Primul obiect făcut de mâna omului care iese din Sistemul Solar

Sonda spaţială americană Voyager 1, lansată în 1977, a devenit primul obiect făcut de mâna omului care a părăsit sistemul solar.
Evenimentul s-a produs, de fapt, anul trecut, dar a fost confirmat doar acum de NASA, după analiza datelor trimise de nava care a ajuns la aproape 21 de miliarde de kilometri de Soare.

Când au fost lansate, acum 36 de ani, cele două sonde Voyager aveau misiunea de a studia planetele mai îndepărtate ale sistemului solar. Ele au zburat pe lângă Jupiter şi Saturn iar Voyager-2 s-a apropiat şi de Uranus şi Neptun. Oamenii de ştiinţă sperau însă că sondele vor supravieţui până la ieşirea din sistemul solar.

Într-adevăr, sondele erau proiectate să dureze numai cinci ani, dar ele funcţionează şi acum. Camerele video au fost oprite în 1990 pentru a economisi energia. Cercetătorii de la NASA au confirmat că Voyager-1 a intrat în spaţiul interstelar după analiza datelor trimise de sondă despre efectele unei erupţii solare.

„Era spaţială a început cu doar 55 de ani în urmă şi, în această perioadă, am reuşit să ieşim, cu adevărat, din Sistemul Solar. Am lăsat în urmă materialul creat de Soare şi ne aflăm într-un mediu cu adevărat „străin”, a declarat specialistul NASA.

Voyager-1 îşi continuă deplasarea cu 55.000 de kilometri pe oră şi va ajunge, la o dată încă necunoscută, într-o zonă în care Soarele nu mai are nicio influenţă. În acest timp, Voyager-2, lansată în altă direcţie, mai are de călătorit vreo trei ani până să iasă, şi ea, din Sistemul Solar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.