Planul lui Orban de a face Ungaria mare. Din nou

Planul lui Victor Orban de a face Ungaria mare din nou. Este titlul unui articol publicat într-o revistă de peste Ocean, cu o zi înainte de comemorarea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Articolul avertizează asupra apelurilor naționaliste maghiare de întoarcere la o ”Ungarie Mare”, iar personajul principal este, nimeni altul, decât premierul Viktor Orban.

„La ora locală 16:30, joi, 4 iunie, clopotele bisericii vor bate în Budapesta. Cetățenii sunt rugați să oprească munca, să stea în picioare și să plece capul pentru un minut de reculegere. Politicienii din opoziție vor merge liniștit împreună, la o distanță socială adecvată, la un monument național, în timp ce premierul ungar dominant, Viktor Orbán, și președintele ceremonial în mare parte al țării, János Áder, vor face diverse cuvântări televizate.

Nimic din toate acestea nu are nicio legătură cu coronavirusul. La momentul scrierii, se spune că 532 de persoane au decedat din cauza bolii în Ungaria, dar vor exista și alte momente care să le jelească. Pe 4 iunie în fiecare an, națiunea comemorează, în schimb, un eveniment condierat, mult timp, ca o moarte națională. Tratatul de la Trianon a fost semnat în 1920, făcând din această aniversare centenarul său.

Tratatul de la Trianon a fost pentru Imperiul Austro-Ungar așa cum a fost Tratatul de la Versailles pentru Germania. În ambele tratate, învingătorii Primului Război Mondial au redus granițele  învinșilor, răscolind resentimente și semănând vise de răzbunare. Partenerul cel mai mic din imperiul de atunci defunct, Ungaria a pierdut 72 la sută din pământul său și 64 la sută din populație în state vecine nou formate, regiuni care astăzi constituie în primul rând părți din România, Slovacia, Ucraina și Serbia. Tratatul de la Trianon este cunoscut în Ungaria sub numele de békediktátum, sau „pacea dictată”. Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că naționaliștii Ungariei păstrează nemulțumiri.

Cu mult înainte de venirea lui Orbán la putere, aniversarea tratatului era ca un paratrasnet pentru sentimentul iredentist. În 2000, Miklos Patrubany, președintele Congresului Mondial Maghiar, definea un ungur ca pe „un om care este îndurerat de Trianon”. Anul acesta, a căzut pe umerii lui Orban, cu politica sa specială, de autocrație naționalistă, să orchestreze comemorarea celor 100 de ani.

Deși pandemia Covid-19 a stricat ceremoniile, Orbán este de așteptat să le folosească pentru a susține că  a reprezenta comunitățile de limbă maghiară care trăiesc în multe părți ale fostului imperiu. Vecinii Ungariei s-au plâns frecvent că retorica sa asupra acestui subiect este provocatoare și expansionistă. „Trauma Trianon” nu este nouă; este un element de temelie al conștiinței maghiare moderne. În decurs de un an de la tratat, au fost ridicate primele monumente ale întristării naționale: cercetările efectuate de curatorul MoMA Juliet Kinchin ne spun că, până în anii 1930, aproape nu exista oraș în Ungaria fără un astfel de monument, unele dintre ele aratand ca un fel de catarg pe care fîlfâia drapelul maghiar, arborat în bernă.

Și, tot în acel deceniu, de asemenea, s-a înregistrat o creștere a vânzării de cărți poștale înfățișând monumente memoriale locale de la Trianon, adesea cu figuri fantomate ale unor sfinți plângători sau ai eroilor medievali ungari care se plimbau pe fundal. Expedierea către prieteni a unei astfel de cărți poștale se vroia o dovadă a loialității naționale. Crescând în acești ani, bunica mea maghiară a fost instruită să se roage în adunarea școlii în fiecare zi pentru inversarea Tratatului de la Trianon „și pentru Învierea Ungariei“. Fiecare copil din națiune a făcut la fel.

De la Compromisul austro-ungar din 1867, Regatul Ungariei se bucura de o poziție privilegiată în Imperiul Austro-Ungar. Dar în interiorul imperiului, maghiarii (etnicii maghiari) nu fuseseră decât una dintre cele douăsprezece etnii recunoscute, care trăiau una lângă cealălaltă, vorbind cel puțin șaisprezece limbi între ele. În primii ani ai anilor 1920, nostalgia pentru imperiu nu a dus întotdeauna la supremația maghiară. Primul monument public la Trianon, un compus de sculpturi dezvăluite în 1921 la Szabadság Tér (Piața Libertății) din Budapesta, înfățișa o serie de soldați maghiari idealizați care luptă ca protectori și tovarăși de figuri din alte minorități etnice ale imperiului.

Cu toate acestea, în anii 1930, apelul național de a inversa relele lui Trianon era legat de aplecarea, din ce în ce mai fascistă, a dictatorului Miklós Horthy, care a preluat puterea în haosul din 1920. Inițial un aliat al Germaniei naziste, mai târziu o marionetă, Horthy nu a mai reușit să stăpânească forțele fascismului maghiar – aceleași forțe care au făcut ca mulți copii evrei, ca bunica mea, să fie exilați sau uciși, oricât de intens s-ar fi rugat pentru națiune, la școală.

Iar în anii ’30, amintirile Trianonului deveneau din ce în ce mai provocatoare. Orașul Zebegény fusese cândva în centrul Ungariei de Sus; totuși, după Trianon, a fost un ultim promontoriu al teritoriului maghiar care se întindea în, ceea ce era atunci, Cehoslovacia. Între 1935 și 1938, autoritățile maghiare au construit, pe cel mai înalt deal din regiune, un monument comemorativ Trianon.  Acesta a fost conceput pentru a fi vizibil peste granițele naționale: un confort pentru exilații maghiari, o bătaie în ochi pentru slovaci.

De asemenea, lui Viktor Orbán îi place să-și lovească vecinii fix în ochi. În luna mai, într-o postare pe Facebook, premierul ungar le-a urat succes participanților la proba de bacalaureat la istorie din Ungaria. Viktor Orban a publicat pe rețeaua socială, pe lângă mesajul „Un examen istoric. Succes!” și o hartă a Ungariei Mari, cu Transilvania, Slovacia și Croația în componența ei.

Majoritatea încercărilor lui Orbán de a se juca cu politica memoriei sunt strategice. În câteva zile de la câștigarea alegerilor în 2010, el a stabilit 4 iunie ca o „zi națională de coeziune”, în care națiunea ar putea jeli „Trianon diktat”. În câteva luni, Orbán a aprobat legislația pentru a acorda cetățenia maghiară oricărei persoane ai căror strămoși fuseseră supuși ai Regatului Ungariei înainte de Trianon.

În primăvara anului 2018, l-am urmat pe Orbán, într-o călătorie electorală, spre orașul divers din punct de vedere etnic Subotica – sau cum îl numesc maghiarii, Szabadka – un oraș situat peste granița modernă cu Serbia. Acestea sunt regiunile care, în anii 1930, au fost botezate „Sudetenlandul Maghiar” de către Rothermere, baronul presei britanice care a fondat ziarul Daily Mail. (Rothermere, simpatizant nazist, a fost aproape de Horthy și a finanțat o serie de monumente memoriale Trianon din Ungaria.) Cetățenii din Subotica sunt dornici să proiecteze o imagine a diversității amiabile și în rândul populațiilor croate, maghiare și sârbe.

Semnalizarea municipală este publicată întotdeauna în trei limbi (maghiară, latină-croată, sârbă și chirilică-script) și multe familii sunt multilingve. Sunt asigurată că violența etnică este ceva ce se întâmplă departe, în sudul Serbiei. Se plâng că problema lor cea mai mare nu este geopolitica, ci corupția: membri proeminenți ai partidului Fidesz al Orbán controlează cea mai mare parte a economiei transfrontaliere.

În Voivodina, Orban a participat în 2018 la redeschiderea marii sinagogi din Subotica, restaurată cu ajutorul financiar important al Budapestei.

O alegere stranie, ținând cont că la Budapesta, autoritățile erau în mijlocul unei campanii cu tente antisemite împotriva lui George Soros, scrie New York Review of Books. Dar mulți dintre etnicii maghiari din Subotica sunt evrei, iar șovinismul lui Orban este ”flexibil”, observă revista.

Mai exact, dacă în Budapesta apăreau postere care îl demonizau pe Soros, la Subotica, Viktor Orban vorbea despre un alt dușman – cel islamic, care este un pericol pentru toți, creștini, evrei, sârbi sau maghiari.

Orbán hrănește cu atenție voturile Voivodinei, această regiune mare din Serbia modernă, cu 200.000 de cetățeni maghiari. Guvernul său a dezvoltat un vast program de bunăstare în străinătate, pentru care sunt eligibili doar vorbitorii de limbă maghiară. Între alegerile din 2014 și 2018, guvernul său Fidesz a acordat 185 de milioane de dolari doar în Voivodina, în presupuse pachete de stimulare economică pentru vorbitorii de limbă maghiară. Și, în ciuda propriilor sale confruntări cu Uniunea Europeană, Viktor Orbán a lucrat pentru ca acești noi cetățeni maghiari să aibă acces la beneficiile apartenenței la UE, chiar și atunci când trăiesc în afara granițelor Ungariei. Este un stimulent puternic pentru rezidenții Voivodinei să preia cetățenia maghiară – cetățenii sârbi nu au pașapoarte UE.

În aceste regiuni, Orbán îi place în special să joace cartea trecutului Ungariei ca ultim avanpost al Europei creștine împotriva turcului otoman. Aceasta este istoria glorificată în romanele medievaliste ale secolului al XIX-lea, cum ar fi Eclipsa din Luna creștină a lui Géza Gárdonyi, o poveste a musulmanilor demonici și a creștinilor nobili maghiari, culminând cu apărarea ungară de succes a orașului de nord Eger. (Capitolul de deschidere, intitulat în traducerea lui George F. Cushing „De unde vin eroii maghiari?”, înfățișează un turc urât care a răpit doi copii unguri nevinovați în sclavie.) Apărându-și poziția agresivă anti-migrant în 2017, Orbán a citat din Gárdonyi, într-un discurs în fața noilor recruți de poliție.

Dacă Trianonul este simbolul național suprem al înfrângerii nedrepte, Asediul lui Eger este emblema sa comună a victoriei drepte. Fasciștii maghiari au descris istoric Trianonul ca un complot evreiesc – cum altfel ar putea fi învinsă o națiune puternică – pentru a domni vechile incursiuni ale Imperiului Otoman în sud-estul regiunii. Cea mai recentă reiterare a acestei nefastă alianță iudeo-musulmană a putut fi văzută pe afișele photoshopate propagate de partidul Fidesz, cu o imagine a lui George Soros care a tăiat gardurile de frontieră ale Ungariei cu tăieturi de sârmă, permițând să invadeze hoarde de migranți musulmani.

În această săptămână, la Budapesta, trebuia să fie dezvăluit un nou memorial Trianon, care costă aproape 17 milioane de dolari și care este descris de ziarele oficiale drept „o intervenție în arhitectura peisajului” din Alkotmány utca (strada Constituției din Budapesta, în districtul parlamentar). După inaugurarea care va avea loc, probabil pe 20 august, când Ungaria își sărbătorește regele fondator, Sfântul Ștefan,  pietonii care trec printr-o rampă de 100 de metri vor putea citi numele gravate ale aproape 13.000 de așezări maghiare pe care iredentiștii de la Trianon le -au considerat o adevărată parte a Ungariei – printre ele, orașe din România, Serbia, Slovacia, Ucraina,  dar au contestat în mod discutabil părți din Polonia, Croația, Slovenia și Austria. Memorialul va avea de asemenea un bloc de granit fracturat și o flacără eternă, simbolizând angajamentul continuu al Ungariei față de comunitățile sale fragmentate.

Ar fi ciudat dacă maghiarii nu ar plânge pierderile impuse la Trianon. Dar modul special de doliu național al lui Orbán vine după doi ani în care oficialul maghiar și-a făcut din ce în ce mai explicit agenda pentru o hegemonie culturală conservatoare. Într-un discurs de reper din iulie 2018, el le-a spus susținătorilor că „o eră este o ordine spirituală, un fel de dispoziție dominantă, poate chiar gust … Un sistem politic este de obicei determinat de reguli și decizii politice. O epocă este însă … determinată de tendințele culturale, credințele colective și obiceiurile sociale. Aceasta este acum sarcina cu care ne confruntăm: trebuie să încorporăm sistemul politic într-o eră culturală. ”

De atunci, Orbán a închis universitatea liberală internațională a Ungariei, Universitatea Central Europeană fondată de George Soros; a obligat ONG-urile internaționale să se înregistreze ca agenți străini, a crescut controlul asupra Academiei Maghiare de Științe și a lansat o preluare de stat a Institutului din 1956, centru istoric dedicat răscoalei din 1956 împotriva dominației sovietice. (Toți cei zece angajați și-au dat demisia, citând insistența lui Orbán de a impune narațiuni politice favorabile istoriei epocii sovietice.) A interzis studiile de gen și a pus capăt recunoașterii legale a cetățenilor transgen. Atitudinea sa, directă sau indirectă, se extinde acum la cenzura teatrului și a operei. Autori antisemiti și fascisti precum Jozsef Nyiro, Ferenc Herczeg și Albert Wass sunt acum obligatorii pe programele școlare; Autori evrei maghiari precum Imre Kertész și György Spiro au fost eliminați treptat.

Iar controlul lui Orban continuă să se accentueze. Săptămâna trecută, el a părut să renunțe la puterile autocratice acaparate la începutul pandemiei coronavirusului dar pare că e departe de a fi adevărat. De fapt, noul proiect împuternicește premierul să declare că urgența s-a încheiat numai dacă și când dorește să facă acest lucru.

Kertész, a cărui scoatere din programa școlară a provocat o consternare deosebită, este un scriitor care a obținut Premiul Nobel pentru Holocaustul Maghiar. Guvernul lui Orbán a arătat clar că nu va tolera narațiuni despre Holocaust care implică vinovăția maghiarilor. În 2014, guvernul său a dezvăluit un Memorial „victimelor ocupației germane a Ungariei”, în care un monstruos vultur german se întinde peste o statuie plângătoare a Sf. Gabriel, reprezentând Ungaria catolică. Mergând în jurul ei, nu veți afla niciodată că anexarea Ungariei din 1944 a urmat unei căderi între doi foști aliați fasciști; nici că a implicat victime evreiești și colaboratori maghiari. La câțiva metri distanță se află un nou bust al lui Miklós Horthy, pe care Orbán a căutat să-l reabiliteze.

În multe privințe, pomenitul monument dedicat tratului de la Trianon va fi gemenul acestui memorial pentru victimele ocupației germane. Ambele spun o poveste fundamentală pentru Ungaria lui Orbán – o națiune în care se întâmplă nedreptățile, dar care nu se perpetuează pe niciuna în sine. Ungaria aceasta a suferit pe mâna străinilor, dar va crește din nou.

Poate că anul acesta aniversar Trianon va trece fără alte drame. Ungaria și vecinii săi au destul de furcă anul acesta luptând împotriva unei pandemii. Orbán a recunoscut el însuși că orice acțiune de realizare a ambițiilor iredentiste prin anexare militară este de neconceput în epoca Uniunii Europene. După un discurs din decembrie trecut, el a asigurat un interogator că orice secesiune a Transilvaniei – o altă regiune pierdută la Trianon – din România nu era realistă și că tot ce își dorește este să instituie leadership-ul Ungariei în construirea unei noi Europe Centrale.

Acest leadership maghiar începe însă să arate ca o anexare culturală. Și în vreme ce Viktor Orban nu vorbește explicit despre acest lucru, aliații săi o fac. De aceea, apelurile naționaliste pentru întoarcerea unei Ungarii Mari nu vor dispărea prea curând, mai scrie The New York Review of Books.