UPDATE: Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Urmează să fie stabilită cauza care a generat acest incident.
Autorităţile din Sibiu au declanşat, marţi după-amiază, Planul Roşu de Intervenţie, după ce tavanul de la piscina interioară a unui hotel din municipiul Sibiu s-a prăbuşit, conform News.ro.
Până în prezent, opt persoane, între care trei copii, au fost scoase din piscină de salvatori, dar căutările continuă. Acolo a fost chemat şi un echipaj de scafandri.
”În aceste momente 8 persoane (5 adulţi şi 3 minori) au fost extrase din piscina de către salvatori şi sunt evaluate de echipajele medicale sosite la faţa locului”, a anunţat ISU Sibiu.
Acolo va fi chemat şi un echipaj de scafandri.
În paralel, se continuă misiunea de căutare a persoanelor surprinse sub dărâmături în piscină.
A fost declanșat Planul Roşu de Intervenţie
”În urma unui apel 112, echipaje din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu se deplasează la un hotel situat la ieşirea din municipiul Sibiu spre Răşinari, în interiorul căruia a fost sesizată prăbuşirea tavanului unei încăperi”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.
ISU Sibiu a anunţat că intervine în incinta unei unităţi de cazare situată la ieşirea din municipiul Sibiu spre Răşinari pentru degajarea unor elemente de construcţie prăbuşite la piscina aflată în interior.
Acolo intervin 2 ambulanţe SMURD dintre care una cu medic, 4 ambulanţe SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare, 3 autospeciale de stingere şi 2 autospeciale de primă intervenţie şi comanda.
”Din primele informaţii s-ar părea că tavanul situat la piscină s-a desprins şi a căzut. Nu se cunoaşte în acest moment dacă există persoane surprinse sub dărâmături. A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Sibiu.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Calitatea lucrărilor nu are nicio legătură cu viața celor prin care se scot finanțe grase! ISU și entitatea pe construcții, au dat avize de funcționare calitativă? Ăștia sunt vinovații principali. Daca hotelul avea asigurare, nicio problemă cu reconstrucția piscinei.
Hilton. 😁
cititi tot de azi si ‘La doi ani de la incendiul devastator de la „Ferma Dacilor”, soldat cu opt morţi, administratorii complexului turistic au fost trimişi în judecată’…hal de justitie romana
Poate sa închidă maghernita la suma care trebuie sa plătească ca despăgubire.
guvernul este vinovat!
stea guvernul cu expertize la toate constructiile din tara? Dar ce fac aceia care au lefuri grase prin tot felul de institutii? Apropoo, stii ce partide AU NUMIT acesti sefi?
e Iohannis si implicit PNL plus minoritatea germana care „are” primaria…
este inceputul. Cu atatia dorei si coafeze, ne asteapta vremuri grele!