Primăria Capitalei a anunțat că aproximativ 140.000 de cutii cu substanțe împotriva rozătoarelor sunt amplasate în București. Reacția vine după ce în spațiul public au apărut mai multe imagini cu șobolani pe străzi și în apropirea blocurilor.
PMB a transmis că deratizarea este realizată după un plan anual al Companiei Municipale Eco Igienizare. Până acum, au fost efectuat două dintre cele patru tratamente programte în piețe, târguri și cimitire. Pe terenurile asociațiilor de proprietari, în parcările de reședință și în zonele cu locuințe sociale este în desfășurare al treilea tratament din patru. În spațiile de agrement și în zonele publice deschise se aplică al doilea tratament din trei. În blocurile de locuințe se desfășoară primul dintre cele două tratamente prevăzute. În clădirile și pe terenurile instituțiilor publice este aplicat un al doilea tratament din trei.
„În afară de aceste tratamente programate, intervenim puctual ori de câte ori este nevoie, în urma sesizărilor cetățenilor”, a transmis Primăria Capitalei.
Potrivit instituției, în întregul oraș sunt amplasate aproximativ 140.000 de cutii negre care conțin produse raticide.
PMB: Deratizarea nu poate rezolva singură problema
Reprezentanții municipalității susțin că tratamentele nu sunt suficiente cât timp rozătoarele găsesc hrană și adăpost în alte locuri. Resturile alimentare aruncate pe stradă, gunoiul din apropierea restaurantelor și terenurilor abandonate favorizează înmulțirea șobolanilor.
„Deratizarea, oricât de bine ar fi făcută, nu poate rezolva singură problema. Șobolanii sunt atrași de sursele de hrană și de locurile unde se pot adăposti. (…) Oricâte cutii negre ar fi în zonă, șobolanii nu vor fi tentați de produsul raticid din interiorul lor, atâta timp cât găsesc altceva mai bun de mâncare”, se arată în mesajul PMB.
Primăria le cere bucureștenilor să nu mai lase mâncare pe stradă pentru porumbei sau animalele străzii. Municipalitatea solicită și o gestionare mai bună a deșeurilor, precum și igienizarea clădirilor abandonate. Salubrizarea este responsabilitatea primăriilor de sector. Poliția Locală a Municipiului București și polițiile locale de sector pot aplica sancțiuni atunci când constată nereguli.