Presa internaţională: Cea mai mare tragedie de la dezastrul din Colectiv

Pe lângă descrierea evenimentului, ABC News subliniază că „Spitalul Regional de Urgenţă Piatra Neamţ a fost mult timp administrat prost, cu opt manageri numiţi de guvern”

De (R.C.)
Presa internaţională: Cea mai mare tragedie de la dezastrul din Colectiv

Pe lângă descrierea evenimentului, ABC News subliniază că „Spitalul Regional de Urgenţă Piatra Neamţ a fost mult timp administrat prost, cu opt manageri numiţi de guvern”

Reacţiile nu au întârziat să apară în presa străină după tragedia din ATI Piatra Neamț. Reuters, BBC, Associated Press, Euronews şi mulţi alţii, au relatat rând pe rând despre incendiul în care 10 pacienți au murit.

„Cea mai mare tragedie de la dezastrul din Colectiv”, scrie presa străină.

Printre răniţi se numără şi un medic care a fost transportat de urgenţă în Belgia din cauză arsurilor în proporţie de 40% din corp. Presa străină a relatat faptul că incendiul produs la Piatra Neamţ este al doilea cel mai grav după tragedia ce a avut loc la clubul Colectiv.

Publicaţia Al Jazeera titrează că România este o ţară de 19 milioane de locuitori şi una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană.

„Sistemul său de sănătate deteriorat suferă de o penurie severă de medici, în special în oraşele mici”.

SkyNews îl citează pe managerul spitalului, Lucian Micu, care a povestit că medicul care a suferit arsuri pe 80% din corp în încercarea de a-i salva pe pacienţii din camerele cuprinse de flăcări.

Pe lângă descrierea evenimentului, ABC News subliniază că „Spitalul Regional de Urgenţă Piatra Neamţ a fost mult timp administrat prost, cu opt manageri numiţi de guvern”.

Incendiul de la Piatra Neamţ a readus în atenţia publicaţiei canadeze TorontoSun şi incendiul de la Colectiv din 2015. Jurnaliştii amintesc şi de protestele în masă în timpul cărora românii cereau mai multă responsabilitate din partea Statului.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că incendiul produs a fost „cel mai probabil declanşat de un scurtcircuit”.

Tragicul eveniment urmează să fine investigat de procurorul care s-a ocupat şi de ancheta în cazul Colectiv.

Mai mulţi utilizatori Twitter au tansmis mesaje de condoleanţe şi solidaritate.

„Gândurile mele sunt alături de colegii mei pompieri din #romania şi cei afectaţi de evenimentele tragice în care au murit 10 persoane şi alte 7 au fost rănite, inclusiv un doctor, care se află în stare critică din cauza incendiului produs la secţie de terapie intensivă”, a scris un utilizator Twitter.

În urma incendiului de la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean Piatra Neamț au murit 10 pacienți și 7 persoane au fost rănite, între care și medicul de gardă Cătălin Denciu, care a încercat să își salveze pacienții.

credit foto Exploziv TV Piatra Neamţ

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. ESTE CAZUL CA ACTUALUL PREMIER SA ISI DEA DEMISIA DE ONOARE !!! DACA MAI ARE UN DRAM DE ONOARE. Ieri seara el trebuia sa fie la Piatra Neamt.
    EL care se da ca MARE SEF gestionar de COVID in ROMANIA !!!!!!!!!!!!!
    ASA CUM A FACUT PONTA dupa „colectiv:.

    SAU CHIAR PRESEDINTELE TARII KLAUS WERNER JOHANNIS – doua COLECTIVE IN MANDATUL SAU ESTE SUFICIENT SA ISI DEA DEMISIA DE ONOARE.
    DACA un „autist” poate avea ONOARE !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.