Au încheiat cercetarea la Matei Balş

Au fost audiate 33 de persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, agenți de poliție care au participat la intervenția inițială, precum și rude ale victimelor

De (R.C.)
Au încheiat cercetarea la Matei Balş

Au fost audiate 33 de persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, agenți de poliție care au participat la intervenția inițială, precum și rude ale victimelor

Criminaliștii au finalizat, vineri ancheta la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și spun că va fi dispusă o expertiză tehnică a specialiștilor INCD INSEMEX Petroșani, pentru a se stabili cauza producerii incendiului din urmă cu o săptămână.

Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ofițerii din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri și Serviciul Criminalistic au finalizat, vineri, cercetarea la fața locului la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, care s-a produs în urmă cu o săptămână.

„Ca urmare a finalizării acestei activități, în cauză va fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice de către INCD INSEMEX Petroșani, în vederea stabilirii cauzelor incendiului. Precizăm faptul că la activitatea de cercetare la fața locului au participat și specialiști din cadrul acestui institut”, au transmis, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Până vineri au fost audiate 33 de persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, agenți de poliție care au participat la intervenția inițială, precum și rude ale victimelor.

La Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” sunt în curs 12 expertize medico-legale cu privire la pacienții decedați, pentru a se stabili cu certitudine a cauzei morții.

În privința procedurii de stabilire a identității pacienților carbonizați în urma incendiului a fost finalizată, prin compararea probelor ADN, potrivit sursei citate.

Totodată, au fost ridicate de către procurori dispozitivele de stocare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere și s-au dispus percheziții informatice asupra acestora, cu autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 2.

În continuare se fac verificări și cu privire la activitatea serviciilor de apărare contra incendiilor, de mentenanță a instalației electrice și a celor de pază.

Un număr de 12 persoane au murit, după incendiul care a avut loc în 29 ianuarie la Institutul Național „Matei Balș”.

Expertiza specialiștilor Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) este solicitată aproape de fiecare dată în dezastre de amploare, de orice tip.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. „Au încheiat cercetarea la Matei Balş” ….. si femeia de serviciu e de vina, trebuie sa-si dea demisia! Puiul de securist cu gasca lui de netrebnici este nevinovat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.