Platforma ESX, cea mai mare rețea de centre sportive din țară, atrage o investiție de 2 milioane de euro de la Fondul de investiții Catalyst Romania Fund II pentru continuarea dezvoltării in România și scalare internațională
Catalyst Romania Fund II, unul dintre cele mai importante fonduri de tip venture capital din Europa de Sud-Est, sprijină demersul de scalare a platformei ESX printr-o investiție de 2 milioane de euro.
Aplicația ESX oferă un abonament cu acces nelimitat la aproximativ 500 de centre sportive și săli de fitness din România, care poate fi gestionat direct de pe telefon, numărul de astfel de centre continuând să crească semnificativ în fiecare lună.
În ultimele 18 luni, compania ESX a crescut de aproximativ 10 ori, ajungând la rulaje lunare de aproape un milion de euro, mizând pe o soluție digitală all-in app de agregare a unui numar din ce în ce mai mare de centre sportive și de fitness din întreaga țară.
„Această infuzie de capital ne va permite să ducem ESX la următorul nivel în dezvoltarea sa, atât pe piața din România, cât și pe piețe internaționale. Ne bucurăm că am atras alături de noi un partener puternic, cu experiență dovedită în tehnologie și scalarea modelelor de tip SaaS, care să ne susțină transformarea și care ne împărtășește viziunea. Suntem o echipă dinamică de 30 de oameni, având și business advisors cu multă experiență: Andrei Pitiș (fondator VectorWatch), Ana Maria Andronic (Managing Partner Andronic Law Offices), Gabriel Păunescu (fondator Naologic) și Raju Sarma (partener Boston Consulting Group), iar până la finalul anului ne propunem o dublare a numărului de angajați”, declară Andrei Trofin, CEO și fondator ESX.
“Ca și în alte investiții Catalyst, atât eu personal, cât ți colegii mei, am sprijinit deja dezvoltarea ESX cu mai mulți ani inainte de semnarea unei infuzii de capital, mai ales ca Andrei, fondatorul și CEO-ul companiei, a participat la cursurile pentru antreprenori pe care le organizez. Pot afirma deci că investiția Catalyst Romania Fund II este bazată pe o cunoaștere de termen lung a evoluției exponențiale a ESX pe piața românească. Ne-a impresionat atât creșterea extraordinară, de 10 ori în mai puțin de doi ani, cât și faptul că, fără investiții de capital, adica bootstrapped, ESX a reușit să atingă poziția de lider de piață, poziție de pe care putem ținti împreună atât o creștere în continuare în România, cât și o expansiune pe piețele internaționale. Această expansiune va pune ESX în poziția de a deveni cea mai importantă platformă de agregare a activităților de fitness, sport și well-being din întreaga regiune europeană în care investim”, a spus Marius Ghenea, Managing Partner, Catalyst România.
Startup-ul ESX a crescut exponențial de la lansare, atât datorită oferirii unei experiențe foarte bune pentru utilizatori, cât și multumită abilității companiei de a înțelege nevoia consumatorului de a se antrena inteligent, oferind acces la mai multe săli și servicii, cu un singur abonament.
ESX are o comunitate actuală de 200.000 de membri în peste 100 de orașe din România, iar utilizatorii platformei au avut deja acces de peste 3 milioane de ori la sălile partenere folosind aplicația.
Viziunea ESX: Acces la cea mai mare rețea de centre sportive din România, printr-o singură aplicație, tuturor celor care își doresc un stil de viaţă echilibrat și sănătos.
,,Vom investi în creșterea portofoliului de parteneri astfel incât să ajungem la peste 700 de săli în rețea în următorii doi ani. Ne vom concentra pe îmbunătățirea produsului și pe consolidarea segmentului B2B, prin care companiile pot oferi deja abonamentul ESX ca beneficiu salarial pentru angajați. Aceste beneficii sunt acum deductibile, conform noilor reglementari legislative din România, oferind avantaje importante atât pentru companiile mari, cât și pentru IMM-uri. Datorită noii legislații, angajatorii sunt încurajați să susțină nevoia angajaților de a face sport și preocuparea pentru sănătate. Anul acesta ESX va lansa și o platformă nouă de antrenori și nutriționiști, unde sunt deja înscriși sute de experți din România, iar anul următor vom lansa produse de nutriție și antrenamente personalizate bazate pe inteligență artificială. Misiunea noastră este de a îmbina tehnologia cu sportul, oferind o soluţie digitală eficientă și ușor de utilizat celor care vor să aibă un stil de viaţă echilibrat și sănătos”, declară Andrei Trofin, fondatorul ESX.
Tranzacția a fost asistată de casele de avocatură Andronic & Partners și Schoenherr și Asociații SCA.
Despre ESX
ESX are o experiență de peste 6 ani în domeniul SaaS. În aplicația ESX disponibilă pe Android și iOS, înregistrarea clienților pentru acces în săli funcționează ușor, prin scanarea unui simplu cod QR, datorită tehnologiei de ultimă oră incorporate, accesul fiind validat instant și afisat atât pe telefonul clientului, dar și în contul sălii partenere.
Despre Catalyst România:
Catalyst România este fund managerul care a lansat, în 2012, primul fond de private equity și venture capital destinat României și finanțat prin JEREMIE. Managerul de fond vizeaza cu prioritate investiții în sectoare cu creștere rapidă, inclusiv Tehnologie&Internet, Media&Comunicații și Servicii de tehnologie. Echipa va asigura capital de creștere companiilor care sunt sau pot deveni lideri regionali sau jucători globali. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vizitați www.catalystromania.com. Catalyst Romania Fund II SCSp (“Catalyst Romania” sau “Catalyst Romania Fund II”) este un fond de investiții alternative administrat de Catalyst II GP S.à.r.l. acționând ca un administrator de fond de investiții alternativ, ambele companii fiind organizate în conformitate cu legea luxemburgheză.
Despre InnovFin Equity si JEREMIE Holding Romania
Catalyst Romania Fund II este susținut de (i) JEREMIE Holding Fund Romania, un program de investiții între FEI și Guvernul României prin care FEI acționează în numele și în beneficiul final al Guvernului României și investește refluxurile generate de operațiunile implementate în cadrul JEREMIE Holding Fund Romania în perioada de eligibilitate 2007-2013 și (ii) InnovFin Equity, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul Instrumentelor Financiare Orizont 2020 și Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS) înființat în cadrul Planului de Investiții pentru Europa. Scopul FEIS este de a sprijini finanțarea și implementarea investițiilor productive în Uniunea Europeană și de a asigura un acces sporit la finanțare.
Despre FEI
Fondul European de Investiții face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa centrală este de a sprijini microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din Europa prin acces la finanțare. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare, care vizează în mod specific acest segment de piață. Prin rolul său, FEI promovează obiectivele UE în sprijinul inovării, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii și ocupării forței de muncă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.