Tocmai a apărut în librăriile noastre o carte importantă care lămureşte, prin logica modală, multe lucruri mult preocupante (Andrei Vieru, Elogiul frontierelor, Humanitas, 2021). De pildă, lămureşte faptul că o situaţie totalitară e atunci când ceea ce e permis (nu e interzis) e şi obligatoriu, iar una democratică e atunci când ceea nu e interzis (e permis) este facultativ.
Chiar acum însă, o situaţie ce ţine de logica sănătăţii publice determină decizii de tipul „ceea ce e în mod normal facultativ trebuie făcut să fie în mod excepţional obligatoriu”.
Asta e o ierarhizare nici permisă, nici interzisă în domeniul drepturilor. Nu e prevăzută în Declaraţia universală a drepturilor omului din 1789. Ea, ierarhizarea, ar fi apărut dacă, în 1795, ar fi fost adoptată Declaraţia universală a obligaţiilor omului, ceea ce nu s-a reuşit.
Am găsit consens în materie de drepturi, dar n-am mai reuşit consensul când a venit rândul obligaţiilor să fie formalizate. În acest fel, epoca politic-morală a modernităţii a rămas fără frontiere. Dacă am fi avut descrieri ale locurilor în care drepturile se învecinează cu obligaţiile, aceste frontiere ar fi fost clar marcate.
Lipsa formalizării acestor vămi între contrarii învecinate a făcut ca în ultimele două secole libertatea (care numai la frontieră se defineşte) să fie adesea licenţă (abuz adică), iar universalitatea drepturilor să devină problematică.
Acum, iată că realitatea cea reală pune în joc o situaţie de vecinătate conflictuală între drepturi şi obligaţii: pandemia. Imaginaţia noastră prevăzuse că o astfel de situaţie excepţională ar putea fi războiul civil, pentru evitarea căruia au fost gândite mecanisme de trecere într-o stare de urgenţă cu drepturi diminuate.
Azi, interpretările noastre intră în conflict de îndată ce vrem să justificăm trecerea într-o stare de urgenţă din cauza pandemiei. Drepturile de format economic nu vor ceda în faţa acestor justificări. Drepturile de format social se vor revolta. Soluţia? Trecem în stare de urgenţă fără să o mai declarăm şi ajungem în faţa justiţiei, care restabileşte (ori nu) echilibrele pe care le-am definit ca fiind libertatea.
Rezultatul? Creşterea gradului de dezordine, labilitatea graniţelor dintre totalitar şi democratic.
Arbitrii obiectivi ai stărilor de conflict nu mai pot fi curţile constituţionale, care judecă sub constrângerile date de drepturile omului aşa cum au fost ele formalizate în textele constituţionale.
Ne aflăm într-o stare constituantă, adică acel fel de vid al legii care cere o nouă constituţionalizare a echilibrelor. După opinia multora, ar trebui să ne întoarcem în 1795 şi să finalizăm Declaraţia universală a obligaţiilor omului.
În fapt, ce a fost primordialul „Să nu ucizi”? O obligaţie sau un drept? Azi e clar că acest hotar funcţionează ca un drept. Îţi este garantat chiar şi dreptul de a nu purta armă în cadrul armatei dacă aşa cer convingerile tale religioase. Fiecare drept poartă în raniţa sa şi o obligaţie. Ai dreptul la viaţă, adică ai şi obligaţia de a nu pune viaţa în pericol.
Omul se naște cu toate libertățile și drepturile nu trebuie să i le dea nimeni. Nu e nevoie de nici o Declarație. Nu i le poate lua nimeni.
Am fost învățați aceasta de timpuriu, din clasa…de fapt puterea din umbră ce a înființat sistemele de învățămînt ne ascunde aceasta și ne minte. Ne prostește că sîntem persoane (în latină înseamnă mască, caracter de teatru) nu oameni. Legile, reguli de fapt, sînt asupra persoanei nu a omului.
Fiindca (inca) nu se poate impune legal obligativitatea vaccinarii, se apeleaza la ordine catre angajatori, care sa-ti impuna ca si conditie pentru a munci, vaccinul. Adica nu te obliga statul, dar te da afara angajatorul.
Seful: Gheo…daca nu te vaccinezi, te dau afara. Ai ceva impotriva ?
Gheo: Apoi io nu am nimica cu vaccinul. Doar ca nu cred ca am nevoie musai amu.
Seful: Fara vaccin, fara salariu.
Gheo: sefu’…este deja studii care zice ca poti avea efecte secundare…mintenas dupa vaccinare…sau cine stie cind. Io parca nu as risca asa, fara rost.
Seful: Gheo…la vaccin…sau te dau afara…
Gheo: daca faci o scrisoare in care va asumati toate riscurile directe si indirecte, despagubiri si toate cele…io il fac…
Presupunind ca angajatorul chiar este idiot si face un inscris de asumare a tuturor riscurilor directe si indirecte asupra efectelor ce pot aparea ca urmare a vaccinarii…mergi cu acel document la „vaccinator”…care este medic sau asistent medical.
Gheo: sar’na doamna doctor
Medic: ce-i Gheo ? Ai venit sa te vaccinezi ?
Gheo: apai da…ca-i musai. Ca altfel ma da afara de la munca.
Medic: semneaza declaratie pe propria raspundere privind efectele secundare.
Gheo: nu-i nevoie…iaca am declaratia lu’ dom’ derector ca el isi asuma raspunderea…io nu vreau…dar ma obliga…
In mod normal, nici un cadru medical nu are voie sa efectueze vreo operatiune medicala, fara liberul consimtamint al pacientului.
Daca este pe bune cadru medical, atunci juramintul lui Hipocritu’ ii interzice asta.
Daca insa vrea totusi din imbecilitate sa faca injectia…in momentul in care te-a dat cu spirt pe mina ca sa pregateasca locul,
poti acuza interventie medicala fara consimtamintul tau, ceea ce este fapta penala, cit timp angajatorul te obliga.
Dupa care mergi la munca si ii explici directorului ca nu au vrut sa te vaccineze.
Cindva profu’ ne-a zis că „libertatea este necesitatea înțeleasă…” și erau vremuri „comuniste”. Azi se exagerează cu „necesitatea” neîtelegînd defapt ce este libertatea pt ca avem la conducere niște „actori politici” care joacă într-un „teatru de operațiuni” iar noi suntem simple „pierderi colaterale”.
Stimate domnule Buduca, fie-vă milă de guvernanţi! 😉 Iată ce scrie un ziarist german cu pretenţii de seriozitate despre guvernanţii germani, textul fiindu-le aplicabil în întregime şi guvernanţilor români:”Guvernanţii au o sarcină extrem de dificilă. Trebuie să-i convingă pe cei nevaccinați că vaccinul este eficient, pentru ca cei nevaccinați să accepte să fie vaccinați. Şi trebuie totodată să-i convingă pe cei vaccinați de faptul că vaccinul nu este eficient, pentru ca cei vaccinaţi cu două doze să accepte să fie vaccinaţi cu a treia doză.” Uite cum absurdul absolut devine realitate! Sub ochii noştrii, dar să nu uităm, şi cu complicitatea noastră vinovată!
Are nevoie cineva de vreo lege pentru a fi? Nu cred! A legifera dincolo de etica este desuet. Nimic nu se mai subordoneaza vietii si protejarii ei ci totul se subordoenaza unor interese meschine si profitului. De aceea viata nu mai are nicio insemnatate si sint omoriti oameni cu razboaie, alimente, arme biologice inclusiv virusi. Legat de armele biologice, in literatura de specialitate se recunoaste de foarte mult timp ca se lucreaza la tot felul de mutatii si imbunatatiri pentru virusi precum si la alte produse pentru a fi folosite impotriva oamenilor. Se stia, bill gates stia ca va veni pandemia pentru ca a fost planificata. Legile facute de oameni, in proportie de 99% sint jenante, primitive, indreptate impotriva vietii. Perpetuarea la nesfirsit a ceea ce nu functioneaza este de o tristete profunda care merge pina la anularea umanului. Sa nu faci ceva pentru ca nu se poate este de inteles. Sa nu faci ceva desi se poate face, e crima. Si asta se intimpla azi.
Mintea speciei umane a instalat progresul spre taramuri de absurditate…
Mintea minte…
@Cata Argumentele dvs. releva de domeniul evidentei. Citesc cu stima si simpatie comentariile dvs.
Dac-am amintit de cv pesoană să vedem de ce ne zic „populație”.
Populație, după dex, vine din franceză, population.
Population, după Larousse, vine „ du bas latin populatio, -onis”
Population în latină înseamnă: 1. a pustii; stricăciuni [ale soldaților]; jaf, pagubă; 2. pradă de război; jupui: pleni populationum – încărcați de pradă. 3 [fig]corupție, ruină, distrugere
Așadar, ne iau drept pradă de război, „populatio”. De aceea se poartă cu noi cum se poartă.
Se prea poate că băgatul cv „populație” să fie legat de ceva evenimente. Știe cineva cînd a fost folosit acest cv pt prima oară la noi?
Excelenta intrebare!