Prefectul de Harghita, Jean-Adrian Andrei, va sancţiona primarul localităţii Mădăraş din judeţ cu o amendă de 4.000 de lei, după ce corpul de control a constatat că drapelul Ungariei este menţinut pe fatada instituţiei publice şi înafara sărbătorilor şi festivităţilor în care este implicată şi minoritatea maghiară, potrivit Romania TV.
Corpul de control al prefectului a început o anchetă în rândul primăriilor din judeţ şi vor viza pe lângă faţadele instituţiei şi birourile primarilor unde este arborat şi drapelul Ungariei şi cel al Ţinutului Secuiesc.
Amenda pentru arborarea drapelului ungar apare la o zi după ce secretarului de stat în MAE maghiar Nemeth Zsolt, susţinător înfocat al autonomiei, a declarat că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.