Baza viitorului deep-state la noi a fost pusă în 1991 prin Legea de funcționare a SRI. O lege care, probabil, va rezista fără modificări până la următoarele zguduiri revoluționare din societatea noastră! Altfel spus, modificarea acelei legi ar echivala cu o zguduire de proporții revoluționare a actualului status-quo.
Dreptul SRI de a constitui societăți comerciale sub acoperire a fost, atunci, în 1991, o garanție pe care statul român și-a luat-o în speranța că, în economia de piață ce va veni, vor continua să existe piloni de economie națională.
Efectul a fost pe dos. Acești piloni au devenit primele motoare ale economiei noastre private, un tip de mașinărie care beneficia de acces privilegiat la informație, ceea ce a distorsionat puternic teoretica libertate de acțiune a piețelor.
Mai apoi, acești piloni au trecut în forma unor caracatițe specializate în preluări ostile ale unor afaceri. După ce au fost instituite protocoalele secrete, acești piloni au putut să comande chiar și distrugerea unor concurenți care rezistau preluării neloiale.
Economia de piață a capitalului românesc era astfel funcțională (în stil mafiot), iar corifeii ei, vechi generali și colonei, n-au reușit, per ansamblu, să conserve mai nimic din ceea ce fusese național în economia noastră: ARO, aluminiul, cimentul, petrochimia etc.
Da, o reușită a existat: noile industrii IT.
Pe laturile ce s-au ridicat din acest fel de bază economică au apărut pretențiile sociale ale acestor privilegiați: pensiile de serviciu și pensiile speciale. Lobby-ul lor a rezolvat chestiunea ușor, dat fiind că parlamentarii erau deja clienți ai sponsorizărilor ce veneau din acest mediu economic.
Pe măsură ce forța economică a acestor societăți comerciale a crescut, nevoia lor cea mai presantă a fost să-și procure un instrument de concurență neloială imbatabil. Așa s-au născut protocoalele secrete, care au permis acestei mafii de stat să folosească DNA pentru a reglementa piața în interesele ei.
A profitat de cererea partenerului nostru strategic de a extinde supravegherea telefonică a populației, astfel încât nicio informație cu relevanță pentru securitatea strategică a țării să nu poată scăpa fără monitorizare. O cerere ce nu era gândită să ofere mură-n gură mafiei noastre de stat o unealtă pentru bătălii politico-mediatice fără loialitate.
Acum, se pare că acest vârf al piramidei deep-state de la noi este… decapat. Pentru o scurtă perioadă. În clipa de față, restaurarea vârfului are nevoie de o nouă garanție: impunitatea procurorilor care acceptă să joace pentru interesele deep-state este amenințată de existența Secției de investigare a infracțiunilor din Justiție.
Subordonarea ei față de CSM pune o problemă imposibil de rezolvat: ar fi o bătălie prea lungă și prea complicată să se transforme acest organism în întregul său într-o unealtă cum a fost DNA. De aceea, desființarea SIIJ a devenit obiectiv politic al noii majorități parlamentare, fără să știm ce are a fi pus în locul Secției.
Opinia publică s-a întrebat în ultima vreme cum de coincide acest obiectiv cu interesele majorității politice din UE. Va fi greu de acceptat faptul că deep-state nu s-a instalat mai întâi la noi, ci în SUA și în Germania. Acolo, caracteristica funcțională a acestui stat neliberal nu a fost dată de mafie, ci de încrengătura intereselor corporatiste.
Spre a înțelege cum a devenit paradigma liberală (și democrația de acest tip) un model societal depășit (în viziunea elitelor economico-financiare), ar fi nevoie de sutele de pagini scrise pe Yuval Noah Harari pe acest subiect. Le recomand. Cărțile sale au fost traduse în românește la Polirom.
Smarandache are dreptate. Tipul le zice pe sleau, dar nu greseste. Se vorbeste insistent despre amestecul serviciilor secrete in politica. O fi asa, dar imi pun intrebarea ce ar trebui sa faca un serviciu secret national in fata situatiei in care cel mai mare partid din Romania (PSD) este controlat de dusmanii Romaniei? Ar trebui sa stea sa priveasca? Informatiile obtinute ar ajunge tot la PSD care le-ar neutraliza. Asa ca nu este mai bine sa le dea serviciile la gioale tradatorilr fara prea multa valva, sa-i neutralizeze in tacere? In situatia data cred ca este singura solutie, pentru ca SRI de exemplu nu are dreptul decat sa faca informari care ajung tot in mainile dusmanilor. Totusi acesti dusmani ai tarii trebuiesc opriti in vreun fel.