Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat că, în cazul în care PSD consideră că proiectul USL s-a încheiat, atunci social democraţii ar trebui să-şi asume în public încheierea proiectului.
„Dacă PSD consideră că misiunea USL, proiectul USL s-a încheiat, atunci trebuie să iasă public şi să-şi asume încheierea proiectului USL”, a precizat Cristina Pocora în cadrul emisiunii Subiectiv de la Antena 3.
„Din punctul nostru de vedere, suntem la jumătatea mandatului – de fapt, nici nu suntem la jumătatea mandatului – ne-am angajat în 2012 în faţa românilor pe un program de guvernare, am spus românilor că vom pune în aplicare acel program de guvernare cu Victor Ponta prim-ministru şi Crin Antonescu preşedinte, românii ne-au votat masiv, ne-au dat încrederea lor într-un procent de preste 70% şi de aici încolo noi urma să ne facem treaba. Până acum, PNL şi-a respectat toate angajamentele, atât faţă de cetăţeni, prin programul de guvernare, cât şi faţă de partenerii noştri”, a adăugat Cristina Pocora.
Vicepreședintele PSD Gabriela Firea a declarat joi seara că dacă ar fi să se rupă USL-ul, un moment propice ar fi în luna martie, înainte de alegerile europarlamentare.
”Cel mai bine ar fi în luna martie”, a declarat Firea la Antena 3.
Purtatorul de cuvant al PSD, Cătălin Ivan, a comentat ipoteza ruperii USL în luna martie.
Întrebat de pesurse.ro dacă poziția vicepreședintelui PSD este și poziția oficiala a partidului, Cătălin Ivan a prcizat:
„Este o opinie personală a unui lider al Partidului Social Democrat, dar o opinie care nu este singulară în PSD. Sunt foarte multe nemulțumiri legate de modul în care funcționează Uniunea Social-Liberal și parteneriatul cu liberalii.
Noi credem că lucrurile trebuie să se schimbe în perioada următoare pentru că USL-ul are foarte multe obiective de îndeplinit până în 2016.
Este un semnal tras de dna Gabriela Firea, un semnal important pentru colegii liberali, acela de a ne așeza la masă, de a lămuri toate problemele pe care le avem de lămurit, pentru că altfel USL-ul pare că se îndreaptă în direcția asta.
Clar lucrurile nu mai pot continua așa”, a conchis Cătălin Ivan.