Program spion rus neutralizat de SUA

Statele Unite au anunţat că au neutralizat un program spion rusesc numit „Snake” care a fost sursa a numeroase atacuri împotriva unor ţări membre NATO în ultimii 20 de ani, relatează AFP.

Operaţiunea „Medusa” a scos din funcţiune acest software, care a permis serviciilor de securitate ruse (FSB) „să fure sute de documente sensibile din cel puţin 50 de ţări”, atacând în special departamentele IT ale guvernelor sau mass-media, potrivit unui comunicat al Departamentul de Justiţie al SUA.

„Datorită unei operaţiuni de înaltă tehnologie, care a transformat acest malware rus împotriva lui însuşi, agenţiile americane de aplicare a legii au neutralizat unul dintre cele mai sofisticate instrumente ruseşti de spionaj cibernetic”, a declarat ministrul adjunct al Justiţiei, Lisa Monaco.

Potrivit autorităţilor americane, software-ul era ghidat de la o unitate FSB numită „Turla”, situată în Ryazan, Rusia, şi putea să identifice, să fure documente şi să rămână nedetectat pe o perioadă nedeterminată. Agenţii „Turla” exfiltrau aceste date folosind reţeaua mondială de computere infectate.

Victime ale acestei acţiuni de spionaj au fost, de asemenea, identificate în Belgia, Ucraina, Statele Unite sau Georgia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. He he ! I-auzi acilea, cica „neutralizat” dupa ce si-a facut de cap 20 de ani !! Pai cred ca „The Spy Who Came in from the Cold” le-a falsificat si semnaturile de pe Declaratia de Independenta !

  2. Deci informațiile LE-AU LUAT, rușii!
    Acum, rușii vor băga alt „Snake”, și vor lua următoarele informații „semsibile”…
    Și tot așa!
    Iar maerlocii ne vor comunica noi și noi succese în munca împotriva programelor „Snake”……[Rumburak]
    P.S. Apropo: cum au ANEXAT amerlocii (Ruzvelt, dîn famiglia dă tristă amintire) istmul Panama de la Marea Columbie ce a creeat-o Bolivar? …provocînd un răzbel țivil în nordul republicii central-americane? …și apoi trimițănd trupe amerloce ca „să salveze rebelii care doreau independență” în provincia nordică a Columbiei? Putem aniversa țăntănarul Eliberării, în Panama? …în limba amerlocă și cu cocaină columbiană pretenă?

  3. 1)IA-AUZI-MĂ!RUSIA SĂLBATICĂ,SĂRACĂ,NECIVILZATĂ,NEDEZVOLTATĂ,MEDIEVALĂ,ÎNAPOIATĂ CHIAR A REUȘIT SĂ PRODUCĂ UN AȘA „PROGRAM să fure sute de documente sensibile din cel puţin 50 de ţări”, atacând în special departamentele IT ”(SIGUR PROGRAMUL A FOST FĂCUT PE -PAPIROSNAIA BUMAGA MUIATĂ ÎN VODCA- 2)TRUMP A HĂRȚUIT-O VIOLATOR „ÎNAINTEA EREI NOASTRE” DAR ACUM VA PLĂTI ACUM!3)O.DOAMNĂ SAU DOMNIȘOARĂ CULABORATOARE CU ACTE ,FĂRĂ ACTE A AUR S-A ÎNARMAT CU TREI GLONȚ-BRELOACE-NU TU TUB,NU TU PRAF DE PUȘCĂ ȘI SE PREGĂTEA SĂ SINUCIDĂ TOT PARLAMENTUL PLUS JUMĂTATE DIN BUCUREȘTI-ARUNCÂND CU GLONȚURILE ÎN CAPUL LUI CIOLACU-de unde știa această culaburantă că capul lui ciolacu e cea mai tare bombă și metoda de amorsare) –ULTIMILE ȘTIRI MAI MULT DECÂT ADEVĂRATE publicate de „NIȚU PAȘTE TURMA LUI”—

  4. Cei cu soft-urile râd în musteață..daca o au..ca sa amăgești statul inventezi o problemă la Reazahi!!??.??..apoi sperii bine congresul cu ea..și apoi lărgește buzunarul..ce pribe pot fi demonstrate in afara de o imagine cu niste cifre pe ecran..?nimica…Poate pentru prostii din congres o investigație pe vreo 20 de paginivtot cu cifre și scheme care nu înseamnă nimic…dacă sunt proști apoi nu vremelnic, sunt proști pe toată viața..

  5. Documente mimoze …erau sensibile când le-au downloadat erau răcite .. cum recunoști un document sensibil ? Barim când aud de secrete 🙂 documente secrete ….ce pot să fie ….marile secrete sunt defapt marile minciuni …..

  6. Acuma amerlocii, ca „sa dreaga busuiocul” si sa incerce sa limiteze dezastrul, bagind rahatul sub pres, vor sa ne convinga ca rusilor li s-au servit ani de zile documente si informatii „otravite” ! Asta e ca si cum Rumburak, pe a carui nevasta o reguleaza tot cartierul de 20 de ani si de care au inceput sa rida si copiii pe strada, da o declaratie in fata blocului, linga batatorul de covoare, si le spune vecinilor ca : „Stiam de 20 de ani, dar am vrut sa verific vigilenta sotiei si a sutelor de amanti !”

  7. nu e complet dezactivat.
    partea rusa de la google face servere cu exploit de Android pe knoks /klms cu dns prin google pe porturi care nu au legatura cu (android sdk / developer).
    e un exploit cu care le permite sa sustraga de la nato informatii(toti care aveti whatsup,facebook,microsoft apps,etc sunteti victime sigure)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.