Primăria Capitalei cumpără dispozitive de testare antidrog

Consiliul General al Capitalei  dezbate la sfârșitul lunii septembrie un proiect care prevede achiziţionarea a 100 de dispozitive de testare antidrog, la o valoare estimată de 3,7 milioane lei, care ar urma să fie date în folosinţă gratuită Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Conform proiectului, iniţiat de viceprimarul Stelian Bujduveanu, se aprobă implicarea Municipiului Bucureşti în acţiunea locală de combatere a consumului şi traficului de droguri, prin achiziţia de aparate pentru determinarea prezenţei în salivă a substanţelor stupefiante. Aceste dispozitive vor fi puse la dispoziţia Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pentru a creşte eficienţa acţiunilor de combatere a consumului şi traficului de droguri.

„Se aprobă alocarea sumei de 3.700.000 lei pentru achiziţionarea unui număr de 100 complete – cpl, care reprezintă dispozitivele şi consumabilele acestora pentru determinarea prezenţei în salivă a substanţelor stupefiante, aparate care vor fi utilizate de echipajele de Poliţie care acţionează pe raza Municipiului Bucureşti în acţiunile de combatere a consumului şi traficului de droguri. Se aprobă darea în folosinţă gratuită prin Contract de împrumut de folosinţă (comodat) către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a bunurilor de la art. 2”, prevede proiectul.

Conform referatului de aprobare, la nivelul Municipiului Bucureşti se constată „o creştere alarmantă a consumului şi traficului de droguri, în special în rândul minorilor, fapte constatate în rapoartele Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti”. Se menţionează totodată că Municipiul Bucureşti nu dispune de structuri specializate în combaterea consumului şi traficului de substanţe stupefiante, dar „poate contribui semnificativ cu resurse pentru a pune la dispoziţie structurilor specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a mijloacelor de luptă împotriva acestui fenomen care dăunează grav” sănătăţii publice şi siguranţei locuitorilor oraşului.

Se precizează totodată că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a solicitat sprijin, pe 14 septembrie, pentru găsirea unei modalităţi de achiziţionare de aparate în vederea determinării prezenţei în salivă a substanţelor stupefiante.

„În prezent, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti se află în dotare un număr de nouă aparate pentru determinarea prezenţei în salivă a substanţelor stupefiante, dintre care opt aparate sunt utilizate la nivelul Brigăzii Rutiere şi un aparat este utilizat la nivelul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti”, menţionează sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. De banii astia poate ii iau si lui ala micu o caciula „cu clape”, sa arate si el a om serios, cand o iesi la iarna „pe teren”.
    Fotografiile „Nicusor + Palaria”, nu au convins.
    Cat despre faptul ca PMB face ce vrea cu banii „jecmaniti” de la cetateni, aste e poveste veche de trei ani.

  2. Din filmul „ce are a face sula cu prefectura”. O noua afacere „lucrativa”. Astia chiar ne ia de pelicani? Poate ai treaba cu bidinelele alea albastre si noi te deranjam, Bujduvene draga!

  3. afaceri mizerabile pe banii nostri. comision-afacere cu firma care le intermediaza. ALOOOO!! DE-NE-A SA VINA SA VA IA MAH!

  4. Impresionant mai ales ca la Tv se spune ca au o precizie limitata si ca la analiza de sange rezultatul poate fi negativ…oare cat mai costa si analiza de laborator?

  5. Pana la cumparare de teste sa faca bine zulufatul ala de primar al Bucurestiului sa astupe gropile din sosele.Ultima data ,la fiecare groapa ,la ingramadeala in autobuz tot ,,ciocaneam,,o doamna ghinionista care s-a nimerit sa steie in fata.Dupa 4-5 statii se intoarce romanca spre mine .Da ce faci domnule ? Vrei sa ma lasi gravida pana la urma ? Am inghitit galusca cu noduri.Asta e.Rusinica lui domn primar Nicusor Dan si soferului mustacios al autobuzului.Rusinica.

  6. SE testeazaintre EI.
    Care ajunge Primuu’ la MILITIE, a scapat de Concurentii pe FELIA de FURAT …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.