-o să mai vadă un șfanț din toată participarea sa la depozit, dacă nu se astâmpără?

—        E asociat. Există legi. Nu merge chiar așa: trebuie să-și primească partea!

—        Bine. Om mai vorbi…

—        Dacă soția lui ar reuși să divorțeze de el…, își continuă Stein ideea.

Jager se plictisea. Îi lăsă pe cei doi să-și spună părerile și între timp stătea sub streașină drept și se uita la ploaia care cădea. N-avea încotro, trebuia să stea acolo pentru că altceva nu-l tenta. Pe stradă se putea întâmpla oricând să dai de ceva interesant, să mai schimbi un cuvânt cu cineva. La birou îi era urât, iar acasă n-avea nici o poftă să meargă. Din case ieșea miros de mâncare, lumea își vedea de treburi și în moleșeala aceea se strecura cel puțin un sentiment de ordine, toate se desfășurau așa cum trebuia să se desfășoare, sentiment pe care avocatul nu-l simțea niciodată când era singur și când îl apuca lehamitea. De aceea prefera să nu fie niciodată singur.

Stein gesticula larg cu țigara de foi aprinsa în mina.

—        Dar de ce i-e frica?

—        Pentru că nu are unde să se ducă, răspundea Duma.

—        Dar nu poți s-o adăpostești dumneata un timp?

—        Am copii… Lazăr e gata oricând să te ducă la sapă de lemn.

—        Și Rusan?

—        Rusan ar lua-o la el, dar ei i-e frică să plece, să nu vină el noaptea sau să plătească pe cineva să-l lovească pe Rusan sau s-o bată pe ea.

—        Domnule avocat, cum e admisibil?…

—        Dacă ar ști ce discuți dumneata aici, te-ar nenoroci și pe dumneata.

—        Nevastă-sa îl mai iubește, conchise Stein cu amărăciune, neînțelegând cum poate bunul Dumnezeu să tolereze asemenea relații familiale între oameni.

— Lazăr ăsta nu-i lugojean, zise Duma cu amărăciune, citindu-i gândurile.

—        Dar de unde-i? se însufleți avocatul.

—        A fost aici o familie Lazăr, zise Stein.

—        Aia-i alta, preciză Duma.

—        Vancu știe lucrurile astea mai bine, mai spuse avocatul.

—        Și eu le știu se încăpățână Duma.

—        Degeaba, Vancu cel Roșu e specialistul, reveni deputatul la mina lui plictisită.

—        Eu știu totul despre Lazăr, aproape că strigă Duma.

—        Nu știi mai nimica, dragule, abia binevoi să mai mormăie Jager, dar Stein observă că nu face decât să-l enerveze pe Duma.

—        Lazăr se crede ca s-ar fi născut la Făget.

—        Asta o știe toată lumea, spuse avocatul, apoi salută pe cineva și manifestă intenția de a se opri cu acela.

—        Dar nu-i adevărat! Duma aproape că plângea.

—        Și ce importanță are unde s-a născut Lazăr?

—        Lazăr este fiul lui Copârșeu! Declarația aceasta îl costase prea mult. Se sprijini de perete și Stein îl apucă de umăr fiindu-i teamă că Duma va leșina după efortul pe care l-a făcut divulgând marea taina pe care o știa.

Atât Stein cât și Jager au înțeles imediat la cine s-a referit Duma. Daca acesta ar fi pomenit numele Tache Filipache n-ar fi putut face legătura și tocmai pentru că au făcut-o au rămas intrigați și neîncrezători.

—        Copârșeu are un fiu la Poieni, zise Jager. Îi scrie în fiecare zi și primește tot zilnic câte un răspuns.

—        Da, zise Duma, dar era prea tulburat pentru a putea spune mai mult.

Câteva persoane s-au mai alipit grupului lor, dar printr-un consens tacit cei trei n-au mai adus vorba despre Lazăr decât în răstimpurile în care se aflau singuri.

—        Foarte bine, apucă să zică într-un asemenea prilej Jager, acum spune-ne de unde știi năzdrăvănia asta!

Dar Duma era incapabil să mai scoată o vorbă. Poare că dacă ar fi vrut să-i convingă prin cuvinte de adevărul celor pe care le-a spus, ar fi riscat să fie primit cu ironii de către avocat și cu suspiciune de către Stern. Așa însă, sâmburele pe care l-a aruncat încolțea în mintea celor doi. Pur și simplu nu poți să răspunzi dacă nu ți se vorbește m prealabil.

—        Eu nu mai țin minte decât atâta: când a venit Copârșeu la Lugoj… adică nu, după aceea… când s-a încurcat cu tot felul de femei… au dispărut pentru o vreme la Făget… Eram prea mic, dar parcă așa se vorbea… sau poate ca an auzit mai târziu…, încerca să-și amintească Isidor Stern.

—        Nu-i adevărat, nu la Făget, mormăi Duma abia perceptibil.

—        Atunci unde?

Duma răsuflă ușurat când cineva, apropiindu-se de ei, îi mai dădu un moment de respirație.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.