Numai ce a introdus cupoanele sociale pentru familii cu venituri reduse care au copii preşcolari, că guvernul a decis să nu le mai acorde. Același lucru se va întâmpla cu indemnizaţiile pentru revoluţionari, care vor fi sistate, sau cu reducerile de tarife şi gratuităţile la transport, care vor fi limitate.
După ce, în ultima perioadă, revoluţionarii au organizat mai multe proteste în ţară şi au intrat în greva foamei, solicitând să nu le fie retrase indemnizaţiile, miercuri după-amiază, în faţa Prefecturii Timiş, aproximativ 50 de revoluţionari au protestat din nou.
Revoluţionarii au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.
Unul dintre aceştia, Lorin Fortuna, a dat foc unei poze a preşedintelui Traian Băsescu.
Împreună cu alţi revoluţionari a ars ulterior fotografii cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, fostul ministru al sănătăţii, Cseke Attila, deputaţii PDL de Timiş Alin Popoviciu şi Gheorghe Ciobanu, potrivit mediafax.ro.
Liderii revoluţionarilor au anunţat, la finalul protestului, că vor organiza un nou miting la Timişoara vineri, de la ora 14.00.