A dispărut Roberta Anastase

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, deschide lista PNL Prahova pentru Senat, pe liste nemairegăsindu-se Roberta Anastase, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi parlamentar timp de cinci mandate, dintre care patru de deputat şi unul de senator.

Preşedintele interimar al PNL Prahova, Mircea Roşca, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că senatorul Roberta Anastase a fost în „competiţie” cu Predoiu pentru deschiderea listei la Senat, iar, în urma unui vot secret, ministrul de Interne a obţinut peste 40 de voturi, faţă de doar cinci obţinute de Roberta Anastase.

De altfel, Anastase a fost recent înlăturată de la conducerea organizaţiei PNL Ploieşti, Mircea Roşca arătând că această filială este printre cele care au obţinut un scor „ruşinos” la alegerile locale din iunie.

„Cea mai importantă şedinţă a fost cea de analiză a alegerilor locale, în urma acestei analize noi luând şi nişte hotărâri asupra a 15 organizaţii care au obţinut un rezultat ruşinos, am considerat noi, sub 15%, printre care, din păcate şi cu tristeţe o spun, şi municipiul Ploieşti, care a fost într-un contrast major cu rezultatul de pe judeţul Prahova, unde atât candidatul la Consiliul Judeţean, cât şi partidul au fost peste 38%, municipiul Ploieşti fiind între 13 şi 18%”, a explicat preşedintele interimar al PNL Prahova.

Pe locul al doilea la Senat este omul de afaceri Gabriel Tudoran, urmat de preşedinta OFL Prahova, Rodica Papuc, şi viceprimarul Ploieştiului, Daniel Nicodim.

La Camera Deputaţilor, lista este deschisă de Mircea Roşca, deputat şi preşedinte interimar al organizaţiei judeţene, scăpat recent de un dosar de corupţie prin prescrierea faptelor.

Acesta este urmat de George Cătălin Şerban, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, dr. Bogdan Nica, avocata Oana Tănăsică, viitorul consilierul judeţean Ruxandra Teju şi fostul prefect Mădălina Lupea.

Ţinta PNL Prahova la alegerile parlamentare este să obţină patru posturi de deputat şi două de senator, a menţionat Mircea Roşca.

Recomanda

14 Comentarii

  1. Unele femei dupa nastere fug singure la barbati. Can ești între viata si moartea vieti iti dai seama ce ai pierdut.

  2. N-a dispărut, dar a îmbătrânit și ea…. 😉
    Vine tare din urmă – prospătura ! 😎

  3. Au exclus-o pentru ca nu stie sa numere si nici nu a invatat pana acum.

  4. Lucrează la teza de doctorat. Aia începută acum 10 ani. Și pentru care a fost susținută de rectorul Preda al Universității din București.

  5. Stat MAFIOT . Stat EȘUAT.
    Cinci mandate de parlamentar!
    Mai sunt si alte persoane cu 6 sau 7 mamdate.
    Votați cu ochii închiși!

  6. Trebuie să aibă câteva profitabile agenții de modeling ce pregătesc copile din popor oferite pentru dejun la Tiffany.

  7. Ha, ha! Un lucru nu-i fuarte clar:di ce, Robierta da ș’ Raluca nu? Că “blonde” îs amândauă să vede cu ochiu liber ș’ provin dân aceiaș’ pipin’eră…

  8. cel mai memorabil citat al Robertei,e basic de basic:
    „nu se poate si cu pwla in coor
    si cu sufletu in Rai”
    (gura pacatosului adevar graieste)

  9. ”A dispărut Roberta Anastase.”
    Nici nu ne mira.
    O anonima in politica, la fel cu Roberta Anastase. Doar pretentii si atat !

  10. Atat a primit pentru celebra si nerusinata numaratoare la votarea noul cod al muncii, cod a carui modificare nu o ceruse nici patronatele si nici sindicatele. Au cerut-o unii de peste ocean, Surinam…cred

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.