Poziţia fermă exprimată de Crin Antonescu, după atacurile la adresa sa ale unor membri cu funcţii importante în PSD, i-a luat prin surprindere pe Ponta&Co. După multele pregătiri de ”artilerie” comandate de Ponta şi executate de diverşi ”locotenenţi” ai săi pe tema unui viitor candidat propriu al PSD la prezidenţiale, întrebarea pusă de preşedintele PNL: ”Mă mai susţine PSD la prezidenţiale?” i-a găsit total nepregătiţi pe ”marii strategi” din jurul premierului. Răspunsul dat de Ponta a fost făcut cu jumătate de gură şi de o manieră total neconvingătoare. Dar cel mai tare s-a speriat Ponta, când Antonescu i-a cerut demisia din funcţia de prim-ministru. Nu spun o noutate că Ponta şi-ar vinde şi mama pentru a fi la Putere. Cel mai bine s-a văzut asta când a semnat Pactul cu Băsescu în schimbul desemnării sale ca premier. Atunci şi-a trădat electoratul, dar şi în alte împrejurări care au urmat şi care au transformat înfrângerea lui Băsescu&Co. din alegeri într-o victorie. Se vede asta fie şi numai din prestaţiile televizate ale lui Băsescu, din ce în ce mai sigur pe el şi câştigând din ce în ce mai mult teren în dauna adversarilor săi. Schimbarea semnificativă de atitudine şi discurs a lui Crin Antonescu din aceste zile nu a făcut altceva decât să grăbească un proces început de Ponta chiar din momentul în care a semnat Pactul cu Băsescu şi anume, dizolvarea USL.
În faţa acestei situaţii neaşteptate, ”marii gânditori politici”, cei care conduc destinele PSD în propriul interes, au decis să încerce obţinerea unui ”time out”, a unui răgaz, pentru a se regrupa şi a găsi o formulă de răspuns ferm faţă de ”îndrăzneala” lui Antonescu. Altfel, apare pentru ei riscul ca raportul de forţe politice să se schimbe iremediabil pentru o bună bucată de vreme în defavoarea lor. Aşa se explică tonul blând cu care ”pisicul” Ponta se pregăteşte să zgârie rău şi cu care ne-a anunţat că s-a împăcat cu Antonescu, în ciuda faptului că nu ne-a adus la cunoştinţă că se certase cu acesta. Câţiva ”locotenenţi” foarte activi împotriva lui Antonescu au executat şi ei o voltă, o ”întoarcere ca la Ploieşti”, pentru obţinerea acelui răgaz despre care am scris.
Niciodată nu vor fi alegeri prezidenţiale fără ca PSD să aibă propriul candidat. Este o părere personală pe care nu mi-o poate schimba nimeni. Cum să renunţe ”marii gânditori politici” din PSD, dintre care unii au dosare penale pe rol, la încercarea de a controla serviciile secrete, DNA ş.a., fie şi prin intermediul unui preşedinte provenit din partid? Mai sunt şi alte motive importante, dar, credeţi-mă, libertatea lor e mai presus de orice alt comandament.
Cum va fi folosit acest răgaz dorit de ”marii gânditori politici” ai PSD? Sunt trei probleme concrete pe care ei şi le-au propus să le rezolve. 1. Racolarea unui număr de parlamentari şi negocieri cu alte grupuri sau partide pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare. Ponta a anunţat deja că au venit şi vor mai veni parlamentari în grupurile PSD 2. Obţinerea acordului celor din teritoriu pentru eliminarea liberalilor de la guvernare şi închiderea capitolului ”USL” 3. Desemnarea unui candidat al PSD la prezidenţiale.
La prima vedere, lucrurile par simple, dar nu este aşa. Dezamăgirea electoratului care a votat USL şi care a înţeles rapid că a fost înşelat, trădat în aşteptările sale de Ponta&Co. se transformă pe zi ce trece într-o adversitate vizibilă la adresa premierului şi a echipei sale, într-o scădere de popularitate. Demonstraţiile din Bucureşti şi din alte oraşe nu sunt doar împotriva proiectului Roşia Montană, cât mai ales un soi de defulare după trădarea pe care au simţit-o oamenii care au votat contra lui Băsescu. Dezamăgirea este amplificată într-un mod semnificativ, chiar determinant de rezultatele economice neconvingătoare ale Cabinetului Ponta.
După îndeplinirea acestor trei puncte de pe ”to do list”, USL va fi desfiinţat oficial şi fiecare partid va concura pe pista sa ideologică, dacă are vreuna, alta decât spolierea ţării şi continuarea jafului generalizat.
