Primii paşi spre o guvernare economică europeană

Principala chestiune discutată la ultima întâlnire a Consiliului European a fost nevoia de a asigura o disciplină financiară pentru bugetele ţărilor membre şi, pe cale de consecinţă, crearea unui fel de Fond Monetar European, care să asiste financiar ţările aflate în dificultate. Marile derapaje economice ale unor state, precum Grecia, Spania şi Irlanda, care au încălcat grav angajamentele asumate prin Pactul de Stabilitate, l-au determinat pe preşedintele Van Rompuy să pună în discuţie un astfel de subiect, considerat până nu de mult tabu.

O asemenea propunere încalcă tratatele europene în vigoare, adoptate în plan naţional cu tot mai multe scandaluri, în ultimii ani. Semnarea unui nou tratat ar însemna ratificarea lui de către parlamentele ţărilor membre, Parlamentul European, validarea de către Curţile Constituţionale, în unele cazuri, aprobarea prin referendum popular şi, de bună seamă, promulgarea de şefii de stat. Un procedeu care, pe fondul recesiunii economice şi al euroscepticismului endemic, are toate şansele să ajungă un eşec răsunător. Şi n-ar fi primul.

Pentru a evita o astfel de turnură a lucrurilor, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre, cei care alcătuiesc Consiliul European, au ajuns la concluzia că trebuie să facă o modificare mică, doar un articolaş acolo, care să nu presupună tot procesul complicat de ratificare. Adică, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale. Fiindcă monitorizare acestei discipline financiare dă mână liberă Comisiei Europene să controleze statele membre, să impună condiţii, să tragă guvernele naţionale de urechi şi, în cazuri excepţionale, să le pedepsească. Cu alte cuvinte, ingerinţă în afacerile interne ale statului. Un pas enorm pentru construcţia europeană, care va afecta 500 de milioane de oameni, hotărâtă, oarecum pe şest, de o mână de oameni.

Într-o lume normală, n-ar fi nevoie de un organism supraguvernamental care să supervizeze politica internă a unei ţări, prin indicaţii şi corecţii. Acest lucru este apanajul parlamentelor naţionale. Dar, se vede treaba, democraţia, aşa cum este ea idealizată de mulţi, nu mai funcţionează. Ba mai mult, pentru mulţi români un astfel de mecanism poate fi o veste minunată, dacă e să luăm în consideraţie lipsa de încredere de care se „bucură” Guvernul şi Parlamentul naţional în rândul populaţiei.

O altă chestiune ar fi modul în care fiecare guvern poate să-şi menţină economia în parametri acceptabili, având în vedere diferenţele enorme de dezvoltare dintre Vest şi Est. Probabil se va ajunge ca ţările din fostul bloc comunist să plătească „amenzi” cu nemiluita, pentru că, aşa cum a subliniat preşedintele Bulgariei, nimeni n-o să îndrăznească să tragă Germania sau Franţa la răspundere.

Tocmai de aceea, una dintre temele de dezbatere a fost negocierea limitelor în care capitolele din bugetele guvernamentale pot derapa. Pentru că deficitul de maxim 3%, prevăzut în Pactul de Stabilitate din zona euro, va fi defalcat pe diverse linii bugetare, şi analizat pe fiecare în parte. Aici a avut şi preşedintele României o intervenţie, prin care a încercat să sustragă de la acest mecanism bugetul naţional de pensii, aflat în plin proces de reformă, cum a ţinut să sublinieze domnia sa pentru EurActiv. Din păcate, nu a reuşit să impresioneze prea mulţi omologi; nu suficienţi încât să poată schimba votul în Consiliu. Totuşi, Van Rompuy a rămas să mai analizeze modul în care se va trasa viitoarea guvernare economică a Uniunii, aşa încât la summitul din 16-17 decembrie vom şti care sunt ţintele agreate, precum şi tipul de sancţiuni pentru ţările care au păcătuit bugetar.

După cum evoluează lucrurile, începe să devină evident, chiar şi pentru cei care au tot negat până acum, că Uniunea se îndreaptă cu paşi bine calculaţi către o Federaţie, în care ţările membre să predea frâiele guvernării instituţiilor europene. Iată deci, primul pas este guvernarea economică, pe cale să se înfăptuiască cât de curând.