Acum că globaliștii de dreapta poartă sâmbetele Chinei și Rusiei, Moreaugarin strigă cu o voce gâtuită, cam așa, eram dincolo de Siria… Vă mulţumesc, tigrilor! Cavalerii mei! Cetatea Vălurită Ideală va fi. Văzând că nu-l ascultă nimeni, lăsă păgubaş. Îşi scoase pumnalul şi începu să râcâie zidurile mângâind cu evlavie diamantele de lumină veche. M-am ţinut după el. S-a răstit la mine furios. Ce vrei?! Ce să fi vrut? Partea mea, vezi bine. El nici n-a vrut s-audă, a-nceput să urle.
Ani de zile am dorit nemurirea! Am căutat-o în iubirea unei femei! în van! Agatha nu era nemuritoare! Madam Brizard şi-a bătut joc de mine! Ai auzit de ea, soldăţoiule?! Nu, am zis eu ruşinându-mă un pic. Ce ştii tu? Eu am adus Mandhala! Am adus-o din India! Ştii de ce? Nu, am recunoscut eu bâţâindu-mă. Eşti un prefăcut, Bazar. Am cunoscut-o pe maică-ta. La fel era! Şi toţi cei din Adamville erau nişte prefăcuţi! Floarea spiritului?! Nicidecum! Nişte ticăloşi! Potlogari! Gargaragii!
Leneşi şi corupţi! Se-avântau după gloria deşartă! Înjurau guvernul dar ajunşi în scaun ministerial s-ar fi căpătuit pe ruptele! Îi judeci, Moreaugarin? Ai dreptu’ ăsta să judec oamenii?! Prostule! N-ai să ştii niciodată… Vrei să mai faci un experiment, ceva?! Așa l-am întrebat pipăindu-mi pieptul. S-a prins, ticălosu’. Dar râs în hohote. Să-i ucid, mi-a zis. S-o fac repede, repede, mi-a zis. Hai, nu te codi! Tu eşti începutul şi sfârşitul! Taci! Hai, Bazar! Asta e menirea ta! Trage, soldăţoiule! Încă o vorbă şi te fac harcea-parcea, l-am ameninţat în van dându-mă un pas ‘napoi. Curaj, Bazar! Fă-o! Se juca cu mine.
Voia să mă chirfosească cu raza lui cea verde. Voia să dea o lecţie soldăţoilor. Să nu-i mai poarte careva sâmbetele. Să-i conducă aşa cum avea el chef. Mi-a strigat, așa mi-a strigat. Poţi s-o faci! Hat, mă aşteaptă Absolutul Global! Eu sunt principiul lui unu care se multiplică! Uite-aşa striga Moreaugarin! I se zbătea o pleoapă. îi fierbea sângele în vine. Începu să scoată diamantele şi să le strângă cu o mână tremurândă. M-am repezit şi-am înfulecat unul. Moreaugarin a izbucnit în hohote de plâns.
S-a repezit să mă strângă de gât. Am slobozit o salvă de s-au cutremurat întinderile. Moreaugarin a făcut apoi un pas înapoi ştergându-şi sângele de pe buze. Am închis ochii şi-am slobozit în pumni de plumbi fierbinţi. Moreaugarin s-a prăbuşit. S-a zvârcolit preţ de câteva clipe mustind de sânge, S-a rostogolit de pe punte înroşind spuma valurilor. L-a luat o pală de vânt şi l-a risipit printre gheţuri. S-a spart în mii de cioburi. Cum coboram pe pasarelă, l-am zărit pe unul ieşind din nisip, era un mercenar rus sau american sau nigerian sau francez. A venit la mine şi, vorbind în dodii, mi-a spus de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea, Moreaugarin, cerul e roşu, o să fie vânt. Acum ce să vă zic? Ce-i cu Mandhala, cu Moreaugarin?
Niște închipuiri de-ale mele. Mandhala e o legendă asiatică îmbrățișată de globaliștii de dreapta. Globaliștii de stânga sunt ăia care-i țin partea lui Moreaugarin. Cine e Moreaugarin? Un aventurier, un mercenar. Îl angajează care cum vrea. Îl poți găsi în războiul din Siria, în înghesuiala din Canalul Panama, pe Wall Street, deghizat, cu baston cu măciulie de argint și cu joben. Sau credeați că politica globalistă e o chestie din asta la mintea politicienilor dâmbovițeni?! Dar nu! Ăștia din urmă sunt niște papițoi nenorociți, nu-i ia nimeni în seamă. Ăștia fac politică pe sponci, vai de capul lor.
Ah, politca pe sponci în Europa Unită! Uite, să vezi! În sfârșit, când credeam că am găsit răspunsul, iata, m-am încurcat și mai rău, văd acum două luni pe cer! Și soarele e verde. Verde? Întocmai. Verde, verde. L-or fi pictat impresioniștii așa, din nou, poate postmoderniștii. Saul Bellow îmi zice ceva despre Teoria Romanului dar eu dau din umeri, hai că m-am săturat, îl strig pe Balzac, vino dom’le și lămurește lumea cum e cu romanul ca specie ficțională. Balzac se uită la mine cruciș. Deschid fereastra, căldura verde mă cuprinde în brațele ei. I-aș trage niște pumni lui Vogoride, numai să pun mâna pe el, praf îl fac, ai să vezi. Se zvonește că vagonul cu numărul 2017 are necazuri cu frânele, așa sunt și vagoanele cu numerele 2010, 1966, 1924, 1988. Trecem de Torino, carbonarii trag cu flintele în noi, în nori, în niște pterodactili aduși de la Hollywood pentru niște efecte de pliant turistic răsuflat, Brad Pitt se ia la harța cu Johnny Deep, discurile de platină ale lui Vangelis sunt pricina lor. Eu mă duc după conductorul blondiu, dom’le îi zic, s-a cam dus toată tevatura, nu mai are haz, el râde, chiar ai crezut? Da, am crezut. De ce să nu cred?