Practici hapsâne și nelegiuite ale companiilor furnizoare de energie

Liberalizarea pieței de energie a declanșat o competiție feroce între companiile furnizoare naționale și multinaționale pentru acapararea de clienți persoane fizice sau persoane juridice. În această competiție au fost utilizate și mijloace mai puțin ortodoxe pentru atragerea clienților altor companii.

Exemplu

În ultimele zile ale lunii iulie 2020, un reprezentant al companiei Enel Energie SA a încheiat contracte de furnizare cu mai mulți locuitori în vârstă din localitatea Dăbâca, județul Cluj, dându-le de înțeles că ar fi reprezentantul vechiului furnizor al acestora, SC Electrică Furnizare SA. Simion P., care locuiește în Dăbâca nr. 437, ne-a reclamat faptul că, la finele lunii iulie 2020, în timp ce lipsea de la domiciliu, fiind la spital (bolnav de cancer în stadiu terminal), un reprezentant al SC Enel Energie SA a încheiat, pe numele său, un contract de furnizare a energiei electrice, pe care i-a solicitat să-l semneze soția sa. Reprezentantul Enel a indus-o pe această în eroare spunându-i că este încheiat cu furnizorul cu care au avut contract în perioada anterioară, SC Electrica Furnizare SA. Sesizând ulterior că au fost păcăliți și că au încheiat contracte cu un alt furnizor, Simion P. și vecinii săi au sesizat primăria locală și au anunțat compania Enel Energie că renunță la contractele încheiate în mod fraudulos, respectiv că le reziliază. Cu toții au reîncheiat contracte cu furnizorul inițial, SC Electrică Furnizare SA. Mai exact, Simion P. a reîncheiat contractul cu SC Energie Furnizare SA în dată de 07.09.2020, acesta având nr. 2763283-2 și intrând în vigoare în data de 22.09.2020, perioadă în care un reprezentant al SC Electrică Furnizare SA i-a comunicat că a fost notificată companiei Enel Energie încheierea acestui contract.

5 preavize de deconectare

Simion P. a achitat facturile emise de Enel Energie pe perioada 31.07.-30.09.2020, respectiv o factură în valoare de 124,06 lei și o factură în valoare de 105,54 lei, iar începând din luna octombrie 2020 și până în prezent a achitat facturile emise de furnizorul legal și real, SC Electrică Furnizare SĂ. Compania Enel i-a transmis însă în continuare facturi lunare, pe perioada 01.10.2020-31.03.2021, cu valori cuprinse între 120 lei și 130 lei, totalizând 632 lei. Mai mult, în perioada februarie-aprilie 2021, Enel Energie i-a transmis nu mai puțîn de 5 preavize de deconectare, iar în dată de 18.03.202 i-a fost expediată o somație de plata de către firma recuperatoare EOS KSI România SRL, fapte care i-au agravat starea de boală. De la încheierea contractului și până acum, la domiciliul său nu s-a prezentat niciun reprezentant al companiei Enel Energie pentru a verifica consumul înregistrat de contorul de energie electrică, fapt ce creează dubii serioase asupra legalității și realității consumului de energie electrică pentru care au fost emise facturi lunare în perioada în discuție. Este evident că, în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și înșelăciune, sens în care urmează să fie formulată plângere penală.

Aroganța Enel

Rămâne de văzut dacă vajnicii și bine platitii procurori români vor avea curajul să ancheteze afacerile nelegale ale unei companii străine. Enel este, conform Wikipedia, o companie italiană implicată în producerea și furnizarea energiei electrice. Este cea mai mare companie energetică din Italia, este cotată pe bursele din Milano și New York și are o capitalizare bursieră de circa 41 miliarde de ruro. La nivel european, Enel este cotată pe locul 4 în topul companiilor energetice. Cu toate acestea, Enel Energie SA are o politică de comunicare proastă și aroganță cu consumatorii români, pe care-i tratează că pe sclavii de pe plantație.

O bază de date mereu blocată

Pe site-ul companiei și pe facturile emise de această se află un singur număr de telefon pentru clienții din România, 021 9977, la care am sunat de mai multe ori și în mai multe zile, dar nu a catadicsi nimenit să-mi răspundă. Nici pe site nici pe facturi nu apare vreo adresa de emai sau vreun număr de fax pentru a transmite eventuale sesizări și reclamații, că în cazul altor companii furnizoare de energie. În cursul lunii aprilie 2021, m-am prezentat la sediul sucursalei Enel Energie SA din Cluj Napoca (Calea Mănăștur nr. 64-66) și am solicitat explicații în acest caz, dar mi s-a răspuns că acest fapt nu este posibil întrucât baza de date este blocată de câteva zile. Am revenit după o săptămâna, dar mi s-a răspuns că baza de date este tot „blocată”. Probabil că este blocată dintotdeauna și pentru întotdeauna. Sau pur și simplu nu există.

Emailul companiei, confidențial

Cu această ocazie, am solicitat un număr de telefon și o adresa de email pe care să pot contacta conducerea companiei. Am primit numărul de telefon 0800070809 și adresa de email contactee.ro@enel.com, pe care am solicitat un punct de vedere conducerii Enel Energie cu privire la cazul prezentat. În loc să-mi răspundă punctual, am fost luat în aceeași zi la trei păzește că de unde am adresa de email a companiei, care are regim confidențial, și să fac bine să o șterg imediat din baza mea de date. Asta m-a convins că nenicii ăștia de multinațională consideră România un sat fără câini.

Păcăleala facturilor estimative

Nu că firmele autohtone de furnizare a energiei electrice ar fi mult mai breze. În ultimii ani, am monitorizat cu atenție și practicile frauduloase ale companiei Electrica Furnizare SA în raporturile cu consumatorii persoane fizice și persoane juridice. Este deja de notorietate că cea mai mare companie energetică autohtonă îi păcălește pe consumatorii mioritici cu așa-zisele facturi estimative, care constituie o formă mascată de creditare, după care își ia potul cu facturile de regularizare. La astfel de practici recurg și companiile de distribuire a gazului metan. Iar Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei (ANRE), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și alte organe dorm în cizmele statului. Dar, despre acestea, cu altă ocazie.

 

Reacția ENEL

Biroul de presă Enel România a trimis un comunicat de presă pe adresa redacției în care precizează:

„Enel Energie și Enel Energie Muntenia nu încurajează niciun fel de practici înselătoare și, ori de câte ori le sunt semnalate astfel de situații, iau măsuri conform dispozițiilor legale. Regretăm eventuale incidente și asigurăm clienții și prospecții (consumatorii) că intențiile noastre și ale partenerilor noștri sunt întotdeauna de informare completă și corectă. Îi încurajăm pe cei implicați să ne semnaleze orice suspiciune când apar situații precum cea menționată în solicitare.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Valer Marian 279 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Strainii sunt doar cu sugestiile , adevaratii vinovati sunt romanii care aplica aceste metode de inselaciune , tradandu-si astfel semenii si inrobindu-i tot mai mult . Metodele sunt vechi , ele isi au radacinile in anii 90 cand se fura serios in Romania de catre mari patrioti ca Paunescu Bancorex , Funar Caritas , Nastase Petrom etc . Dar asta este neam furat , iar astazi doar cu prosteala si supraestimarea valorii.
    Sa aveti parte de bucuria celor pagibiti de voi !

  2. Cand legislatia e incorect facuta, anuzurile se tin lant in Romania! Si abuzurile curg pe banda rulanta!

  3. „Ce fac aia de la ANPC ?”

    Ridica lunar banii cu furgoneta !

    Nr.1 pe tricou merge la Sibiu si la ski, nr.2 face selfie-uri la Vama Veche.

  4. Cea mai împuțită și arogantă companie care operează pe teritoriul României este această infecție purulentă numită ENEL

  5. ENEL si-a trimis oameni la blocurile in care majoritatea locatarilor sunt in varsta ca sa-i convinga sa faca noi contracte sub amenintarea ca vor fi deconectati. S-a intamplat atunci cand s-au liberalizat preturile. Hotia a reusit la majoritatea acestor oameni care s-au trezit cu facturi de 3 ori mai mari !!!
    Nici una din numeroasele structuri ale statului nu a reactionat la aceasta hotie uriasa.

  6. Am așteptat un an și patru luni sa-mi schimbe un nenorocit de contor , niște gunoaie , poți sa dai un milion de citiri nu-i interesează cât negru sub unghie tot facturi estimate trimit iar cu privire la citiri nu am mai văzut un reprezentant al lor de trei ani. Plec din nenorociți asta de tara și nu au decât sa rămână ei aici cu contractele și preturile lor , vând casa și la revedere.

  7. Mda. Păi bre, ai atâtea organe, organizații, guvernamentale, neguvernamentale, de care vrei, care căpușează bani evident de la consumatori.. Dar care nu sunt in stare să citească o factură de gaz ori electrictate, Trebuie convocate comisii de examinare și interpretare a facturilor, de oare cum să mai ascundă, să explice jaful,.. dobitocii.

  8. ENEL=companie de hoti ordinari. Si eu am patit-o anul trecut cu un astfel de escroc care m-a mintit ca nu-mi schimb furnizorul. Pe urma fugi si alearga sa repar prostia.
    Am vazut pe net ca altii se plangeau ca le-au schimbat vechile contoare cu altele de-ale ENEL si ca-i furau la KW de-i rupeau.

  9. astai GENOCID, taica, can tradatorii statului dau infrastructura vitala pa mana capitalistilor for profit straini, can tatarii tradatori iliescul, constantinescul, petre roman, besecu petrov etc, darama fabricile, locurile de munca, distrug CULTURA cu varianta „roma”, sa vaza tataru capitalist din vest ca tataru nu e „roma”, alti sunt, cu toate ca tataru e kiar mai negru ca tzaganu. Ca pana so boszgorii, la voi in tara si dinafara, striga dupa voi „cyganok, cyganok”, pa toate canalele tv si in pressa. Darar gripa paste voi si casele voastre tataresti. Can ai veti aduce trasi in tzepe dealungul drumurilor, pa tatari tradatori de tara si de om, iliescul, constantinescul, petre roman, si mai ales besescu petrov, si paia cu pensii speciale babane din armata si securitate, ajunsi cu romania in gura, burghezo-mosieri paste noapte. Aleagasar cenusa de voi tatari blestemati, numai prapad faceti tarilor piunde dinpacate vati nascut. Nu va uita nimeni, scursuri sub-humane ce sunteti.

  10. O familie de romani din milioanele de consumatori aflati in ac.situatie.Intruct concurenta loiala nu exista deoarece mustaciosul Chiritescu nu are cum sa tina in frau rechinismul monopolist,cei care ar trebui sa-i verifice ANRE,ANCP,auditurile,Curtea de Conturi etc.nu o fac. Piata libera si impunerea preturilor,pe fondul dereglementarii Statului Roman,inghesuirii sale intr-un colt,au permis trimiterea in tara a guvernatorilor straini-la petrolOMV austriac,la gaze Germnaia,AMerica,la electricitate pe italieni ,la apa Franta,au partajat sistemele nationale,tari socialiste pe care le-au si colonizat etc.Sa ne spuna Iohannis,Ciolos,Lucovid,Catu,Barna si UDMERUl,sa ne spuna BENEREUL,tov.Manole, chiar tovarasul Petrov-Basescu,Vacaroiu,Valeriu Stoica,Stolojan,dihorul maimutoi Rares Bogdan,ascunsul in trenci Helwig si mai ascunsul sef SIe-nu stiu cine este,CSAT-Ul ocult ce stie toate „dar nu stie nimic”,MAcovei sorosista,cate firme ROMANESTI sunt in Vest,care EXPLOATEAZA SISTEMELE LOR NATIONALE -in conditiile similiare de PIATA LIBERA A ENERGIEI!Cite ctr.avem cu ENTITATI STRAINE IN TARA LOR SI CATI BANI SE aduc de acolo!Toate leprele,pedofilii,prostituatii au fost trimisi aici in calitate de „guvernatori” de UE,stat in stat.Oculta, ca dovada nu s-a putut da de ei,cine sunt astia separati de tara pe care o spoliaza in secret si cu paza?Hapsini si nelegiuiti, aplica Metode de calcul inventate, necontestate de catre ce ce au abdicat de la orice control si legalitate.Distrugerea bazei economice,a mijloacelor de trai la care se adauga metoda si tarifele lor mafiote,fara ca Min Public sa pazeasca legalitatea,si se ocupa doar cu efectele mediatice tocmai pt.a ascunde probl.grave de pradauire a sistemelor nationale este deplina !Caci furtul muncii romanilot este dulce decit pt. bursele din Milano și New York,-pt.ca sunt degeaba!

  11. Asta nu e tot. Lunile trecute anunțau că au obținut fonduri, câteva zeci de milioane de euro să cumpere contoare de curent “inteligente” care să le comunice consumul. Cu seninătate anunțau că banii pe contoare se vor recupera pe factura de curent de la consumatori. Asta a mai în cercat de mult Renel și s-a trezit că contorul fiind proprietatea clientului îl “drege” cum vrea și ne-a dat banii pe contor înapoi. Atunci țara ma avea oameni și judecători normali la minte, atunci nu eram în UE și ca atare nu ezista Autoritate de reglementare în domeniul energiei , Consiliul Concurenței și Protecția Cumpărătorului, instituții ale Statului Român create spre a proteja pe străinii care jecmănesc și sărăcesc cetățenii României.

  12. Facturile estimative sunt de fapt facturi calculate pentru că noile contoare inteligente sunt citite prin satelit direct din sediul societății care furnizează curentul electric. Nu sunt citite ca urmare a prezenței agentului uman în fața contorului ci pe un calculator aflat în sediul firmei. De pe acest calculator pot fi modificate toate afișajele contorului, când dorește furnizorul. Aceste contoare sunt atât de puțin inteligente încât compania furnizoare știe în orice moment ce tip de aparat electric ai conectat la priză: frigider, televizor, calculator, etc. Rostul acestor facturi estimate este păcălirea vigilenței consumatorului casnic, nimic altceva.

  13. Schibare furnizorului e forte greoae. Am incercat cu Hiroelectrica in 14 ianuarie 2021 si nu am primit nici un raspuns pana in prezent. Am intervenit telefonic saptamanal, am facut reclamatie si am primit doar promisiuni.
    Companiea este cu capital majoritar de stat, deci se sta ca la stat, lefa merge domnule ministru al energiei.
    Daca cineva are contract cu Hiroelectrica , poate sa-mi spuna cum a reusit?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.