Primarul din Sfântu Gheorghe vrea autonomie. secuii din „Ţinutul Secuiesc” doresc acelaşi lucru

„Este exact ceea ce ne dorim noi, secuii”, spune primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  care salută propunerea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, de acordare a autonomiei pentru Corsica.

Antal Arpad, liderul UDMR Sfântu Gheorghe, a scris pe Facebook că secuii din „Ţinutul Secuiesc” doresc acelaşi lucru, şi anume recunoaşterea oficială – prin Constituție – a autonomiei regiunii în care trăiesc.

„Corsica devine autonomă! Acesta este un moment istoric în Franţa şi o piatră de hotar pentru minorităţile naţionale din Europa! Într-o Franţă care s-a opus până acum în mod rigid oricărei forme de autonomie, preşedintele Republicii Franceze a anunţat intenţia statului francez de a stabili autonomia Corsicii în termen de şase luni. Această autonomie înseamnă că statul francez, în cuvintele lui Macron, „recunoaşte specificitatea comunităţii corsicane, din punct de vedere istoric, lingvistic şi cultural” şi că acest lucru va fi înscris în Constituţia franceză.

Este exact ceea ce ne dorim noi, secuii. Vrem ca o clauză similară să fie inclusă în Constituţia României şi ca statul român însuşi să stabilească autonomia Ţinutului Secuiesc într-un mod similar. Vedem cum Europa se schimbă sub ochii noştri şi consider că este un semn că şi ultimul mare stat naţional a cedat şi a recunoscut nevoile de autonomie ale comunităţilor naţionale”, a scris Antal Arpad.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a propus joi „să se facă un nou pas” prin „introducerea Corsicii” în Constituţia franceză şi acordarea unei autonomii „a insulei care să nu mai fie nici împotriva statului şi nici fără stat”, relatează AFP.

Anulat de ÎCCJ pe motiv că nu este reprezentativ pentru toţi locuitorii oraşului, Primăria Sfântu Gheorghe a demarat acum o săptămână campanie pentru strângerea de semnături în scopul susţinerii„steagului secuiesc”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

29 de Comentarii

  1. S-a deschis cutia Pandorei!…și cred că are dreptate președintele Franței!…bravo lui!…

  2. Sriule si voi alti foarte speciali, dar foarte caini in a monitoriza agresiv si lovi chiar cu tehnologii interzise propriul popor, o sa primiti si voi loviturile pe care le meritati: Transilvania!

    Dupa 89 doar ati tradat securistilor, asa ca e timpul sa primiti si voi ce ati facut…

  3. Oauuu! Ma tem sa nu cumva sa se agate de actiune pentru imaginea proprie si nu glumesc! De ce? Pentru ca, vorbeste mult prost si fara rost, cam mite tare, sa nu spun mai multe. Omul e bazat si versat la modul real, acum la 55 cand tocmai trebuie sa faca ceva vizibil, poate face cu brio si va avea de castigat, daca legea da voie la mandate fara numar, are linia libeta care cioncide cu viata lui, asta pana in jurul lui 78 cand ramane efectiv singur cuc. Important e sa isi tina colectivul de cetateni total din localitate aproape si oricand alaturi in parteneriat. Votezi sau nu, sigur e primar sau mare sef pe bune.

  4. solutia e simpla.
    mutati 300.000 de moldoveni acolo.
    apoi declarata autonomie.
    se va numi tinutul moldovenesc. ca ei vor fi majoritari.

  5. Atentie la acest limbist! N. 10.10.1975, daca mai doriti un petrov betivan sau un alt plavan mincinos si escroc, votati-l, eu nu recomand! De ce? Pentru ca frustrarile si propria karma te reduc la tacere daca nu esti pe faza, dupa care, isi cere scuze, ca sa se echilibreze el sau linisteasca. Avem 10 de doua ori, 1 de doua ori la fel zi zero, asta inseamna ca: incapatanare, nebunie, extremism, santaj, acaparari si toate le face prin ceilalti, zero e persoana uzuala de care se foloseste precum sosetele si dupa folosinta, le arunca, asa cu partenerii, cetatenii care pentru el sunt inexistenti, fara valoare, zero barat dupa ce isi atinge scopurile! Si ce de scopuri are dar si atinse, destule! Cineva din institutii de control, au fost in vizita la acaparari proprietati si conturi chash la buzunar? Ar fi indicat cat de urgent posibil, daca se poate chiar anul asta. P.s. nu ii cunosc si nici nu am treaba cu politica, am doar datele personale pe care le calculez si interpretez cat se poate de real.

  6. Ca sa vezi cât poate fi de șovin unguru ăsta. Adică el consideră că in jurul județelor râvnite colcăie maimuțe ce așteaptă să prindă un flaps la Remetea, pentru Budapesta. In 6 luni autonomie; in doi ani mărită Macron Corsica cu Sardinia lui Meloni, le dau si pământ și scaun la ONU și waiver, le pun elice și merinde pentru o croaziera prin Pacific de vreo 300 de ani până ce Africa își redobândește identitatea prin intermediul populațiilor băștinașe.

  7. Enclavele dispar . primul pas a fost facut in Nagorno .Fosta guvernare PSD a trimis la vot in Parlament legea ce prevedea autonomia asa zisului Tinut Secuiesc care a fost rapid respinsa prin interventia Presedintelui Iohannis . Enclavele mari puertatoare de dispute teritoriale trebuie sa dispara asemenea eclavei transnistrene sau kosovare .Abia atunci natiunile nu vor mai avea motiv de disputa .Cu Corsica este insa o alta treaba ea nu este o enclava .Natiunile mama sa faca bine sa isi recheme cetatenii aflati in astfel de situatii care nasc tulburari sociale inutile dar care aduc voturi unor politicieni nationalisti mincinosi .

  8. Cu ceva ani in urma in Romania era Regiunea Autonoma Magheara si nu era atita nebunie si ura intre oamenii care traiesc in aceste zone cum exista acum.Aceasta ura intre cetatenii de origine magheara si romani a fost provocata de clasele politice romanesti,la fel cum a fost provocata si ura intre romanii care simpatizeaza cu diverse partide politice.Se stie foarte bine ca partidele politice au fost inventate doar pt. ca sa existe ura asta intre oameni.Planul cu : dezbina si apoi stapaneste ,le-a reusit de minune claselor politice care inafara faptului ca s-au inbogatit foarte mult si-au batut joc de tara si popor.Au vindut tot ce se putea vinde din bogatiile tarii si au contribuit ca milioane de romani sa isi paraseasca tara si sa plece in lumea larga ca sa gaseasca un loc de munca.

  9. Ce înseamnă EXACT AUTONOMIA Ținutului Secuiesc ?
    Ce vor Ungurii (!) din Secuime (!) în plus față de ceea ce au ?
    Au întrat SEREiștii Români în Catedrala de la Ditrău și au luat preoții la palme pe motiv ca slujesc în Ungurește și nu în Românește ? Cum face Secu’ Urcac (SBU) cu Românii din Nordul Bucovinei ?
    A trimis Armata Română tunurile sa bombardeze Miercurea Ciuc, cum au făcut Urcacii în Donbas ? A trimis vreun Președinte al României copiii unguri în pivnițe, ca Por(k)oschenko ?
    Au interzis Românii școlile în Limba Maghiară, cum fac VITEJII Urcaci prin Legea Educației (art.7) ?
    Deci, CE VOR EXACT Ungurii din Ținutul Secuiesc, măRog…?🤮

  10. Si Pannonia e romaneasca,nu numai Transilvania !Secuii nu mai exista, nimeni nu s-a declarat ”
    secui ‘la ultimul recensamant 2022,e ca si cum ai spune declaram Tinutul Dinozaurilor fara dinozauri
    Locul Ungurilor e in Altai si ultima adresa e Baschiria
    In Harcov si ciorile au pasapoarte de „ciori maghiare”

  11. e ca scorpionul, nu se abtine sa spuna cat ar vrea el secesiune.

  12. Corsica este o insulă italofonă în Marea Mediterană, iar nu o insulă maghiarofonă în Marea Românie. Deci, comparația nu ține. Corsica a ajuns în Franța ca o captură a imperialismului francez. Har-Cov-ul a ajuns în România ca o relicvă a imperialismului Maghiar. Vremea imperiilor medievale a trecut.

  13. Pai, sa-i dea autonomie lui Arpi, sa traiasca din banii colectati de el din taxe locale, nimic de la buget. Doresc asta de peste 100 de ani.

  14. …zic sa nu uitam: la ultimul recensamant s-au declarat secui vreo doi ametiti!…zic sa le dam tinutul pe la jilava, rahova…

  15. Sa asteptam cele 6 luni si sa vedem cum va fi formularea lui Macron !

  16. Doua variante :Poate ar fi o idee autonomia doar pentru orasele Sf. Gheorghe si Miercurea Ciuc . Atat ! Cele doua orase. Nu judete. Sau doar judetul Covasna si alipirea la Covasna si a orasului Miercurea Ciuc. Orasului. ATAT ! In nici un caz Harghita sau parte din Mures.

  17. Transilvania cand au luat.o ungurii era PIN la Tisa ,o luam Sau ne.o dati si mai vorbim de Tinutul maghiaresc Sau secuiesc?

  18. De acord! Dar cu conditia sa se descurce cu ce produc si cu pomenile de la Budapesta. Secuii sint, de fapt, tzigoineri maghiarizati. Nici ungurii din Ungaria nu-i suporta. S-au izolat in jegul lor, nu vin in contact cu nimeni, nu invata decat meserii brute ( ca nu-i duce glagoria ). Defileaza calare ca pe vremea stramosului lor Attila, ba mai vine si cate un mahar neisprevit de la Budapesta. Se aduna odata pe an ca mustele pe balega la Ciuciuleu Mucului. Nu trebuie lasati sa iasa din barlogul lor decat pe baza de pasaport cu viza si interviu in limba romana.

  19. Nici un oras nu rezista fara bani virati de la bugetul de stat, asa este conceputa finanta ! Arpi vrea autonomia steagurilor si Sf.Gheorghe intretinut de noi, ca Budapesta ii da bani sa bata mingea pe tapsan, atat. Nu v-ati saturat sa mai citati maimutoiul asta, pana si UDMR-ul se fereste sa vorbeasca despre el si secuii lui inexistenti ?

  20. aceeasi maimutareala penibila ca circul facut pe holurile de la bruxelles… tinutul secuiesc fara secui dar cu unguri…

    de noaptea mintii….

  21. Secuiii au fost cei mai viteji ostasi din populatiile turcice ,adusi de unguri sa ajute la ocuparea Campiei Panonice si apoi asezati pe Tarnave pentru apararea granitelor in Est .
    Au luptat si la Podul Inalt ,veniti in sprijinul lui Stefan cel Mare,unde s-au jertfit luptand impotriva turcilor peste 3.000 de luptatori.
    Ei cer autonomie locala financiara in primul rand,sa nu mai contribuie cu bani pentru smecherii de la Bucale si sa fie lasati sa-si administreze resursele si afacerile,fara sa stirbeasca integritatea teritoriala a Romaniei !
    ,,Iubesc aceste plaiuri romanesti,
    Cu soarele ce bate in feresti !
    Mi-s dragi si munti ,si rauri si campie,
    Acest pamant mi-e patrie si mie !,,
    Horvath Imre
    Si nu stiu zau cati romani patrioti nu ar dori sa scape de politicienii tradatori din mlastina damboviteana ,care doar batjocoresc acest popor !
    ,,Spuma asta-nveninata,asta plebe ,ast gunoi
    Sa ajunga a stapana si pe tara si pe noi !..
    EMINESCU

  22. Teritoriul Hungariei pana la Budapesta este pamant romanesc. Vrem Autonomia teritoriului ocupat de bozgori.

  23. @ klingonian warrior: si tot secuii l-au asasinat pe Mihai Viteazul.

  24. Oricare om cu judecată dorește autonomie.devreme ce clar nu-i place nici sub papuc. Dar să vrei sa fii”guvernat” de o mafie infectă că cea dâmbovițeană clar ai probleme la mansardă

  25. ,,La Miraslau ,MIHAI a fost invins deBasta,dar este de remarcat faptul ca ounitate de 2000 de secui ,au luptat cu eroism alaturi de Mihai,pana la unul . ,,
    ISTORIA ROMANIEI ,cl.11 -a

    ,,Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,

    Că intimidează Ţara cu guverne provizorii

    Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:

    Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?

    Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,

    Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?

    Cum se-ajunge pân’ la gâtul Voievodului de Ţară,

    Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară? ,,

    Adrian Paunescu

  26. Recunoașterea (pentru că nu vorbim despre „acordare”, care ar fi un favor, ci despre un drept milenar) autonomiei teritoriilor locuite de popoare istorice este o obligație a fiecărui stat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.