
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a afirmat, luni seara, că nu a decis în acest moment dacă va candida la Preşedinţia României, precizând că va susţine un preşedinte de stânga şi nu exclude o alianţă cu PNL la alegeri.
„Nu mi-am făcut niciun gând de a candida în acest moment la funcţia de preşedinte al României. Sunt suficiente provocări, după cum bine ştiţi în acest scurt mandat de aproape trei luni de zile de prim-ministru. Vreau ca România să aibă un buget sustenabil şi predictibil şi toate reformele care sunt prinse în acest moment în PNRR, dar care sunt şi baza aderării României la OECD să fie implementate în România. Cred că asta este cea mai mare provocare”, a afirmat Ciolacu.
El a menţionat că România trebuie să aibă un preşedinte de stânga
„Cred că România trebuie să aibă un preşedinte de stânga. Este evident că marile provocări sunt crizele sociale, echitatea socială. Trebuie să existe – după 20 de ani de preşedinte de dreapta – trebuie să vină un preşedinte de stânga. Sunt mai mulţi colegi ai mei, oameni care nu sunt acum în partid, care pot accede la această funcţie. Eu voi susţine un preşedinte de stânga. (…) Întâi să-mi duc provocările pe care le am şi o să am discuţii cu colegii”, a mai spus premierul.
Întrebat dacă există vreo variantă ca PSD să facă alianţă cu PNL pentru alegeri, Ciolacu a răspuns: „Nu exclud absolut nimic în politică”.
„Nu e uşor de realizat, sunt stânga şi dreapta. Trebuie să recunoaştem că această coaliţie a adus o stabilitate României şi o stabilitate în toată zona mult aşteptată. Uitaţi-vă în Bulgaria – încă nu este foarte stabilă, Austria nu contează foarte mult geostrategic în acest moment, dar România şi Polonia contează imens geostrategic în acest moment”, a conchis Ciolacu.
Prietene Ciolac! Hai sa iti spun ceva: tu nu ai a face cu neamul asta.Nimic. Uita despre traditiile si seva neamului asta. Nu te juca, cu cuvintele. Patinezi…si e pacat sa termini cu , cariera politica rostind tradari. Iti mai dam o sansa
Ursare, te vezi sau esti presedintele clanului ursarilor?! Al Romaniei in niciun caz, ursare! Si coada groasa infractionala la cur si vreisa treaca timpul pentru a disparea codoaica? Mergi de ii tine cald lui buzatu, ii e frig de unul singur! Fie-ti mila de al tau coleg considerat geniul psd!
Eu fac pariu cu oricine ca viitorul presediunte al Romaniei pe doua mandate va fi gen Ciuca!
Restul e prosteala media,speculatii de presa, sa tina poolimea cu gura cascata
Asta nu hotaraste el, e dupa cum se ordona ! Daca distruge in continuare tara cu taxe pentru cheltuieli bugetare, iar capitalul romanesc dispare, poate are o sansa ! Pare in grafic idio pana acum !
Inghesuit de perete e cel mai bine.
Drum bun! 🙂
Președintele României va fi cel pe care îl vor serviciile secrete. Nu contează cat de deștept sau prost este, important este să fie dispus să fie sclavetele UE. Românii se duc degeaba la vot. De 33 de ani străinii ne-au impus președintele. Constantinescu, Basescu, Iohannis nu au fost votați de români. Asta va fi soarta românilor și în viitor. Vin vremuri kkcioase. Nu vă faceți iluzii. Suntem ignorați de toate țările din UE pt ca ne consideră o țară condusă de toparlani corupți și tradatori. Au dreptate.
L-ai uotat pe Ilici Iliescu, tovarasul vostru de nadejde!