Premieră incitantă la Timişoara

Astă-seară, la ora 19.00, Teatrul Naţional din Timişoara îşi invită publicul la premiera spectacolului „The Full Monty” (Gol puşcă), creat după filmul omonim, unul dintre cele mai celebre musicaluri ale ultimului deceniu.

„The Full Monty”, titlu a cărui traducere exactă este „cu tot tacâmul”, este versiunea americană pentru scenă, adaptată după filmul britanic cu acelaşi nume, din 1987, regizat de Peter Cattaneo, pe un scenariu semnat de Simon Beaufoy, cu Robert Carlyle, Mark Addy, William Snape, Steve Huison, Tom Wilkinson, Paul Barber, Hugo Speer. Muzica îi aparţinea compozitoarei Anne Dudley.

Premiera mondială a musicalului, semnat de compozitorul, textierul şi producătorul David Yazbek, care a lucrat pentru trupe ca „The Verve Pipe”, „Ruben Blades”, „Tito Puente”, laureat al premiului N.A.I.R.D, şi de cunoscutul dramaturg, unul dintre numele „grele” ale Broadway-ului, Terrence McNally, a avut loc la „The Old Globe Theatre” din San Diego în vara anului 2000, urmată, în toamnă, de cea de la Teatrul „Eugene O’Neill” de pe Broadway, care a rezistat 770 de reprezentaţii. Acest musical de succes internaţional, nominalizat şi premiat la „Tony Award”, „Drama Desk Award”, „Theatre World Award”, a cucerit apoi Londra, a fost montat în Coreea de Sud, în Japonia, Hong Kong, Islanda, Israel, Suedia, Grecia, Olanda, Australia, Canada, Spania, Croaţia, Mexic, Germania, Bermude, Singapore, Africa de Sud.

„The Full Monty” este fascinanta aventură a şase oţelari din Buffalo care se hotărăsc să prezinte un spectacol de streaptease în clubul local, după ce au văzut entuziasmul soţiilor lor la show-ul companiei „Chippendales”. În timp ce repetă pentru spectacol, reuşesc să-şi înfrunte temerile, anxietăţile, demonii interiori şi, mai ales, să descopere sentimentul camaraderiei.

La Teatrul Naţional din Timişoara, spectacolul este pus în scenă şi coregrafiat de cunoscutul dansator Răzvan Mazilu, cu decorul şi costumele lui Dragoş Buhagiar, sub conducerea muzicală a compozitorului Tibor Cári. În distribuţie, Ion Rizea, Richard Balint, Tania Popa, Gabriela Popescu, Laura Avarvari, Victor Yila, Cristian Rudic, Andrea Tokai, Matei Chioariu, Colin Buzoianu, Victor Manovici, Doru Iosif, Adrian Jivan, Victoria Suchici Codricel, Mirela Puia, Benone Viziteu, Luminiţa Tulgara, Daniela Bostan şi Alex Hâncu.

Următoarele reprezentaţii ale musicalului „The Full Monty” sunt programate sâmbătă, 7 ianuarie, şi duminică, 8 ianuarie 2012.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.