Credincioşi şi preoţi catolici vor participa, duminică, la o procesiune cu icoana şi relicva Papei Ioan Paul al II-lea, de la monumentul situat pe Bulevardul Schitu Măgureanu până la Catedrala „Sfântul Iosif”, transmite Mediafax.ro.
Credincioşii şi preoţii catolici se vor aduna, duminică, de la ora 13.45, în faţa Monumentului Papei Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti, la intersecţia Bulevardului Schitu Măgureanu cu strada Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cişmigiu, unde la ora 14.00 va avea loc recitarea sfântului rozariu, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
La ora 14.30, credincioşii şi preoţii vor pleca în procesiune cu icoana şi relicva Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, iar după ce vor ajunge la Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti, va avea loc Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie solemnă.
Relicva Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, care va fi purtată în procesiune pe străzile Capitalei aşezată într-un relicvariu, constă în câteva picături de sânge ale Suveranului Pontif şi a fost dăruită Catedralei „Sfântul Iosif” la 19 mai 2011, de către Cardinalul Stanisław Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia, fost secretar personal al Fericitului Papă.