Politicienii s-au smintit, ceva de speriat. Ei cu vicleșugurile și cu ticăloșiile lor fără de număr au stârnit fenomene ciudate, stranii, periculoase în toată România. Uite-așa, în noapte, mii de cadavre ambulante, reînviate în mod inexplicabil din punct de vedere electromagnetic, cosmic, sideral. Zburau prin aer, prinse într-o pieliță stelară care bâzâia ca un motor de avion.
Erau toate prinse-n bula luminoasă care-i purta prin văzduh. Se-mpingeau cu scăfârliile lor însângerate în pieliţa aurie care-i ţinea prizonieri. Se-nghionteau. Îşi cărau pumni. Se-mbrânceau. Se-njurau în fel şi chip. Erau o grămadă de figuri cunoscute. Patricia Protopopescu care murise-n noaptea nunţii fiind muşcată de gât de una din domnişoarele ei de onoare. Primarul Iamandi care se omorâse pe vremuri din dragoste. Înghiţise un pumn de cuie, nenorocitul. I se aprinseră călcâiele după zbânţuita aia de Fifi Baston.
Era şi Spiridon Iordache, vidanjorul şef al oraşului în anii ’80. Printre coastele albite i se zărea inimioara putrezită. Spiridon murise-ntr-o încăierare la bufetul „Pui de lup”. Un beţivan îi rupse-o masă-n spinare. Era şi Eleonora, blonda aia răpitoare pe care bărbatu-său o descăpăţânase c-un topor. şi uite-l şi pe spiţerul Fabian care-a fost strivit de-un buldozer. Şi pe Genoveva Grigoriu, actriţa violată de nişte derbedei anul trecut, în grădina publică. Şi mulţi alţii. Fluierau cu toţii îndrăciţi. Hăhăleau. Viermuiau fără odihnă înlăuntrul acelei uriaşe bule luminoase. Se rostogoleau unii peste alţii. Mânjeau pieliţa aurie de sânge puturos. Călcau pe braţe sau picioare pierdute de către unii. Se certau. Se luau la harţă din te miri ce. Ţipau. Băteau din palme. Ce le mai plăcea! Să se burzuluiască. Să se hlizească. Să se mire. Să întrebe în gura mare. Să comenteze. Să se încontreze. Să-şi dea aere, mamă, mamă! Că cine e mai tare ca ei?! C-au de gând să se întoarcă printre cei vii!
Că tocmai se sculaseră din morţi datorită unei furtuni cosmice! Câmpurile lor informaţionale remanente fuseseră supraexcitate. Și-acum urlau toţi. Că cine îndrăznise să-i arunce-n sacul acela luminos şi că unde-i căra?! Care voia să le tragă clapa?! Erau amestecaţi în vreun experiment militar?! Încăpuseră pe mâna unor fiinţe din spaţiu?! Aha, o să pună ei laba pe toți politicienii din România, din toate timpurile, ticăloșii! Unii râdeau în pumnii lor descărnaţi. Ce îngâmfaţi! Ziceau c-au văzut ei lucruri şi mai şi. Că nu se speriau cu una cu două. Că oricum or să evadeze. Că acesta-i gândul fundamental al omului din toate timpurile.
S-o şteargă-n Vestul Sălbatic! Să se piardă-n pampas sau în jungla africană! S-o apuce-n lung şi-n lat pe mările şi oceanele lumii. Să se-arunce-n spaţiul cosmic. Dincolo de graniţele Sistemului Solar! Alţii aveau rău de înălţime. Se ţineau cu cioturile lor însângerate de pântece. Gata, gata, să dea pe dinafară. Să-şi verse putregaiul, viermii, puroiul. Erau ameţiţi de-a binelea. O vorbă nu mai scoteau. Stăteau cu feţele lor descărnate lipite de pieliţa aurie şi priveau marea de flăcări care înghiţise oraşul, portul şi aproape întreg cerul.
Unii se tânguiau. Că furtuna cosmică făcuse praf oraşul. Că nu mai aveau unde să se întoarcă. Să plece-n pribegie? Dar dacă totul era o înscenare? Dacă nimic din ce vedeau nu era adevărat?! Dacă politicienii din Parlamentul României angajaseră un regizor american să pună în scenă un film de doi lei și-un sfert? Sau poate că politicienii erau îmbârligați cu Moscova și aduseseră de acolo pe Ivan Turbincă sau pe Rasputin! Era poate o ficţiune exemplară. Sau poate că nici nu se treziseră din morţi?! Să fi fost lungul vis de după moarte?! Bula luminoasă se înălţă spre înaltul cerului. Spânzură acolo de raza unei stele.
Crescu. Staţionară. Descrescu. Staţionă. Porni vâjâind în picaj. Trecu pe deasupra Cartierului de Vest. Se îndreptă către periferia oraşului traversând flăcările care şerpuiau prin văzduhul leşios. Lăsă în urmă o dâră lăptoasă. Pătrunse sfârâind prin cupola circului părăsit. O flamă violacee brăzdă întunericul. Talaşul arenei se învolbură. Băncile proaspăt geluite luciră. Prin văzduh se încolăciră ghirlande de flori exotice. Panglicile de mătase foşniră plutind alene. De jur împrejur clipeau spăimoase comete de staniol. Undeva, sus, pe catarg, strălucea o stea care-şi schimba culoarea neîncetat.
O mulţime de clovni se dădeau huţa pe trapez, făceau tumbe-n arenă, scoteau limba la morţi. Aruncau pe gură nori de pucioasă. Închideau în pumni focuri reci. Îşi crăpau pieptul şi scoteau dinăuntru animale periculoase. Pline de solzi lucitori. Cu coarne bine ascuţite. Cu colţi fioroşi. Pofticioase. Se-auzi răpăit de tobe. Bubui un tun de mucava. Morţii se înviorară. Un val de urlete turbate umplu întregul circ. Apoi o grămadă de şoapte speriate. C-o fi, c-o păţi. Că ce mai brambureală! C-o fi vis?! C-o fi crunta realitate?! Chestii dintr-astea. Bombăneli răutăcioase. Câte-un oftat suspect. Râgâituri bolnave. Horcăieli canceroase.
Plescăituri puturoase. Hăhăleli neruşinate. Tuse tabagică. Sâsâituri ameninţătoare. Şi tot felul de zvonuri ticăloase. Şi dă-i ceartă. Controversă furibundă. Înjurături de mamă. Huiduieli. Câte-un discurs fulminant. Răsuflări întretăiate. Gâfâială pe sponci. Sughiţ nostalgic. Țocăieli zgomotoase. Că era programată dinainte supraexcitarea câmpurilor informaţionale remanente ale tuturor morţilor, din greșeală de golanii de la USR, PNL, PSD, UDMR, PNȚCD, Alianța Civică, Forța Civică, UNPR, Vatra Românească, PSM, PMP, PC. Că-i o genă specială care comandă chestia asta. C-ar fi străină de codul genetic uman.
Că toate-s nişte tâmpenii şi că de fapt o vrăjitoare şi-a băgat coada de la mătură şi-a încurcat borcanele rău de tot. Că-s cu toţii satanizaţi şi că nu s-ar fi putut altfel de vreme ce trebuiau să plătească toate păcatele Omenirii. Dar de ce, dom’le, tocmai ei?! Era jocul hazardului! Uite-aşa se dădeau în stambă morţii! Aflase nu ştiu care că fusese aduşi acolo ca să caşte gura la un mare spectacol de circ ca să-şi piardă suflul. Alţii ziceau c-o să fie un simulacru de concurs „Cine ştie câştigă”. În acelaşi scop.
Să li se înmoaie oasele. Să le treacă cheful de-a se întoarce în lumea celor vii. Unii ziceau, plini de aplomb, că Diavolul însuşi se pregătea să le joace o festă de proporţii. Că era hotărât să-i supună la torturi înfricoşătoare să mărturisească vreunul din ei cum de s-au sculat din morminte. Că Diavolul avea de gând să-i arunce în groapă şi să-i ţină acolo până-n anul de grație 3000! Alţii ţipau că totu-i o mascaradă pusă la cale de o fiinţă cosmică de rangul II. Una care trăia cu juma’ de trup în spaţiul cu „n” dimensiuni şi care se pricepea de minune să manipuleze câmpurile informaţionale. Şi tot felul de bazaconii!
Atmosfera era pestriţă. Sufocantă. Îmbâcsită. Ca mai întotdeauna la astfel de adunări. Spoită cu înfiorare de doi lei. Îmbibată cu sudoare. Împănată cu bârfe de tot felul. Garnisită cu gargară savantă. Umplută cu înjurături. Cu ameninţări. Atmosferă de-a dreptul periculoasă. Ocultată. Şi, fără îndoială, dirijată! Morţii se agitau, drăcoşii. Prinseră aşa, din zbor, c-o să fie până la urmă un concurs. Că Diavolu’ sau ce-o fi fost arătarea aia se pregătea să le apară sub mai multe înfăţişări. Că o să-i pună la încercare. Ba, mai mult, se zvoni că va da Cel Mai Mare Mare Premiu mortului care-ar îndrăzni să-i ţină piept. Dar cine s-aibă curajul acesta nebun?! Cine să se-aşeze acolo, în mijlocul arenei, în bătaia reflectoarelor?! Cu fanfara-n cârcă. Cu morţi-n cârcă. Cu-ntreg Universul în cârcă! Cine să îndrăznească să se confrunte cu arătarea?!
Ei, care se oferea voluntar?! Morţii erau de toate felurile. Midinete zvăpăiate şi cochete. Filosofi buboşi şi unsuroşi. Jurnalişti îngâmfaţi şi pedanţi. Conţopişti fardaţi şi împopoţonaţi. Fochişti îngălbeniţi şi cuminţi. Gospodine cândva virgine. Politicieni năsoşi şi gomoşi. Babete simandicoase şi secretoase. Funcţionari publici bizari. Afacerişti veroşi şi alunecoşi. Artişti veseli, trişti. Antreprenori boccii şi zambilii. Cin’ să-i reprezinte în greaua încercare?! Şi dă-i iar ceartă. Şi-apoi o clipă de tăcere. În care se recunoscură unii pe alţii. Şi se-mbrăţişară cu putere împroşcându-se nemernicii c-o grămadă de sânge. Și gata, cu toții, năvală la Parlamentul României, mare dandana!
Ma, zise unul mare, mare de tot din partid sau ma rog care a fost în celula de partid Spike, pe care a contaminat-o cu viruși de proveniență Bruxelleza, voi ma simțiți? Da sefu, va simțim? Îmi simțiți inteligenta cum emana din mine precum lava din Vezuviu? Sefu, poate ați dorit ca să spuneți larva? Ce larva, ma idiotilor. Larva e aceea care iese din co-con ci co-piramida. Pe mine m-ati găsit ca să ma contrazice? Pe mine care am vazut co-piramida, cu ochii mei, acum câteva zile de s-au minunat toți ce alb sunt și eu și nevasta mea, care ne-am pozat cu mumiile și aratam foarte bune alături de ele,ba mai mult mi-a zis unul ca parca as fi din Epoca Faraonului,iar soția ar semăna cu Cleooatra când era pe via Apia și via lui Tiberius care era de vita nobila și mobila, asa cum tind și eu ca să mi se descoperă în genomul cu feromoni care îmi sta la baza lanțului trofic de moștenire de celule și case în Sibiu. Sefu, noi nu v-am contrazis. Noi, doar, am întrebat. Ma, zise sefu hala mare, pe mine sa nu ma mai întrebați nimic. Pe mine sa ma ascultați, căci înțelepciunea scrie pe mașină cu care fac naveta si-n care de fiecare data cand pornesc la drum îmi iau un controlor de bilete ca sa nu zică lumea ca circul cu nasul. Deci, ma simțiți. Și cum ma simțiți, ma rog dumneavoastră gloabe pupincuriste? Sefu, zise unul. Eu va simt asa ca pe o papura gânditoare. Ce papura ma? Sefu, papura nu e gânditoare. Papura e Papura Voda. Trestia e gânditoare. A zis-o unul mai demult, unul care traia pe picior mare și din când în când cu- Ceta. Ce ai cu Geta? Te-a deranjat cumva ținută ei. Te rog, sa nu te mai ai probleme cu-Geta. Ai înțeles? Dar, ma libelula cel din gașca saltaretului care na critica fără motiv și fără o cauza pierduta su nici una regasita, tu cum ma simti? Sefu eu va simt asa din toată simțirea mea, adică va simt ca pe un mare călăreț pe terenul de golf
gol, de lume, care cauta o gaura neagra din universul cunoștințelor din Băneasa lui Banescu. Ești rasist? Ce rasist, sefu? Eu sunt parlamentar și, înainte de a fi ales am lucrat la spatii verzi uscate de către încălzirea globala, în fiecare toamna care se abate asupra tarii noastre de când vacile alea nebune își dau aere de mari feministe pe pășunile patriei. Ma, dar dictia, dictia cum vi se pare? Sefu, zise unul care părea ca a fost scos din congelator de ceva vreme și era mai dezghețat, chiar pana spre putrefactie, mi- mica mi se pare mare, as zice chiar exagerat de mare. Ma idiotule, nu te-am întrebat de mi și nici de mica, te-am întrebat de dicție. Sefu, dictia e ca la dicționar, adică explicativa și cu ușoare aceste de gri petrol și maro spre roz, asemeni curentului tropical care circula prin Marea Nordului de Sud-Est. Altul, sa te aud pe tine. Ala din fundul sălii care dormi non stop de când am întrat eu. Sefu, eu inregistrez tot ce spuneți dumneavoastră, nu dorm. Sefu, eu zic ca ziceți bine, adică mai precis dictionati bine și pe alocuri foarte bine. Soția e înnebunită dupa discursurile dumneavoastră. Le memorează pe de rost și în integralitatea lor integra, cu diacritice și cratime cu tot. E mare, mare admiratoare a dumneavoastră. Iei, spre exemplu, dupa ce s-a uitat la dumneavoastră cu sonorul mut, ca să va citească de pa buze, a zis: ce bagaj are omul acesta. Pare ca pleacă de la Cotroceni! Eu am linistit-o și i-am spus ca bagajul îl aveți de la băieții cu ochi albaștri care va iubește și e terfelita după dumneavoastră și după blana pe care o purtați pe cap iarna când e ger afara de va îngheață capul fără creier cu tot. M-am lamu-rit de rit nou deși eu sunt unul de rit vechi, adică decantat cu cunoștințele fermentate pana la alcool și la alcoolemiei, asa cum ii place iubitului meu premiera la piesa Prânz cu prosti,
Care nu ma recunosc asa cum sunt în realitatea virtuala și fără virtuțile lui Aristotel sau Aristofan, nu-mi mai amintesc bine fiindcă am o ușoară urma de amnezie și uit adesea ca sunt președinte și om și ființă și cetățean și ma simt ca și cum as simți ca simțurile mi-au adormit în dornitor alături de varza de Bruxelles pe care o păzesc în nesimțire pana la epui- zare și Orinzont lux asa cum îmi place mie ca să locuiesc alături de Castor și Pollux. Ne vedem mâine ca să discutam despre guvernare. Am admirat aseară o colonie de pasari. Asta vreau eu ca să fac din România. O colonie de pasari migratoare, care sa-și depună ouăle în alta parte,aici venind doar ca să sa adăpostească de frig și de prosti. Retractez. Numai de frig.