PMP testează cinci candidaturi pentru prezidenţiale

Eugen Tomac a anunțat că PMP va comanda un sondaj de opinie pentru a vedea care este cea mai potrivită persoană care să candideze la prezidențiale din partea formațiunii.
„ Am stabilit ca pași în primă etapă să comandăm în cel mai scurt timp un sondaj de opinie, unde vor fi testate persoane din interiorul PMP, dar și figuri politice apropiate de PMP sau de dreapta, de linia noastră politică și a președintelui Băsescu. Doar două nume sunt din partid și trei nume din afara partidului, cu care am discutat și i-am informat că vrem să îi testăm în ceea ce privește notorietatea de care se bucură”, a anunțat Eugen Tomac, la finalul ședinței Consiliului Executiv.
Liderul PMP a afirmat că și el se află printre cele cinci persoane testate de partid.
„Eu mi-am asumat în fața colegilor că sunt de acord să fiu testat. De asemenea din pareta noastră am propus să vedem exact cum este privit și domnul Robert Turcescu, pentru că este un fost jurnalist foarte cunoscut și un membru important al partidului nostru. De asemenea, am avut o discuție cu domnul Toader Paleologul și a acceptat să îl băgăm în acest sondaj de testare. Am avut o discuție și cu Mihai Neamțu, o voce credibilă de dreapta și cu o figură importantă din Diaspora, domnul George Mioc din SUA. Sunt cinci nume pe care PMP le va testa în următoarele săptămâni și vom lua o decizie în ceea ce privește candidatul la prezidențiale”, a subliniat Tomac.
El a adăugat că formațiunea pe care o conduce va anunța până pe 10 august, în următorul Consiliu Executiv, prezidențiabilul PMP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Ha ha ! Testati-va voi mult si bine, ca veti avea raspunsuri nenumarate, ori sub forma de desene cu organe, ori cu pomeniri la familii, neamuri, morti si vii, sarbatori religioase, etc !

  2. 5(cinci) persoane??Oy vah,ce pepiniera au si astia,partida de table PMP!Se vede ca utilizeaza numai ingrasamant bio,unde isi face nevoile Basescu,apare un candidat la prezidentiale..Si ALDE alta partida de table il are doar pe Tariceanu, si asta ,discutabil..Cum spunea rabinul: mai răruţ că-i mai drăguţ –

  3. Da, Turcescu! E CEL MAI CREDIBIL. Pai, n-a recunoscut el ca e ofiter de securitate sub acoperire? Iar securitatea a confirmat. Sau nu? Ma rog, ce conteaza o MINCIUNA in plus, la cate a traznit el de-a lungul timpului. Asta e ala care, chipurile, a moderat o dezbatere intre doi candidati la presedintie, dar unu din cei doi raspundea la ALTE intrebari decat alea puse, si Turcescu, moderatorul, se facea ca nu observa. Ce mai, asta e cel mai de incredere! La romani, desigur, ca la alte popoare, nici pres de sters pe bicanci, la usa, nu s-ar face din d-asta.

  4. Mergeți cu băsescu , românii demonizați îl vor alege sigur și va face rocadă cu iohanis , tare mult seamănă între ei , bătu-i-ar Cel de Sus . . .

  5. Tomac pare o papusa manevrata de ‘coloneii’ din partidul basesc. Este descalificant pentru el ca se complace in pozitia de sluga baseasca de atatia ani. Cand va renunta, va fi prea tarziu pentru el. Are exemplul intelectualilor basesti dar si a fostilor pedisti basesti masluiti acum in bratieni. Indiferent cum calca acum, tot cu pecetea rusinoasa pe frunte au ramas cu totii!

  6. „Am avut o discuție și cu Mihai Neamțu, o voce credibilă de dreapta” Sa te prapadesti de ras cu acesti neica-nimeni din partidul javrei base, acum „mare europarlamentar”! aSTIA FAC TARA DE RUSINE!

  7. oARE TOLOMACUL ASTA isi da seama ce penibileste? Sau ne povesteste o gluma!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.