Polonia şi Ungaria, opoziție. Declaraţia finală a summitului UE nu include migraţia

Opoziţia Poloniei şi Ungariei faţă de pactul UE privind migraţia a împiedicat adoptarea unei declaraţii finale comune care să includă şi acest subiect la summitul european desfăşurat vineri în oraşul spaniol Granada, astfel că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a publicat o declaraţie proprie separată pe tema migraţiei, iar declaraţia comună a summitului se referă doar la celelalte subiecte înscrise pe agendă, în special extinderea UE, relatează agenţiile France Presse şi EFE.

„Sunt premierul Republicii Polonia. Sunt responsabil de securitatea Poloniei şi a cetăţenilor ei. Prin urmare, ca politician responsabil, resping oficial tot paragraful cu concluziile summitului despre migraţie”, a precizat pe reţeaua socială X premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Pactul european privind migraţia şi azilul a fost o temă importantă pe agenda summitului european, după convenirea Regulamentului de Criză din acordul privind revizuirea politicii europene de azil, adoptat prin majoritate calificată de statele UE la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) desfăşurat săptămâna trecută. Acordul, care va fi baza negocierilor cu Parlamentul European pentru un text final, înăspreşte regulile privind dreptul de azil, dar include şi cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre, sau ca alternativă o contribuţie de circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Polonia, care împreună cu Ungaria a votat împotriva acordului, a descris această contribuţie ca fiind de fapt o amendă. Cele două ţări contestă şi procedura prin care a fost adoptat acordul, şi anume neutralizarea opoziţiei unor state membre apelându-se la majoritatea calificată, în locul consensului.

Premierul ungar Viktor Orban a comparat acest mod de adoptare a deciziilor cu un „viol”. „Dacă eşti violat legal, forţat să accepţi ceva ce nu vrei, cum să fie posibil un compromis? Este imposibil”, a explicat el.

Guvernul polonez a convocat odată cu alegerile legislative de luna aceasta şi un referendum cu patru întrebări, din care una va cere populaţiei să se pronunţe în legătură cu „primirea a mii de migranţi ilegali din Orientul Mijlociu şi Africa, în conformitate cu mecanismul de relocare forţată impus de birocraţia europeană”.

Cât despre extinderea UE, celălalt subiect major pe agenda summitului, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la o conferinţă de presă după încheierea reuniunii că acest proces se va desfăşura pe „bază de merit” şi „fără scurtături”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13

15 Comentarii

  1. S-a umflat fasolea in Polonia si Ungaria?
    Daca romania, Marele Iohannis poate accepta orice fara cracnire, astia de ce nu pot?
    Ce, vor sa arate ca lor le pasa de proprii cetateni mai mult decat de interesele Bruxellului?

  2. Au,au ! Atentie mare la acest Iohanis ! Face prea multe de capul lui. Ne poate baga rau in rahat. Rau de tot ! Este pe cale sa accepte cote obligatorii de refugiaţi pentru Romania sau ca alternativă o contribuţie de 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat. Nu intreaba Parlamentul nu nimic, face totul de capul lui. Asta inseamna primirea a mii de migranţi din Orientul Mijlociu şi Africa, în conformitate cu un mecanismu de relocare forţată impus Romaniei de birocraţia europeană.

  3. Polonia devine din ce in ce mai mica mai mica chiar si decit ungaria . schimbarea vine tavalug . un milion de opozanti in strada . la noi au fost vreo zece auriferi .acum putin este european convins si accepta ca ucraina sa intre in ue si sa dea gaz moca germaniei . ca miine va acepta ca toata europa sa se uneasca . ce sa faci asta e daca nu poti iesi din transee .

  4. Astea sunt doua tari care nu au niciun interes in tarile de unde sunt alungati prin plati grase cetatenii. Intreb:
    – Ce interese aa avut si are Romania in acele tari ca sa fie obligata de conjunctura sa primeasca obligatoriu migranti? Cu siguranta, niciun interes.

  5. Bravo 👏👏👏 Polonia și Ungaria au conducători adevărați nu agenți străini precum România la guvernare

  6. Vreau sa aud și eu vocea statului slugă macar o data. Mă rog in afara moftului Schengen și asta pentru că stăpânii o susțin. Rușinea de a fi român, dar mai contează?

  7. Ungaria este invadata de turisti chinezi urmeaza polonia ca tot nu vor migranti din alte parti .

  8. @ „nicu olahus”, 06 oct. 2023 la 19:55
    Cu „Nu intreaba Parlamentul nu nimic, face totul de capul lui” Plăvanu’, ai dreptate. A devenit un dictator, vodă prin lobodă cu firman dă la Înalta Poartă dă pă Potomak, da’ media miluite se prefac că nu observă asta! …”Asta înseamnă să fii mafiot!”, vorba lu’ makidonu’ ăla analfabet!

    În ce privește „Asta inseamna primirea a mii de migranţi din Orientul Mijlociu şi Africa, în conformitate cu un mecanismu de relocare forţată impus Romaniei de birocraţia europeană”, o fi, da’ mai tare ar trebui să te îngrijoreze „ai noștri” (tineri sau mai puțin tineri, care la Bruksăl învață la gît spînzurătorii să îi lege nodu’…)! Au cerut 300 000 (!) de „muncitori imigranți” pentru 2023, că cică ei n-au destui amatori de gioburi în Construcții, Industrie alimentară, HOREșCA. Unu’ a murit la Crevedia, acum, iar cîteva zeci au fost arestați întîmplător prin diverse locuri în Germania. Vezi cazu’ lu’ creveditu”: a împrumutat acolo bani de la bancă (cîteva mii de euro!), cu are a plătit FILIERA prin care a fost adus în Rro’, iar aici lucra pentru miile de euro șpagă pentru filiera ce urma să-l transfere în Germania (că N-AI „Schengen”!). Din alea două seturi de șpăgi, mare parte ajung la ăștia de la noi care le aranjează „venirea legală la muncă” în Rro’! De-aia cer sute de mii de „muncitori”, cotă anuală din care vezi la muncă adevărată cîteva mii……[RumBurak Rishi]

  9. De ce nu dați știrea asta…
    Nu credeam că un șef de stat poate ajunge așa de jos ca Mutul nostru!…
    Despre ce e vorba,…pe data de 10 vine maimuțoiul de la kiev la bucurești!…Si ce credeți că sarcină îi dă Mutului?…ca pe data de 12 să se ducă la budapesta să discute cu Dl Orban!…
    Adică îi dă ordine unui șef de stat!…culmea ca timp de 9 ani turistul nostru a refuzat mereu o vizită la budapesta din vari motive!…ei tocmai acum s-a găsit mutul să facă vizită în Ungaria!…
    Curios!…sigur paraliticul de la casa albă ia trasat sarcina…
    Oare ce priorități are pe agenda de discuții?…

  10. Voi chiar nu intelegeti ?
    GEMANIA E IN RECESIUNE si vrea sa se scape de migranti ! 🙂

  11. Migratia duce la musulmanizarea Europei, adica adio libertate, adio civilizatie ! Poate ca meritati, cand il vad pe Michel ala …

  12. Si oare cum va decurge discutia? Orban nu are nevoie nici de translator nici de foi de pe care sa citeasca . Ar fi un deliciu sa il vezi pe plavan vorbind cu Szijarto.

  13. Propagandistul cu EPOLEȚI esop/ gică/ lili/ mafalda/ păcală/ bunul samaritean șamd SI-A MAI TRAS 2 NICK-uri :
    j @ 20:02 și s @ 20:55…
    măRog, a fost in tura de noapte…😂

  14. „Voi chiar nu intelegeti ?
    GEMANIA E IN RECESIUNE si vrea sa se scape de migranti ! 🙂”

  15. Asa-i Liliana draga
    Da-i cu Orban ziua’ntreaga
    Fa din purice titan
    Si din pitpalac curcan
    Din megaloman circar
    Om politic planetar
    Nu-l scapa o clipa, bre
    Nu-l lasa nici la WC

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.